Amical, nu şuşanea!

Soarele de la Alicante explică de ce atît de mulţi români au ales să lucreze şi să trăiască în Spania. Soare blînd, temperatură primăvăratică, gazon ca pe Anfield Road. Şi spectatori, mulţi spectatori. Mai exact, cîteva mii de suporteri ai […]

Soarele de la Alicante explică de ce atît de mulţi români au ales să lucreze şi să trăiască în Spania. Soare blînd, temperatură primăvăratică, gazon ca pe Anfield Road. Şi spectatori, mulţi spectatori. Mai exact, cîteva mii de suporteri ai Stelei, veniţi să îşi vadă pe viu favoriţii în primul amical al pauzei de iarnă. Un amical cu un adversar de lux, Borussia Dortmund, disputat în condiţii de lux şi pe care Steaua l-a tratat curajos, fără complexe, adică exact aşa cum cum trebuie atunci cînd întîlneşti o echipă de talia celei antrenate de Jurgen Klopp.

În fond, ce bucurie mai mare într-un stagiu de pregătiri decît să te numeşti Toşca şi să te lupţi cu Grosskreutz ori să fii Cojocaru şi să-i blochezi pe Marco Reus sau pe Cirro Immobile?
Acesta a fost mesajul întîlnirii Stelei cu Borussia Dortmund. În locul unui adversar obscur, o formaţie de top, pe un stadion care arăta a stadion şi nu a tăpşan comunal. Varela nu a jucat fiindcă e plecat la Cupa Africii pe Naţiuni, Prepeliţă şi Arlauskis au lipsit acuzînd uşoare probleme medicale. Sau contractuale, vom afla cît de curînd. Nu au fost pe teren nici Chipciu, Filip, Iancu sau Tamaş, cu toţii într-un program special de recuperare după accidentări.

Dincolo, la Borussia, nici ea în formula-tip, au jucat şi Subotici, şi Hummmels, şi Gundogan şi Reus, şi Grosskreutz, şi Immobile. O formaţie solidă, în care mai tinerii Kampl și Ginter au arătat că înainte să-l cumperi pe Mhitarian sau să-l vinzi pe Reus ai grijă de viitor. Apropo, Passlack, intrat pe final la Borussia, are 16 ani. Se aude?

Ilie Dumitrescu a spus la pauză, la Digi Sport, ce gîndeam cam toţi. Steaua arăta după 45 de minute mai bine decît ne închipuiam, fiind de-abia la debutul pregătirilor şi avînd în faţă o echipă la mai puţin de două săptămîni distanţă de reluarea campionatului în Germania.
Impresia a persistat şi la final, chiar dacă polonezul Blaszczykowski a profitat de greşeala de amator a lui Papp şi a înscris. Altfel, Bourceanu şi Breeveld au demonstrat în general că există viaţă şi după Sînmărtean, sigur că o viaţă mai simplă, mai defensivă, dar viaţă, iar Keşeru s-a arătat periculos în fiecare debut de repriză.

În schimb, Rîpă şi Adi Popa au rămas din nou în zona aceea a dăruirii fizice lipsite de luciditate, în vreme ce Tănase şi-a trecut în cont una bucată centrare bună la Keşeru pe durata unui meci întreg. Apariţiile lui Latovlevici şi Rusescu au dinamizat atacul stelist şi au înmulţit încruntările lui Klopp, parcă tot mai albit de grijile din Bundesliga, unde Borussia este pe un halucinant loc 17.
Vorbim despre un meci amical, ştiu. Dar bara lovită de mingea expediată cu capul de Keşeru şi nedumerirea lui Weidenfeller spun multe despre potenţialul de joc al Stelei şi despre limpezirea ideilor tactice ale lui Costel Gâlcă. Aş fi zis şi a unei formule stabile de echipă, dar aici Gâlcă nu controlează situaţia. O gestionează după cum i se cîntă psalmodic de la Poarta Albă.
Intrarea lui Robert Vîlceanu, 17 ani, este o posibilă replică la folosirea lui Passlack. Este viitorul.