E timpul să fim celebri!

Destinul lucrează pe căi necunoscute. Acum cîteva luni, Mirel Rădoi era unul dintre numeroşii pacienţi ai clinicii Isokinetic de la Bologna, nu se ştia cînd va reveni, dacă va reveni cu adevărat. Tot pe atunci, Cristi Chivu devenise în sfîrşit […]

Destinul lucrează pe căi necunoscute. Acum cîteva luni, Mirel Rădoi era unul dintre numeroşii pacienţi ai clinicii Isokinetic de la Bologna, nu se ştia cînd va reveni, dacă va reveni cu adevărat. Tot pe atunci, Cristi Chivu devenise în sfîrşit imaginea constanţei la nivel înalt din apărarea Romei. La rîndu-i, Chivu traversase deşertul accidentărilor, motiv pentru care presa italiană îl alinta răutăcios şi inspirat Swarovski, cu trimitere la renumitele cristale. De la Swarovski la Gladiatorul născut pe Stade Gerland din Lyon şi din cotul lui Fred n-a fost decît un pas, de uriaş, ce-i drept, pe care Chivu l-a făcut gîndind că sosise timpul să redevină celebru. Cunoaşteţi spotul publicitar în care căpitanul naţionalei străbate anonim Bucureştiul.

Tot destinul a hotărît ca la meciul contra Olandei locul lui Cristi Chivu în naţională să fie luat de Mirel Rădoi. Iar aici nu discutăm de aşezarea în teren, fiindcă soarta nu a decis o schimbare post pe post. E vorba de altceva. De ceva profund, de un transfer al puterii între două personaje puternice. Liderul valoric, piatra preţioasă, trend-setter-ul cum le place unora să zică, rămîne Mutu. Dar Mutu nu a fost şi nu va fi niciodată jucătorul care să adune echipa în momentele grele. Cu sau fără banderolă pe mînă, el străluceşte singular. Şi nu din egoism, ci pur şi simplu pentru că una e magnetismul în relaţia cu mingea şi alta influenţa pe care o ai sau nu asupra coechipierilor.

Mirel a împlinit 26 de ani acum două zile şi se află în faţa unui meci capital al carierei. Primul meci mare la cel mai înalt nivel, momentul despărţirii de dimensiunea cumva provincială a campionatului şi al trecerii în spaţiul european, acolo unde îl văd mulţi, mai puţin năşicu’. Mirel nu mai are nici timp de pierdut, nici alibiuri de consumat. Dacă este jucătorul pe care îl bănuim, puternic, motivat, generos, capabil de sacrificiu, nu războinicul isteric pe care îl visa Gigi, Rădoi poate însemna încă o şansă în faţa olandezilor. Mai ales că luminile batavilor nu stau aţintite pe el.

Rădoi trebuie să joace pentru el. Aşa cum ştie şi cum simte. De aici încolo, treaba e ca şi rezolvată, fiindcă el nu ştie să joace numai pentru el, pune oricum osul la bătaie pentru ceilalţi, copii ai generaţiei fast-food. Împotriva unor teorii comode, ne aflăm în faţa unei întîlniri decisive. Sîntem la graniţa dintre mediocritate şi glorie, iar Mirel ne poate ajuta să o trecem şi altfel decît clandestin.