Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Roland Zgurros

A stat ploaia la Paris şi a început să bată vîntul. La fel ca la Bucureşti, cu deosebirea că la noi lipsesc din peisaj Tour Eiffel, Sacre Coeur şi Roland Garros. Şi altele, şi altele. Chiar aşa, ce s-a mai […]

miercuri, 6 iunie 2007, 6:40

A stat ploaia la Paris şi a început să bată vîntul. La fel ca la Bucureşti, cu deosebirea că la noi lipsesc din peisaj Tour Eiffel, Sacre Coeur şi Roland Garros. Şi altele, şi altele. Chiar aşa, ce s-a mai întîmplat, dragă, pe Philippe Chatrier şi pe Suzanne Lenglen? Ştiţi, terenurile acelea cu zgură roşie pe care aleargă de zor fete şi băieţi bronzaţi, cu tribune pline ochi de unde privesc cu detaşare pur occidentală domni eleganţi, doamne distinse şi preafrumoase domnişoare. Acolo unde Banderas se calcă pe bombeuri cu Ţiriac, iar Năstase, Ilie, desigur, Nasty, continuă să umble ca o legendă evadată din filele cărţilor.

În lipsa precipitaţiilor, n-a plouat nici cu surprize. La fete, avem semifinale cu două sîrboaice, o rusoaică şi o belgiancă. Adică Ivanovici, Iankovici, Şarapova şi Henin. Elementul slav impurificat cu o tipă dinţoasă şi ambiţioasă din Pays Bas. Compoziţia pe naţiuni a penultimului act al băieţilor este mai variată. Un elveţian, cel mai ortoman, un rus, un compatriot al tandemului Iva-Ianko şi un catalan, că spaniol nu-i frumos să-i zicem. Aşadar, Federer, Davidenko, Jokovici şi Nadal.

Despre fete am tot scris, aşa că e timpul să trecem de la aspectele estetice la lucruri dintr-o bucată. Mai tari. Nu se spune aşa, sexul tare? Băieţii au mai multă forţă, chiar şi militantele feministe ştiu asta. Tot băieţii joacă şi ceva mai repede, îşi asumă riscuri, uneori fac servici-vole. Se poate chiar şi pe zgură. Uneori din toate astea ies meciuri frumoase, problema este că Federer şi Nadal îşi domină adversarii tiranic. În plin proces al implementării democraţiei la oraşe şi sate, ei se comportă ca nişte dictatori veritabili.

Nu e problema lor, ci a adversarilor, indiferent de nume. De exemplu, spaniolul Robredo. A încercat ceva în faţa lui Federer, ba a avut tupeul să-i ia şi un set, al doilea al partidei. Din acel moment a început execuţia. Fără somaţie, fără judecată. Roger s-a enervat şi a arătat cum joacă atunci cînd îl pişcă un ţînţar. Recital de voleuri, de loburi liftate, de slaisuri în lung de linie, de lifturi în cros. Potop de smash-uri. Partea ciudată este că după toată munca asta executată omul nu era nici transpirat, nu avea nici zgură pe ciorapi, ceea ce spune multe, al naibii de multe.

Dincolo, senor Nadal, care a întîmpinat unele dificultăţi în faţa lui Moya, odinioară cîştigător la Roland Garros. Nici Rafael n-a avut nevoie de prea multe provocări ca să abată furtuna asupra fostului prieten al Ralucăi Sandu. Mai ţineţi minte, mergeam la turnee finale şi găzduiam feţi-frumoşi latini. Nu ne mai întîlnim noi cu vremurile alea! Acum e timpul lui Nadal. Pachet de muşchi şi de voinţă. Încordat ca un arc. Precizie, determinare, bum, bum, pac, pac, moartea tenisului romantic. Uite că am ajuns la vorbele lui nea Vanea! Avem de ales între un ceas atomic elveţian şi un munte de cremene catalan. Am merge pe mîna lui Roger, care pare de-a dreptul simpatic pe lîngă Rafael.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

geo (1 comentarii)  •  10 iunie 2007, 13:51

Nimeni nu-si pune problema ca la noi sînt cele mai multe turnee future de 10000$ iar rezultatele sînt mai mult decît mediocre. Pavel daca erea ajutat cînd trebuie a-r fi avut rezultate pe masura talentului, a fost nevoie sa plece în Germania ca sa poata face ceva , Hanescu a fost si el aproape singur, Mergea si Tecau n-au fost ajutati sau mai bine zis au fost încurcati de asa zisa federatie care de-abia acum si-a dat seama ca ei sînt singurii care sa poata asigura salariile si afacerile celor de pe lînga frt . Mai bine devenea birou de obiecte pierdute , cu carnet de partid , ca asa-i pe la noi ,cu ospatari ,agricultori ,calugari cu doctoratul în tenis obtinut la birturile unor … mititei. De ani de zile nu s-a construit nimic în sensul creeari unei echipe manageriale competitive care cu adevarat sa asigure conditii de performanta, nu de birt sau de mofturosi , unde jucatorii sa nu fie preocupati mai mult de problemele financiare si administrative . Pe CÏND va fi si performanta la FRT ? Vom ajunge oare sa avem în viitor jucatori de valoarea unui Nastase , valoarea si modestia Dnei Ruzici sau inteligenta si spiritul celui mai mare antrenor al României si Germaniei , Ion Tiriac. DE ce la FRT nu se urmeaza exemplul lor si se continua sistemul rigid si fara sansa de reusita ? Daca vorbesti cu cei de la FRT ai impresia ca tenisul începe si se termina cu ei dar rezultatele arata valoarea pe care o au , le-a ramas ticul de cei mai buni din parcare si care continua sa ramîna în parcare ca o masina stricata

Comentează