Sîntem danezii Europei, nu brazilienii ei!

Un fost coleg de generaţie al fraţilor Laudrup explică de ce Chiricheş şi Gardoş au probleme de adaptare în Anglia

Cînd călătoreşti spre nordul Europei te îmbraci gros şi te pregăteşti pentru întîlnirea cu nişte oameni reci. Aşa ştim noi. […]

Un fost coleg de generaţie al fraţilor Laudrup explică de ce Chiricheş şi Gardoş au probleme de adaptare în Anglia

Cînd călătoreşti spre nordul Europei te îmbraci gros şi te pregăteşti pentru întîlnirea cu nişte oameni reci. Aşa ştim noi. De la geografie, de la istorie, din gură în gură. Nordul îngheţat contra Sudului efervescent. Şi, ce să vezi? Cînd ajungi în nordul Europei, să zicem în Danemarca, observi că este mai cald decît în România. Apoi, bagi de seamă că oamenii îţi zîmbesc şi vor să te ajute fără te întrebe dacă vii de la Bucureşti sau de la Ulan Bator. Aşa că întîlnirea cu Morten Bruun, fost internaţional danez, mi-a spulberat o seamă de idei preconcepute şi mi-a oferit în mod neaştept răspunsul la întrebări pe care ni le punem cu toţii, de la microbist pînă la ziarist. De ce au probleme de adaptare jucătorii noştri atunci cînd pleacă să joace în străinătate? De ce se integrează atît de greu sau nu se integrează deloc? Sînt cu adevărat nepregătiţi pentru contactul cu rigorile sistemului profesionist occidental?

Discutînd cu Morten despre meciul Stelei la Aalborg am descoperit mai multe lucruri. O dată că interlocutorul meu ştia foarte multe despre fotbalul românesc şi despre Steaua. Despre Generaţia de Aur, dincolo de Hagi şi Popescu, numele pe care toată lumea le recită ca să iasă din încurcătură. Ştia nu generalităţi, ci amănunte. Se interesa ce se întîmplă cu Latovlevici, de ce a pierdut postul de titular, de ce nu şi-a recîştigat nici Bourceanu locul în primul „11”. Aflase că Steaua s-a slăbit prin plecările lui Chiricheş, Gardoş şi Tătăruşanu, s-a interesat de suspendarea lui Mureşan şi de starea de sănătate a lui Rusescu. Se întreba şi el, ca şi noi, cum un fotbalist ca Sînmărtean a fost aproape invizibil pînă la 34 de ani. Cînd a venit vorba despre revenirea de succes a lui Keşeru în România şi despre anii mulţi în care a bătut apa-n piuă în Franţa, Bruun mi-a dat exemplu experienţa tristă a lui Helenius la Aston Villa. A adăugat că Niklas nici măcar nu este un caz singular. Cum adică, aveţi şi voi dificultăţi de integrare? Voi între voi, nordici, anglo-saxoni?, am insistat şi puţin surprins, şi niţel ipocrit.

„La noi, jucătorii sînt obişnuiţi să li se vorbească. Să fie întrebaţi cum se simt, de ce au nevoie. Cineva are grijă de tine tot timpul. Cînd ai plecat într-un campionat ca Premier League eşti pe cont propriu. Tu, singur cu tine. Nu rezişti, eşti exclus. Din grup, din echipă. Lui Helenius îi mai trebuie timp, poate încă un sezon, să revină la nivelul jucătorului care era înainte să plece în Anglia”, a încheiat Morten. Mi-am adus aminte că Narcisa Lecuşanu îmi evocase şi ea grija aproape exagerată pe care i-o arătau danezii cînd evolua la Ikast şi la Aalborg. Şi i-am povestit lui Morten ce păţesc Chiricheş, Gardoş sau Pantilimon, atrăgîndu-i atenţia că situaţiile lor seamănă izbitor cu aceea a vîrfului lui Aalborg. Nici nu era nevoie, ştia.

Mai mult ca să laud generaţia cîştigătoare la Euro ’92, din care a făcut parte şi el, l-am mai întrebat de ce a decăzut fotbalul danez. „Pentru că astăzi se lucrează mai mult cu grupul şi mai puţin cu individul. Înainte se petrecea invers, de aceea aveam şi mari fotbalişti. Morten Olsen, Elkjaer Larsen, fraţii Laudrup, Fleming Povlsen. Dar voi de ce nu mai aveţi fotbalişti ca Hagi, ca Popescu, ca Răducioiu, ca Dumitrescu, nu din acelaşi motiv?”. Am înţeles că lumea e mică şi că Danemarca este de fapt foarte aproape de România. Şi că prostii de genul „forţa grupului” sînt pe cale să ucidă fotbalul. Din nordul pînă în sudul Europei.