Stanciu, colecţia primăvară-vară

Steaua rămîne consecventă principiului de a construi o echipă de tineri români. Eventual şi talentaţi

După ce a evoluat 170 de minute pentru naţionala de tineret contra Angliei şi Franţei, Nicolae Stanciu a fost răsplătit cu un transfer la Steaua. […]

Steaua rămîne consecventă principiului de a construi o echipă de tineri români. Eventual şi talentaţi

După ce a evoluat 170 de minute pentru naţionala de tineret contra Angliei şi Franţei, Nicolae Stanciu a fost răsplătit cu un transfer la Steaua. Ştiu, este un mod răutăcios de a privi lucrurile. De fapt, nu mai ştiu nimic atunci cînd vine vorba despre fotbalul nostru şi jucătorii lui. Ca o pecete a sistemului unitar de pregătire al naţionalelor, după corifeii lui nea Piţi, şi băieţii antrenaţi de Săndoi s-au făcut de rîs în partidele amicale cu Anglia şi Franţa. 0-3 în ambele, cu tînărul jucător încă legitimat la Vaslui integralist în prima întîlnire, evoluînd încă 80 de minute în a doua. Deci, om de bază al unei selecţionate care ar trebui să fie furnizorul de fotbalişti (era să zic de talente, dar am citit editorialul vecin al lui Radu Cosaşu şi m-am abţinut în ultima clipă) pentru naţionala mare.

Transferul lui Stanciu la Steaua imediat după bătuta de la Amsterdam realizează tranziţia de la dubla cu Ungaria şi Olanda la campionatul nostru cel de toate zilele, unde acest „cel de toate zilele” a încetat demult să mai fie o metaforă. Am înţeles încă o dată că echipa naţională este tot mai puţin a românilor în general şi tot mai mult a unui grup de români care merg, sinucigaş, pe mîna lui Piţurcă. Parcă îl şi aud pe selecţioner: „Da’ de unde ştii tu, măi maestre, ce vor românii?”. Uite că ştiu, nea Piţi. Mai ştiu că, semnînd contractul la Palat cu toată butaforia aferentă unui asemenea moment, internaţionalul vasluian se alătură grupului deja consacrat de tineri ai Stelei. Chiricheş, Gardoş, Chipciu, Adi Popa, Iancu. Prin aducerea lui Stanciu, proiectul „Jucători români de perspectivă” este confirmat. Steaua şi-a propus să strîngă tot ce va avea mai bun fotbalul nostru în următorii ani. Cu bani, cu lobby religios-naţionalist, cu puţină „vrăjeală”, cu ceva trafic de influenţă, nu mai contează.

Cît de buni în absolut sînt sau pot deveni aceşti fotbalişti, asta este, într-adevăr, o discuţie interesantă. Cînd priveşti echipele naţionale ale României ai senzaţia că drumul este înfundat. Că sîntem condamnaţi la mediocritate, la ridicol. Problema apostolilor Apocalipsei este că Steaua arată altceva. Curaj, demnitate, determinare, inspiraţie. Obosiţii de la naţională au două perechi de plămîni la echipa de club. Fără să confundăm Steaua cu Barcelona, mesajul roş-albaştrilor este fundamental altul. Stanciu a ales bine şi nici nu mai are importanţă dacă decizia a fost a lui ori a mamei, a tatălui sau a soţiei al cărei soţ este antrenor la Steaua. Fiind mingicar, pe pohta patronului, este de presupus că se va lupta pentru titularizare cu Tănase. Asta s-a vrut o glumă. Ca şi driblingurile, poantele sînt mai greu de realizat.