Lato, studiu de caz

Fundașul stînga al Stelei s-a transformat din armă letală contra adversarilor în bombă cu ceas pentru propria echipă. A fost un drum neașteptat de scurt.

Se întîmpla la sfîrșitul sezonului trecut. Întîlnire a jucătorilor Stelei cu cei mai mici suporteri […]

Fundașul stînga al Stelei s-a transformat din armă letală contra adversarilor în bombă cu ceas pentru propria echipă. A fost un drum neașteptat de scurt.

Se întîmpla la sfîrșitul sezonului trecut. Întîlnire a jucătorilor Stelei cu cei mai mici suporteri ai lor. O acțiune de toată lauda. Puștii iau autografe și se pozează fericiți cu idolii lor. Un copil îl roagă pe Latovlevici să facă gestul acela cu degetul mare și cel arătător unite la ochi, imitînd niște ochelari magici prin care își ia la țintă adversarii. Fotbalistul acceptă, nu înainte de a-l iscodi pe băiețel. “Îți place, nu-i așa, cum fac cînd dau gol?”. Micul suporter îi confirmă, trepidînd de nerăbdare. Lato îi răspunde imediat: “Ei, uite, ziariștilor nu le place”.

Scrisesem cu puțin timp înainte de episodul copii-fotbaliști un editorial în care mărturiseam că nu prea mă dau în vînt după mimica teatrală a jucătorilor care își celebrează golul tocmai înscris. Legănat de nou-născuți, suzete supte cu poftă infantilă, mitraliere invizibile îndreptate către suporterii celeilalte echipe, dansuri din buric. Și altele, le știți. Enumeram acolo și gestul lui Latovlevici. Posibil că omul a citit articolul cu pricina și s-a simțit lezat. De fapt, din experiențe repetate, mai mult ca sigur că nu l-a citit, numai că s-a găsit un binevoitor- atîrnător care să-l injecteze nițel – “Vezi că te face praf ăla în Gazetă”. “Ăla” scrisese anterior și un editorial în care remarca modestia, ambiția și integrarea rapidă a unui tînăr jucător transferat în Ghencea de la Poli Timișoara. Evident că atunci nu a existat nici o reacție. Ce era să-i spună prietenul-atîrnător-profitor, “Te laudă unul de la Gazetă de zici că ești ceva între Roberto Carlos și Maldini!”?

A trecut timpul, nu foarte mult, și Latovlevici nu își mai pune degetele la ochi pe post de lunetă letală. Nu pentru că ar fi fost marcat de observațiile mele, Doamne ferește!, ci din cauză că nu mai are prilejul. Din vînător nemilos s-a transformat în vînat fricos. Din fundașul stînga harnic și nu o dată inspirat nu a rămas decît un Hopa-Mitică luat în colimator de adversarii care simt imediat că pe partea lui este o pîine de mîncat. Nu albă, conține E-uri, ci integrală, foarte sănătoasă, cu multe semințe. Și ca să eliminăm impresiile subiective, colegii mei de la Gazetă au pus cap la cap cifrele fotbalistului de 28 de ani. Concluzia este de thriller american. Latovlevici a devenit o bombă cu ceas pentru propria echipă. 

Fiți pe pace, nu urmează nici un sfat! Latovlevici are destui sfătuitori la Steaua. Sau poate că nu. Altfel i s-ar atrage atenția că modestia și disciplina tactică sînt brățara de aur a fotbalistului de pretutindeni. Și i s-ar recomanda o perioadă în care să aibă grijă mai mare de echilibrul spiritual decît de cantitatea de mușchi. Fiindcă Lato nu este un caz pierdut, dar poate fi un studiu de caz. Cu titlul „Drumul de la integrare la infatuare”. În rest, îmi doresc sincer ca jucătorul născut acum 28 de ani la Moldova Nouă (interesantă coincidență, acolo a fost legitimat la prima lui echipă Miodrag Belodedici) să iasă din pasa proastă și să redevină jucătorul harnic pe care îl știam. Într-un fel, îmi este dor de lunetele lui imaginare.