Între Kusturica şi Luca Toni

Obosisem tot auzind-o. Naţionala de fotbal, cel mai bun ambasador al României. Şi Gică. Gică Hagi. Cu el te legitimai din bazarul Istanbulului pînă în Downing Street 10. Era pe cînd cerşeam vize, pe cînd cerşetorii populau intrările la Luvru […]

Obosisem tot auzind-o. Naţionala de fotbal, cel mai bun ambasador al României. Şi Gică. Gică Hagi. Cu el te legitimai din bazarul Istanbulului pînă în Downing Street 10. Era pe cînd cerşeam vize, pe cînd cerşetorii populau intrările la Luvru şi la Harrod’s, pe cînd nu ajunseserăm nici măcar căpşunarii Europei. A trecut timpul, au plecat minerii, s-a dus Generaţia de Aur, a venit Bill Gates, am început să însemnăm ceva în ochii lumii civilizate şi prin altceva decît prin fotbal şi hackeri. Am destupat şampanie de Revelion pentru că am intrat în Uniunea Europeană, dar pînă duminica trecută nu am simţit cu adevărat că ne-au acceptat. Că sîntem de-ai lor.

Două lucruri s-au petrecut în seara zilei de 27 mai 2007. O dată a fost Palme D’or-ul lui Cristi Mungiu, probabil cel mai important premiu al cinematografiei mondiale din perspectiva valorii, tradiţiei şi veritabilei eleganţe. Oscarul răsplăteşte meşteşugul adus la nivel de artă, Cannes creează tendinţa în artă. Tînărul regizor pupat pe obraji de Jane Fonda, imagine is-to-ri-că, nu a pregetat să-şi compare performanţa cu un eventual titlu mondial la fotbal cîştigat de România, perspectivă halucinantă, fiindcă fraţii Cohen, Gus Van Sant ori Emir Kusturica sînt totuşi mai accesibili decît Luca Toni, Kaka sau Henry.

În afara lui Mungiu, un alt român a reuşit să demonteze acum cîteva zile nişte prejudecăţi pe care le cărăm în spate de decenii. Răspunde la numele Gică Craioveanu, a jucat fotbal la nivel profesionist, ultimii 11-12 ani în Spania, unde s-a căsătorit, şi-a întemeiat o familie, a devenit cetăţean respectabil, unul de-al lor care nu a renunţat să fie şi de-al nostru. Cunoaşteţi povestea, aşa că n-o mai lungim. La alegerile locale din Spania, Gică a candidat pe listele Partidului Popular (de centru-dreapta) pentru un post de consilier local în Getafe, încercare încununată de succes. Dacă nu ne înşelăm, este primul român care obţine o demnitate publică în altă ţară. O recunoaştere a calităţilor omului Craioveanu, născut undeva în Oltenia, deci în Europa.

Şi ce legătură are asta cu dubla manşă contra Sloveniei? Are pentru că ne înconjoară un vînt prietenos. E bine ce ni se întîmplă şi trebuie să profităm că ni se deschid uşi pînă mai ieri ferecate cu lacătele ideilor preconcepute. Naţionala română se poate califica la Euro 2008 dacă îşi urmează parcursul. Dacă îşi face treaba temeinic. Cu demnitate şi orgoliu. Nu-i cazul să aşteptăm arbitraje culante, dar nici acte ostile. Asemenea lui Gică Craioveanu, Chivu şi Mutu sînt la rîndu-le cetăţeni integraţi în comunităţile romană şi florentină, au deprins cultura traiului occidental. E timpul să vrem şi să pretindem mai mult. Să ne propunem mai mult decît 4 puncte din meciurile cu slovenii. Să abandonăm logica minimalistă a lui „sînt bune şi alea”, pentru că se poate mai mult. Nu pentru că am fi mai deştepţi şi mai talentaţi decît ei, ci pentru că de-acum sîntem unii dintre ei.