Acolo unde nu poţi minţi
A început în 1891 şi poartă numele unui aviator. Cu 9 ani înaintea primei Expoziţii Universale. Cu domni în pantaloni lungi şi doamne cu fuste peste genunchi. Albul era suveran peste zgura roşie-cărămizie, iar romantismul stăpînea încă peste o lume […]
A început în 1891 şi poartă numele unui aviator. Cu 9 ani înaintea primei Expoziţii Universale. Cu domni în pantaloni lungi şi doamne cu fuste peste genunchi. Albul era suveran peste zgura roşie-cărămizie, iar romantismul stăpînea încă peste o lume care nu bănuia războaiele mondiale. Lumea lui Marcel Proust. A la recherche du temps perdu. La Belle Epoque. Înainte de French Open a fost French Can Can. Domnii cu monoclu şi doamnele cu pălării arhitecturale în tribune. Public elitist pentru nişte excentrici care alergau după o mingiuţă lovită cu un obiect numit rachetă. Altfel decît cele balistice.
Roland Garros. Cel mai mare turneu pe zgură. La Coupe du Monde sur terre battue, cum spun francezii. Încercarea supremă pentru jucătorii de tenis. Pentru adevăraţii domni ai acestui sport. Momentul adevărului. Pe suprafaţa asta nu poţi minţi, nu poţi păcăli viaţa cuprinsă într-un dreptunghi. Nu e suficient să bubui aşi, să joci servici-vole. Zgura te provoacă să joci, să gîndeşti loviturile. Egalează într-un mod subtil şansele, de parcă ar şti că Parisul a fost şi teatrul primei revoluţii comuniste.
Aux armes citoyens! Începe Roland Garros sub semnul declaraţiei întîiului aristocrat al tenisului din mileniul trei, Roger Federer. „Nu-mi mai este frică de acest turneu şi vreau să cîştig”. Nu îi mai e, dar i-a fost. Rolexul elveţian ştie că taurul spaniol Nadal îl aşteaptă. Mai sînt acolo Nalbandian, argentinianul cu ochi de gîscan, Ferrero, spaniolul cu prenume regale, Moya, bătrînul Moya, ce ciudat sună!, Baghdatis, cipriotul cu alaiul de rubedenii, Canas, obraznicul care l-a bătut de două ori anul acesta. Şi Roddick, copilul cimentului, şi Hewitt, prietenul ierbii. Îi va fi greu lui Federer, iar dacă va citi palmaresul şi va vedea că Borg a cîştigat de 6 ori îi va fi şi mai greu. Dacă va parcurge încă o dată palmaresul va observa uimit că de acolo lipseşte Sampras. Poate că tocmai de aceea va reuşi el.
Estetic, turneul feminin are o ofertă superioară. O finală între sîrboaica Ana Ivanovici şi rusoaica Maria Şarapova ar întruni majoritatea voturilor. Cu Dementieva şi Paty Schnyder semifinaliste. Cum tenisul fetelor nu mai aparţine demult domnişoarelor de pension, se vor mai înscrie la cuvînt tovarăşele Kuzneţova şi Petrova. Plus Mauresmo, Jankovici şi Hantukova. Başca Serena. Justine Henin e capitol aparte în care se vorbeşte despre voinţă şi meşteşug. Dar cam atît. Frumuseţea şi sensibilitatea tenisului o includeau în poveste şi pe Hingis. Accidentată, Martina lipseşte. Ne lipseşte, fiindcă ultima legătură cu tenisul de extracţie poetică era ea. Dar azi nu mai este cool să fii romantic, ci competitiv.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele