Călătoria lui Pep

Aventura lui Guardiola la Bayern a început sub semnul muncii făcute cu pasiune. La noi, asta este o marfă care se vinde prost.

Mare suporter al unui stil sănătos de viaţă, Pep Guardiola pune preţ pe o alimentaţie adaptată cerinţelor […]

Aventura lui Guardiola la Bayern a început sub semnul muncii făcute cu pasiune. La noi, asta este o marfă care se vinde prost.

Mare suporter al unui stil sănătos de viaţă, Pep Guardiola pune preţ pe o alimentaţie adaptată cerinţelor înaltei performanţe. Dat fiind că noul antrenor al campioanei Europei activează la Munchen, în capitala Bavariei, asta ar putea fi o problemă. Cine a trecut prin restaurantele şi berăriile muncheneze cred că ştie despre ce vorbesc. Acolo, prin Marienplatz sau pe Leopoldstrasse, weisswurstii (cîrnaţii albi), ciolanele afumate, varza călită şi weissbier-ul (berea albă nefiltrată, produsă sub licenţa istorică a călugărilor franciscani) îţi fac cu ochiul din toate colţurile. Iar ochii frauleinelor care te servesc zîmbind larg sînt foarte albaştri.

7,26 minute. Acesta este timpul pe care îl petrece în medie Guardiola pe bancă la un meci al echipei sale. Probabil că de aici ar trebui reluată discuţia după scurta incursiune în gastronomia bavareză. De aici, de la cele 82 de minute şi 34 de secunde pe care Pep le consumă pe marginea terenului. Ştiu, nu este singurul. Mi s-a atras atenţia că dacă ar fi cronometrat, Dan Petrescu l-ar bate pe catalan. Ideea este că omul desemnat să facă altceva din Bayern, într-un moment în care părea că la Bayern nu mai este nimic de făcut şi de demonstrat, aparţine categoriei antrenorilor activi. A oamenilor cu idei, pe care vor să le transmită jucătorilor la antrenament, la meciuri şi în clipele de relaxare.

Nemijlocit, prin forţa exemplului personal. Asta vine în contradicţie cu ceea ce credeam noi că ar însemna evoluţia meseriei de antrenor în fotbal. De la cetăţeanul agitat de pe marginea terenului, echipat într-un trening ponosit, la personajul contemplativ, îmbrăcat într-un costum elegant. De la tipul cu aspect rustic, care strigă la fotbalişti, la domnul scrobit , parcimonios în gesturi. În esenţă, Guardiola asumă tipul de antrenor care vorbeşte pe limba fotbaliştilor. Cazul nostru, germană, chit că la Bayern nu sînt numai nemţi. Înainte de a-şi învăţa jucătorii să folosească pasele scurte şi să creadă religios în puterea posesiei, Guardiola a învăţat temeinic limba germană. Cuvîntul rămîne principalul vehicul de comunicare, exemplul personal, al doilea. Pep participă efectiv la şedinţele de pregătire, bagă tacklinguri şi îşi dă şuturi în fund cu coechipierii care îi sînt totuşi elevi. După sesiunea de glume, îi aşază cu mîna piciorul lui Neuer, ca să-i arate cum e mai bine să blocheze mingea.

Poate fi aici şi o manie a detaliilor. Foarte posibil. Numai că dincolo de argumentul „am jucat fotbal la nivel înalt, deci sînt unul de-al vostru”, Pep pune la bătaie şi bagajul tehnicianului preocupat de latura teoretică a meseriei. „Nici o pasă fără sens” este mesajul celui care a plecat de la Barcelona mai ales din cauză că îşi pierduse plăcerea de a inventa lucruri noi. Există o coerenţă în proiectul lui Pep care te obligă să crezi că Bayernul de anul acesta va fi o echipă mai interesantă decît Bayernul din sezonul trecut. Poate nu mai bună, nu avem de unde să ştim, dar cu siguranţă altfel. Mi-ar plăcea ca mai tinerii şi mai vîrstnicii noştri antrenori să urmărească atent această călătorie prin fotbal a lui Guardiola. Eventual şi cu pasiune. Este ca o carte bună. Te emoţionează şi rămîi şi cu ceva în cap.