Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Baciul, Patriarhul şi Justiţiarul

Pentru binele viitoarei echipe conducătoare din fotbalul românesc, Ion Crăciunescu se retrage strategic

În viitoarea guvernare Gică Popescu, Ion Crăciunescu a fost distribuit în rolul Justiţiarului. Omul potrivit la locul potrivit. Nici nu a existat un casting propriu-zis, fostul, actualul […]

marți, 16 iulie 2013, 9:16

Pentru binele viitoarei echipe conducătoare din fotbalul românesc, Ion Crăciunescu se retrage strategic

În viitoarea guvernare Gică Popescu, Ion Crăciunescu a fost distribuit în rolul Justiţiarului. Omul potrivit la locul potrivit. Nici nu a existat un casting propriu-zis, fostul, actualul şi viitorul şef al arbitrilor şi-a interpretat atît de bine, de convingător şi de natural rolul cu pricina încît era evident că el va fi alesul. Cine altul? Vasile Avram? Parcă prea mult Moet et Chandon. Alexandru Deaconu? Încă necopt. Reîntineritul Costică Vîlcea? Hmm! După cum vechii cinefili sînt incapabili să-l vadă pe Leo di Caprio în rolul Marelui Gatsby în locul lui Robert Redford, tot aşa oamenii de fotbal nu pot să-l separe pe Ion Crăciunescu de eticheta de contestatar.

Dar este doar o etichetă sau o marcă autentică a omului despre care vorbim? Aceasta-i întrebarea. Ion Crăciunescu joacă un rol de care se desparte în particular, la o tablă cu amicii să zicem, sau se interpretează pe sine? Evenimentele din urmă ne dau cîteva indicii. Repus în drepturi după un proces civil intentat FRF şi preşedintelui Mircea Sandu, Ion Crăciunescu urma să îşi ocupe postul de şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Formal, capul federaţiei s-a supus deciziei instanţei. În practică, lucrurile au rămas ca mai înainte. Alexandru Deaconu şi-a păstrat prerogativele de conducător executiv al CCA. Lui Crăciunescu, disident cu acte în regulă al regimului (sandinist?), i-a fost rezervat un rol decorativ. Previzibil, desfăşurarea ultimului Comitet Executiv a fost tulburată chiar de cel trecut pe linie moartă.

Între timp, s-a întîmplat ceva. A apărut candidatura lui Gică Popescu la şefia FRF. Cu Ion Crăciunescu în echipa care va prelua butoanele puterii de la Mircea Sandu. Revanşă? Răzbunare? Nu, mai degrabă un tîrg reciproc avantajos. În fotbal nu există adversari pe viaţă, aşa că Mircea Sandu şi Gică Popescu au ajuns la un modus vivendi. Vedeţi ce frumos sună spus în latina stră-strămoşilor noştri? Primul va rămîne preşedinte onorific şi îl va sprijini în campania electorală pe fostul căpitan al Barcelonei. „Baciul”. Dar pentru ca această revoluţie de catifea cu aspect de batistă pe ţambal să aibă linişte era nevoie şi de retragerea temporară a „Justiţiarului” care continua să-l bîzîie pe „Patriarh”. Publicul, prea sensibil pentru a respira aerul greu de pe culoarele Casei Fotbalului, a aflat că Ion Crăciunescu doreşte să evite tensiunile din Comisie, tensiuni care i-ar afecta pe arbitrii de pe lista FIFA. De fapt, totul a fost rodul unei negocieri între actualul şi probabil viitorul preşedinte al fotbalului românesc. Amănunt interesant, „Justiţiarul” acceptă să nu mai inflameze spiritele pe la CCA, dar nu renunţă la banii cuveniţi pentru perioada cît a fost înlăturat din funcţie.

Relaţia de subordonare faţă de Gică Popescu şi legătura subalternă cu fraţii Becali nu pledează pentru independenţa absolută a lui Ion Crăciunescu. Nu îl condamnă, dar nici nu-l recomandă ca pe omul liber care va însănătoşi ireversibil arbitrajul. Mergem însă pe firul bunei credinţe şi pe acela al anticipaţiei şi ne transportăm în timp peste un an, un an şi jumătate, cînd presupunem că Popescu va fi cîştigat alegerile. Mai presupunem că, în logica unui start promiţător, Deaconu va fi schimbat în bine componenţa corpului de elită al arbitrilor şi că prestaţiile acestora se vor fi ameliorat semnificativ. Înlocuirea lui Deaconu cu Ion Crăciunescu va fi atunci un act de dreptate?

Comentarii (24)Adaugă comentariu

maximuspqr (36 comentarii)  •  16 iulie 2013, 10:08

Eu personal am avut mare incredere in Craciunescu, probabil in comparatie cu ceilalti sefi de CCA, este mai profesionist si mai putin coruptibil, dar prea se cearta cu toata lumea si crede ca a inventat apa calda si este sigur ca fara el nu exista arbitraj in Romania. Table joaca si el, prietenii dubioase are si el, suspiciuni a stirnit si el ,este la fel de corect sau incorect ca majoritatea celor din fotbal. Gica Popescu, impreuna cu super echipa lui, in eventualitatea ca devine sef de federatie, trebuie sa se bazeze pe programul si echipa lui. horoba, dragomir, taban, si toti ceilalti dinozauri nu ar trebui sa mai poata influenta in nici un fel, nici o comisie, vot democratic etc. Daca nu vor sa se pensioneze, la pripon cu ei! Acum vine intrebarea: Craciunescu este si el dinozaur?
Deaconu cred ca face treaba buna si vreau sa cred ca va ramine in functie daca merita.
Cam mare pauza maestre, despre noua echipa de patroni rapidisti nimic? Sint curios ce parere ai despre baraj si gigi corsicanu, corsican care a participat la negocieri, interviuri si emisiuni televizate impreuna cu cristescu. Poate fi corsicanu noul Berlusconi din Giulesti?

marian (85 comentarii)  •  16 iulie 2013, 10:39

Excelent. Bine tintit, bine scris. Asa, da ! Domnule Geambasu, esti (din nou) ziarist.

bum (4 comentarii)  •  16 iulie 2013, 10:57

daca popescu il vrea . dar daca vine craciunescu nu-l vad bine.am imresia ca de fapt nu e cea ce se crede , cit a fost el sef arbitrajul a fost cel mai contestat si mai corupt. diaconu mi se pare AUR pe linga craciunescu

alex (57 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:11

Cat o fi Craciunescu de contestat, eu atat stiu: Mandatul lui a fost SINGURUL in care arbitrii picau baremul sau probele fizice. In mandatul celorlalti promovai indiferent cat erai de petarda. Trebuia doar sa cotizezi. Refuz sa cred ca avem cei mai buni arbitrii din Europa la ora actuala si niciunu nu pica testele. Eu inca mai cred in presedintele arbitrilor Craciunescu. Daca se poate disimula intr-o mare masura de omul Craciunescu, atunci e bine.

dan (17 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:17

Bun articol, deosebiti oameni de bine din fotbal. Nimeni nu scoate un cuvant despre faptele de vitejie ale lui Gica Popescu, vezi : http://www.antitepari.ro/informatii/articole/99517-scoala-de-fotbal-gica-popescu-a-intrat-in-insolventa
Firma trecuta in insolventa chiar inainte de a-si asuma marea responsabilitate. Mare manager!! La fel si la Targoviste, unde a facut echipa cu Craciunescu. Mari manageri!!!

dan (1 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:35

Problema este Popescu,acest infractor, care si-a bagat scoala de fotbal in faliment sa numai plateasca 300 de mii la Galati dupa ce a pierdut toate litigiile la FRF…Condamnat penal la 3 ani…FIFA NU A DISCUTAT,IN SECUDA 3 L-A VIRAT….LA NOI CA LA NIMENI…SLABE SPERANTE SA SE REVITALIZEZE CEVA..MAI ALES DACA VINE CLANUL BECALI LA CONDUCEREA FRF,AVANDU-L PE POST DE „PRESEDINTE”,O MARIONETA,PE NUMELE POPESCU GHEORGHE,AVAND DEOCAMDATA STATUTUL DE INCULPAT.

vlad (96 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:35

Deaconu nu a facut nimic, e doar aparent, pt ca nu mai exista campanie de presa cum era in vremea lui Craciunescu. Atat. Arbitrajele sunt la fel de rele, dar macar in mandatul lui Craciunescu se incerca o schimbare. Acum toata lumea tace pt ca Deaconu convine Nasului

Gabi (2 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:40

Imi place!! Poate ca mi-ar fi placut si mai mult daca erati mai direct,mai dur…fara menajamente fata de acest cancer al fotbalului nostru. Respect domnule Geambasu!

Claudiu (1 comentarii)  •  16 iulie 2013, 11:41

Trebuie conducator de arbitrii, o persoana noua, cu imagine buna. Nici deaconu, nici craciunescu. Preferabil un arbitru respectat si incoruptibil din afara. Dar le e frica, deoarece un astfel de arbitru ar vedea imediat neregulile comise de fluierasii nostrii si ar pleca in secunda 2 pentru a nu lua parte la asa ceva

John. Peris (20 comentarii)  •  16 iulie 2013, 12:00

Foarte buna analiza dlui Geambasu, eu voi fi mai direct si voi spune ca daca aceasta este Axa binelui , Popescu -Becali – Craciunescu sperantele de insanatosire pentru fotbalul romanesc sunt desarte ! Admit ca Gica Popescu poate fi o solutie dar inconjurat de oameni de fotbal compromisi iremediabil ,proiectul sau va ramane mereu doar o fata morgana, asa cum inspirat au scris cei din galeria rapidista ” compromisul naste compromis ” hotia ,lasitatea si mizeria ce caracterizeaza personajele de mai sus vor fi coordonatele de baza ale noului proiect.Geniala mi se pare abordarea aceasta cu „justitiarul ” pentru cei mai tineri sugerez vizionarea Finalei de Cupa Romaniei Rapid- Petrolul, material de studiu pentru orice scoala de arbitri care se respecta de pe aceasta planeta , ca sa nu mai vorbim de meciul decisiv pentru calificare Turcia – Elvetia !!!

viorescu (2 comentarii)  •  16 iulie 2013, 12:13

In sportul in care un transfer banal a devenit un tun, in care escrocheria s-a transformat in smecherie, in care pot exista doua echipe cu acelasi nume, cu trei echipe insolvabile dar cu licente, in care se da baraj intre locurile 9 si 15 pentru a ramine in liga1, ei in acest sport absolut nimic nu mai poate fi decit drept si corect.

SPARTA (1 comentarii)  •  16 iulie 2013, 12:30

Un articol mai sugestiv decat acesta nici ca se putea … Razboiul acesta ptr sefia CCA-ului, dureaza cam de 6-7 ani si nu poate decat sa dauneze arbitrilor si fotbalului romanesc . A fost Craciunescu acum 7-8 ani si a fost inlaturat ca nu a vrut sa faca parte din sistemul acesta bolnav condus de diabolicul Mircea Sandu.
A urmat la conducere, coruptul de Costica Valcea care a distrus cam tot ce costruise Craciunescu si a legalizat spaga in arbitraj … unde a ajuns ??? la racoare alaturi de alti 4-5 arbitrii !!!
A urmat o perioada de haos cu 2-3 presedinti interimari (Rainea, Lica si …) Lica a ajuns si el la racoare dupa Costica !!!
A urmat marele pitic Avram care a inceput cu razbunarile pe alti fii de fosti arbitrii, si cu promovari dubioase, a reusit sa discrediteze pe plan international arbitrajul romanesc. Unde a ajuns ??? La racoare, fiind implicat in gainariile din fotbalul romanesc !!!
Vine din nou Craciunescu, care nu a acceptat sa faca parte din sistemul bolnav, al odiosului Mircea Sandu …este inlaturat de la CCA, fara un motiv palpabil,din ordinul ODiOSULUI !!
De Deaconu ce pot sa zic ??? este un papa lapte, fara personalitate,un fost arbitru facut la apelul de seara care in viata lui nu a putut sa ia probele fizice si nu s-a afirmat decat cu cazul BRICHETA. A fost pus la conducerea CCA-ului de nasul ( la propriu) Sandu, si nu executa decat ordinele oamenilor cu influenta, care sunt pe langa casa fotbalului, si asteapta sa se arunce o bricheta, ptr a fugii cat il tin picioarele …
DECI IN CONCLUZIE singurul care nu a facut, parte din sistemul lui Sandu si nu a ajuns la Racoare este Craciunelu Ion care din punctul meu de vedere este cel mai indicat sa conduca CCA-ul … dar cum banul este ochiul lui satan, s-ar putea sa avem surprize …

IO (144 comentarii)  •  16 iulie 2013, 13:00

Diaconu pare mai potrivit pt functie decat Craciunescu. „Nea Nelu” (ca suntem o tzara de nea nelu de-astia) are prea multe in carca, sa nu mai spun ca pana si Vochin il mai trage de maneca la faze „discutabile’, iar Vochin nu este arbitru.
Cred ca Popescu este un pericol mult mai mare pt fotbalul romanesc decat oricine altcineva cu exceptia lui Dragomir. In fapt singura consolare cu Popescu la carma FRF ar fi ca nea (alt nea) mitica nu va mai avea viatza lunga la liga.

Steaua1986forever (5 comentarii)  •  16 iulie 2013, 13:01

@maximuspqr- genial comentariul tau despre giulesti.
@ontopic- parerea mea este ca domnul Geambasu (cunoscut dinamovist) a inceput articolul cu un pic de obiectivitate si a sfarsit la fel ca si ‘justitiarul’ – adica la o tabla cu fratii Becali. Nu am vazut nimic despre legaturile cel putin dubioase cu „impresarii”, nimic despre scolile de fotbal ratate, nimic despre afacerile cel putin dubioase cu terenuri, nimic despre Targoviste, nimic despre…..multe. O fi din pricina prieteniei care va leaga de multi ani?

laurentiu (32 comentarii)  •  16 iulie 2013, 13:29

mie mi s-au parut bune arbitrajele cu Deaconu sef de comisie.dar, ce ma deranjeaza la voi,ziaristii,e ca nimeni nu a scris un cuvant pe marginea declaratiilor anei-maria prodan(conducator la sageata navodari),care spunea cu bucurie in suflet ca steaua va castiga titlul 25.in ce dracu’ tara se mai fac astfel de declaratii din partea adversarilor?bineinteles ca nu ma astept la vreo reactie din partea LPF sau FRF,cum nici daca ar fi fost haita lui popescu la conducere,nu s-ar fi luat masuri,dar cert este ca steaua are deja 2 sateliti in liga1:viitorul si sageata.halal fotbal!!!!!!!!!!

marcel zadda (8 comentarii)  •  16 iulie 2013, 13:46

foarte bun articol, mulțumim, domnule geambașu!

înlocuirea lui mircea sandu cu gică popescu la conducerea frf = aceeași mărie, cu altă pălărie; sau, ca fim mai în ton cu starea actuală a nației: pdl, usl = aceeași mizerie.

gică popescu e băiat bun (tot respectul pentru cariera lui de pînă la revenirea la dinamo!), dar, cum să zic?, îl strică anturajul!

Aristotel (40 comentarii)  •  16 iulie 2013, 13:57

Cu ceva timp in urma, un arbitru dintr-o tara oarecare, arbitra un meci dintre doua echipe dintr-o liga inferioara… Acesta, arbitrul, a reusit sa enerveze pe toata lumea cu deciziile sale, si pe jucatorii celor doua echipe si pe spectatori !. Atunci, jucatorii ambelor echipe, au hotarit sa-l dea afara de pe teren,urmand sa joace restul minutelor, fara arbitru ! Spre stupoarea tuturor spectatorilor, dar nu si a jucatorilor, meciul s-a desfasurat intr-un fayr-play desavarsit, nimeni nu protesta cand trebuia sa se execute lovituri libere.. Deci, fara arbitru, meciul s-a desfasurat in cele mai bune conditii. Temandu-se de un precedent periculos, federatia de fotbal din tara respectiva, a luat o masura drastica; le-a retrogradat pe amindoua echipele, care indraznisera sa dea afara arbitrul.. Ma gandesc ca uneori e mai bine fara arbitru. Noi avem prea multi, se cearta pentru functia de sef al arbitrajului, nu mai conteaza ca unii s-au dovedit corupti, sau au facut puscarie pentru mita, ei inca mai vor ! Daca am avea niste conducatori intransigenti si corecti, lucrurile astea nu s-ar intampla in arbitrajul romanesc, dar sefii nostri sunt varza ! Ma tem ca dupa retragerea si a lui Dragomir ( sau dupa ce va fi data afara, ca de retras, babalicul asta n-are de gand sa se retraga), lucrurile nu se vor indrepta ! Pentru ca, si Popescu are bube in cap si deci nu e cel mai indicat sa conduca fotbalul romanesc !

stando (64 comentarii)  •  16 iulie 2013, 15:33

Bine scris, Cristi. Dar as putea sa fac pariu ca orgoliosul Popescu nu va accepta un Craciunescu prin preajma. Doua sabii intr-o teaca nu incap.

viorel (2 comentarii)  •  16 iulie 2013, 16:56

Sunt de acord cu Dan, Popescu nu este decat o marioneta, un infractor scapat de justitie cu suspendare pentru „meritele „aduse Romaniei.Un individ care nu isi plateste impozitele este vazut acum ca „salvatorul” fotbalului romanesc.Girat de Hagi,Dumitrescu,Stelea si sustinut de clanul Becali, Popescu nu este decat un „mare fas”.Prestatia lui la FRF o sa fie precum cea de la Dinamo, acolo a ales el sa isi incheie cariera si nu la Craiova,o penibilitate.De dragul vremurilor ziaristii o sa fie indulgenti,asa cum au facut-o si atunci cand juca la Dinamo.Cu Popescu la FRF Sandu va ajunge profet intrucat o sa ajungem sa il regretam.Hagi care si el vrea sa puna umarul la „reconstructia ” fotbalului romanesc ne-a aratat cu „performanta” Viitorului in meciul cu Steaua ce inseamna „verticalitatea” si „onestitatea „machedonilor”.
Fotbalul romanesc nu are nevoie de „generatia de aur”, de evazionisti, de blatisti, de strategi ci de profesionisti.
Popescu nu este un profesionist,tocmai si-a falimentat scoala de fotbal si si-a retras „sprijinul” de la o echipa de fotbal daca aceasta nu a mai fost sustinuta cu bani publici.

Bixente (16 comentarii)  •  16 iulie 2013, 17:10

Felicitari domnule Geambasu. In sfarsit cineva spune adevarul despre Craciunescu, acest sinistru personaj care a avut mereu grija sa se vopseasca din cioara in porumbel. Pe scurt – nu are credibilitate. Iar daca Popescu se va antura cu asa ceva nici el nu va avea credibilitate. Din pacate toti paratii de fosti arbitri gen Deaconu-Bricheta, Avram-mita, Chivulete-folcloriste, Corpodean-bulau sau Costica Valcea-tot bulau NU POT fi luati in considerare ca posibili candidati la postul de conducator CCA. Acolo trebuie un manager independent de fenomen, un om vertical si, mai ales, un om CRDEIBIL. Craciunescu este tot unul dintre toti acestia care au umblat cu mierea si au bagat mana in borcan, desi el a avut mereu grija sa nu se afle asta. Asta insa nu-i spala cu nimic pacatele, ci doar i le amplifica!

je (53 comentarii)  •  16 iulie 2013, 18:29

Craciunescu nu mai are de mult credibilitate.
Popescu greseste daca apare cu el sef peste arbitrii.
Amintiti-va cum facea Craciunescu pe la TV cand era in opozitie, iar cand a fost pus sef al arbitrilor, prestatiile acestora au fost mai jalnice si, culmea, el le-a tolerat!! Craciunescu care ameninta ca face si drege busuiocul nu a facut nimic! NIMIC!
Ex: il tine pe Tudor in brate, fara motiv. Tudor care are un million de meciuri facute praf…este in continuare arbritru, iar Craciunescu ne spunea la TV ca il tine pt ca nu este corupt!!!! pai de aici am o intrebare si o sugestie pt Craciunescu :
1. De unde stie ca nu este corupt?! Atunci, inseamna ca stie si cine este!!!
2. Nu este de ajuns sa fi cinstit mai trebuie sa fi si capabil…iar Tudor NU ESTE!!

Bocanci (4 comentarii)  •  16 iulie 2013, 18:44

Papusarii albanezi vor trage sforile oltenilor dupa cum le place. Ne ducem pe pustii cu astia, o sa ajungem sa-i regretam pe Nasu cu Mitica.

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  16 iulie 2013, 18:49

Foarte bun articol …blaturile vor dainui mereu …

liviuP (3 comentarii)  •  16 iulie 2013, 20:33

Popescu si cumnatelul lui s-au gandit sa vina sefi la federatie, „sa fie bine ca sa nu fie rau”. Ala de sarea peste sinele de tramvai sa nu-l curenteze (cand a venit prima data la oras, la Craiova) vrea sa puna mana si el pe ceva banisori, ca a bagat tot ce-a castigat in afaceri imobiliare si a pierdut la greu. Cumnatu’ se viseaza antrenor la nationala si el saracu’nu stie sa explice nimic jucatorilor (poate doar ca „omul este o fiinta umana”).
La federatie si la liga trebuie sa vina profesionisti, sa faca reguli clare si sa le aplice, sa stie ce e aia management, nu schmenuri, becalisme, craciunisme si alte scursuri de-astea…

Comentează