Varianta ideală sau imposibilă?

După ce a pierdut alegerile de la federaţie, Gică Popescu a rămas supărat. Pe fotbal în general, pe ziarişti în particular. Mai ales pe cei care l-au susţinut în campania pentru postul de preşedinte al FRF şi cărora le mulţumise […]

După ce a pierdut alegerile de la federaţie, Gică Popescu a rămas supărat. Pe fotbal în general, pe ziarişti în particular. Mai ales pe cei care l-au susţinut în campania pentru postul de preşedinte al FRF şi cărora le mulţumise public pentru felul în care îşi făcuseră meseria. Unii şi aceiaşi ziarişti care după încheierea exerciţiului electoral descopereau că Baciul exersase nişte transferuri cu banii la pungă şi la purtător. Or asta trebuie să i se fi părut înaltă trădare fostului căpitan al Barcelonei. Cum e posibil ca nişte oameni care la un moment dat îşi pun în cap o parte a opiniei publice, susţinîndu-te fără rezerve, să vină apoi şi să dezvăluie traseul dolarilor în cazul Bratu-Galatasaray?

Gică Popescu s-a supărat din nou. Din nou pe ziarişti. Pentru că numele i-a fost alăturat de cel al lui Hagi ca posibilă alternativă la criza stelistă. O ipoteză avansată în Gazetă, confirmată în regim de urgenţă de însuşi, unicul, irepetabilul, ireparabilul George von PNG. Varianta ideală, dar imorală, a spus patronul din Ghencea. Atunci, pe chipul lui Popescu s-a desenat iar morga aceea de om decepţionat şi dezamăgit pe care fotbalul românesc nu-l merită şi nu ştie a-l aprecia la adevărata valoare. Precizînd că orizontul imediat exclude activitatea unde se dă cu piciorul în minge, dumnealui ocupîndu-se de business, marele fotbalist de odinioară şi-a exprimat dezamăgirea că furnizorii ştirii nu l-au întrebat cum stă treaba. Îl dezamăgim încă o dată, e imposibil să vorbeşti cu cineva care nu îţi răspunde.

Regretăm că Gică Popescu a ales calea exilului în afaceri după tentativa nereuşită din alegeri, dar nu ne simţim solidari cu supărarea lui pe mediul înconjurător. L-am admirat ca jucător, i-am preţuit mereu echilibrul, discursul curat. Ni se pare în continuare că plăteşte prea mult pentru trecutul comun cu fraţii Becali. Plus că e unul dintre puţinii evazionişti care la primul avertisment şi-a reglat relaţia cu Fiscul. Faptul că încearcă să ne culpabilizeze prin atitudinea asta de Luceafăr într-o lume de luciferi, nu ne impresionează însă. Oricît de maculată şi ingrată i se pare lumea fotbalului, un lucru uită Popescu. Acesta este universul în care a crescut, s-a format şi în care a fost posibil să ajungă multimilionar, să-şi ridice un OZN în bătătură, să meargă la Burjh Al Arab şi să conducă un Ferrari. Restul sînt imobiliare. La preţul pieţei, nu al vieţii.