Vassaras ne dă aţivmănt

Noul preşedinte al arbitrilor români şi-a început treaba. Deocamdată, cu nişte minciuni vîndute presei Mandatul lui Kyros Vassaras în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor a început cu un concediu. Dar pentru că în toate există un nou […]

Noul preşedinte al arbitrilor români şi-a început treaba. Deocamdată, cu nişte minciuni vîndute presei

Mandatul lui Kyros Vassaras în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor a început cu un concediu. Dar pentru că în toate există un nou început, a mai fost şi o conferinţă de presă. Luni, 4 august, la 10 zile după începerea campionatului, domnul Vassaras a venit la întîlnirea cu ziariştii coborînd scările Casei Fotbalului la braţ cu Alexandru Deaconu. Este o dovadă de colaborare exemplară, fiindcă mai rar vezi prietenie la toartă între noul titular al postului şi predecesor. Punctual ca un japonez altoit pe o tulpină englezească, Vassaras a intrat în sala de şedinţe la 11:59, cu un minut înainte de ora prevăzută.

A intrat, a salutat în română şi a vorbit în engleză. Spre lauda lui, a răspuns punct cu punct întrebărilor formulate de Gazeta Sporturilor cu o zi mai devreme. Întrebările Gazetei adresate periodic unor oameni din sport nu sînt nişte somaţii, cum îşi închipuie unii, ci doar subiecte neclare lansate în dezbatere publică, pe care vrem să le lămurim cît mai la vedere. Din păcate, răspunsurile lui Kyros Vassaras nu au fost nici pe departe atît de limpezi şi de tranşante pe cît au fost întrebările. Prestaţia noului preşedinte al CCA mi s-a părut cînd la graniţa dintre adevăr şi minciună (mai aproape de a doua), cînd şmecherească şi cu acoperire regulamentară. Privindu-l şi auzindu-l, l-am revăzut pe acel Kyros Vassaras de la Constanţa, de la meciul România-Olanda 1-0, gol decisiv Goian. Din ofsaid. Nu el era la linie, dar prestaţia lui prietenoasă mi-a rămas în memorie. N-aş zice în memoria afectivă.

Trec peste faptul că Vassaras este o moştenire a regimului Mircea Sandu şi că opţiunea noii conduceri mi se pare măcar o îngrijorătoare lipsă de imaginaţie. Poate că omul este cu adevărat dedicat însănătoşirii arbitrajului românesc. Atît de dedicat încît admite scoaterea punctului care se referea la autonomia CCA faţă de FRF? Asta era o întrebare a noastră. Răspunsul, sub forma unei asigurări verbale, mi se pare subţire. „Pot să vă garantez că vom lucra independent”. Cum să ne garantaţi, kir Kyros, cînd recunoaşteţi că nu sînteţi altceva decît o comisie din cadrul FRF? Este adevărat, o comisie al cărei şef cîştigă cam cît un fotbalist bun de la Steaua. 7.000 de euro salariu, plus bilete de avion, plus apartament (bănuiesc că nu prin Drumul Taberei sau prin Popeşti Leordeni).

Ne-a mai explicat Kyros Vassaras de ce în perioada în care era supervizor pentru România nu a susţinut sau promovat nici un tînăr arbitru român pe piaţa internaţională. „Nu cred că eram obligat să merg spre ţări cu astfel de probleme, România trebuia să vină să discute cu mine! Nu trebuia să aşteptaţi să vă rezolv eu problemele”. I-auzi brîul! Dar cei 3.000 de euro pe care îi luaţi atunci de la FRF, erau taxa ca să putem să facem coadă la uşa biroului dumneavoastră? Ştiaţi, spre exemplu, că Japp Uilenberg, din calitatea lui de supervizor pentru Turcia, l-a susţinut pe Cuneyt Cakir – nici frumos, nici înalt, nici din cale-afară de talentat – arbitrul semifinalei Olanda-Argentina? S-or fi dus turcii cu jalba-n proţap şi cu baclavale la el?

Eu nu aştept răspunsuri de la Kyros Vassaras. Cum a dispărut, de exemplu, din Comisia UEFA, deşi, îi spunem noi, nu era în stare de incompatibilitate, cum pretinde Domnia sa, fiind la acea dată şi angajat al federaţiei elene. Ori dacă nu cumva incompatibilitatea o reprezenta agenţia de turism pe care, şoptesc zei din Olimpul arbitrajului, ar deţine-o investitorul grec Vassaras Kyros şi care oferea vacanţe la superofertă unor domni cu fuier şi ecuson FIFA. Nu aşteptăm răspunsuri, mai ales dacă sînt minciunele. Aşteptăm ceva rezultate. Ceva peste organizarea fabuloasă a seminarului de la Cheile Grădiştei, cînd şi-a rupt din atît de preţiosul dumnealui timp liber. Ceva palpabil, cînd vom avea niţel „aţivmănt”, adică realizări, ca să citez direct de la sursă.