Mesajul lui Lukasz

Cel mai bun fotbalist străin din România nu mai este un străin. Şi are cîte ceva să ne spună.

Nu îl cunosc pe Lukasz Szukala. A cunoaşte pe cineva nu înseamnă să te fi întîlnit o dată şi să fi […]

Cel mai bun fotbalist străin din România nu mai este un străin. Şi are cîte ceva să ne spună.

Nu îl cunosc pe Lukasz Szukala. A cunoaşte pe cineva nu înseamnă să te fi întîlnit o dată şi să fi schimbat cîteva vorbe. Dar există mai multe feluri în care să cunoşti pe cineva fără să fi ajuns să îl cunoşti cu adevărat. Din felul în care te salută, dacă te salută, din modul în care vorbeşte, dacă îţi vorbeşte. Ca să nu lungim vorba, nu îl cunosc pe Lukasz Szukala, dar l-am întîlnit acum cîteva zile, la o petrecere de sfîrşit de an. Ne-am salutat, ne-am strîns mîinile. Fiţi liniştiţi, nu urmează să dau din casă. Mai ales că pe acolo era plin de vînători de mondenităţi. Şi de vînaturi care de-abia îşi aşteptau vînătorii.

Am reuşit totuşi să schimb cîteva cuvinte cu recentul laureat al Gazetei în inconfundabilul bubuit al muzicii din cluburile noastre de fiţe mai mari sau mai mici. O primă impresie. Cel mai bun fotbalist străin din Liga 1 în anul 2014 nu mi s-a părut deloc străin. Nici după vorbă, nici după port. Omul vorbeşte o limbă română cumsecade şi plină de miez, oricum mult peste româna vorbită de o seamă de aleşi ai naţiei care apar pe la televizor. N-aş vrea să se înţeleagă de aici că „românizarea” lui Lukasz include şi tarele noastre ancestrale. Era altceva. O adaptare naturală. Senzaţia de confort a cuiva care şi-a găsit locul. Locul în care trăieşte, în care munceşte şi în care şi-a făcut prieteni. Ca mulţi alţii asemenea lui, Lukasz nu mai este doar un expat venit în România din lipsă de ceva mai bun. În timp, a devenit unul de-ai noştri.

Mi-a mai făcut impresia unui tip echilibrat Lukasz. Decent, reţinut şi de bun-simţ. Ştia, probabil, despre părerea cvasigenerală că fotbaliştii sînt oameni care toacă bani şi duc o viaţă de excese, fără gîndul la ziua de mîine. „Am citit undeva o statistică, potrivit căreia 80% dintre foştii fotbalişti din Premier League sînt în stare de faliment”, mi-a spus la un moment dat Szukala. Mi-a citit mirarea pe chip. A continuat spunîndu-mi că la 30 de ani a ajuns să ştie ce vrea. Care îi sînt priorităţile. Ce să preţuiască. DJ-ul continua să mixeze la greu, am îngăimat ceva la urechea interlocutorului meu, nu mai ştiu ce, apoi el s-a depărtat, purtîndu-şi cu discreţie cei 1,95 metri ai lui, lucru mai complicat decît pare la prima vedere.

Cred că Hagi exagerează un pic atunci cînd spune că Szukala este un fotbalist fabulos. Să o luăm ca pe un cadou de Sărbători vorba asta a celui mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor şi veacurilor. Laureatul însuşi bănuiesc că s-a simţit puţin stînjenit de caracterizarea „Regelui”. În schimb, Lukasz este un fotbalist care excelează pe postul său. Un fundaş central disciplinat, sigur şi sobru, redutabil la loviturile de cap în careul advers. În mecanismul atît de sensibil al unei echipe asta poate însemna chiar mai mult decît „fabulos”. Nu ştiu de ce, scurta întîlnire cu Lukasz Szukala mi-a adus aminte de sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis. „România lucrului bine făcut”. Un polonez care şi-a trăit copilăria şi prima parte a tinereţii în Germania şi care mai apoi şi-a cîştigat locul de titular în naţionala Poloniei jucînd bine şi foarte bine în România, dar în special la Steaua, iată o poveste de sfîrşit de an care merită spusă.

Este vremea oamenilor sobri, mai puţin spectaculoşi şi mai puţin superficiali. A „nemţilor”. Este o modă care ar trebui să dureze nişte ani, cu speranţa că vom începe şi noi să ne schimbăm fără a căuta să fim mereu „fabuloşi”. „Uite că faci şi tu politică”, mi se va reproşa, „rămîi la fotbalul ăla mizerabil al vostru”, voi fi îndemnat în cel mai pur spirit al Crăciunului. Ar trebui să înţelegem că facem politică şi atunci cînd ne revoltăm dacă cineva aruncă gunoiul în spatele blocului. Politică bună. Şi atunci cînd nu ne revoltăm şi-l aruncăm şi noi. Politică proastă.

Mulţumim, Lukasz!