Adolescenţa fotbalului

Meciul a început aşa. Tăriceanu la oficială, lîngă Copos, Băsescu la tribuna a doua, lîngă popor, du cote de sa jeune fille, Ochiroşii pe banca de rezerve lîngă Croitoru şi Neşu.

Meciul s-a terminat aşa. Ochiroşii a înscris un gol […]

Meciul a început aşa. Tăriceanu la oficială, lîngă Copos, Băsescu la tribuna a doua, lîngă popor, du cote de sa jeune fille, Ochiroşii pe banca de rezerve lîngă Croitoru şi Neşu.

Meciul s-a terminat aşa. Ochiroşii a înscris un gol perfect pentru Steaua după un contraatac perfect, în momentul perfect, cînd nu se mai putea face nimic, prin minutul 84. Din acel moment, problemele mai mult sau mai puţin elenistice ori patriciuaniste ale derbyului guvernării au dispărut duse de briza fotbalului şi nimeni nu şi-a mai adus aminte că numărul unu şi doi pe scena ţării erau pe acolo, şi nimănui nu-i mai păsa cum va arăta Executivul, cu sau fără udemerişti, fără pedişti cu siguranţă.

Aceasta este adevărata putere a fotbalului. Spectacolul bate circul. Emisiunile care au urmat partidei din Giuleşti au făcut audienţe mai bune decît talk-show-urile dedicate politicii, semn că pe oameni îi interesează întîmplările adevărate, cu eroi de o seară sau de un sezon, dar eroi veritabili, din carne şi oase, care mai dau şi la oase şi pun osul, care luptă cu demnitate pentru a cîştiga o poziţie favorabilă în teren, neîndrumaţi de consilieri de imagine americani. Fotbaliştii sînt antrenaţi să cîştige cu mijloace bărbăteşti, cu transpiraţie, nu cu bileţele otrăvite, căciuliţe de campanie ori motociclete cu patru ţevi de eşapament.

Răzvan Ochiroşii a scris ultimul capitol al derbyului din Grant, nu un meci istoric, unul bun însă, consistent, cu clipe de dramatism şi secunde de inspiraţie, cu un slovac la centru, un brazilienuţ mai iute decît mingea şi un francez printre marcatori. Golul lui Răzvan nu trebuie privit ca un fruct al întîmplării pentru că ar fi prea simplu şi nedrept. A venit timpul să ne dezvăţăm a judeca fotbalul drept o activitate academică, în urma căreia balonul găseşte poarta numai după faze construite algoritmic, finalizate cartezian. Nu, fotbalul rămîne o activitate unde primordiale rămîn inspiraţia şi graţia, nu neapărat divină, cum îşi închipuie întîiul maybachăr.

Aventura în teren a lui Ochiroşii vorbeşte iar despre filosofia luminoasă a sportului-rege. Curajul de a schimba, forţa de a inventa. Cînd un adolescent intră în meci fără complexe, iese soarele pe uliţa fotbalului. Răzvan Ochiroşii de la Steaua şi Liviu Ganea de la Dinamo înseamnă alternativa la toate alibiurile şi frustrările celor care suspină după bugete faraonice şi cohorte de scouteri mai numeroase decît echipele campionatului nostru la un loc. Dobrin juca prima oară în naţională la 16 ani şi jumătate, Hagi la 18, iar acum ne mirăm cînd un băiat tot de 18 ani pune pecetea derbyului. Ne-am înţelepţit sau am îmbătrînit?