Aceşti tineri bătrîni ai României
După stagiul spaniol, singurul lucru cert despre naţională este acela că nu toată lumea care se scoală de dimineaţă ajunge departe
Piţurcă are dreptate. Adevărata faţă a echipei naţionale o vom vedea cu Australia. Dar la 1-4 cu Polonia ce […]
După stagiul spaniol, singurul lucru cert despre naţională este acela că nu toată lumea care se scoală de dimineaţă ajunge departe
Piţurcă are dreptate. Adevărata faţă a echipei naţionale o vom vedea cu Australia. Dar la 1-4 cu Polonia ce am văzut, nea Piţi? Faţa mincinoasă a naţionalei? Sau caricatura acesteia? Băieţii aceia îmbrăcaţi în galben nu reprezentau tot România? Nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne ei viitorul reprezentativei? Fiindcă speranţa suporterilor naţionalei, cîţi or mai fi ei, tocmai asta era. Că pesimismul nostru nu are bază şi că fotbalul românesc produce în continuare jucători interesanţi. Că mîinele va fi mai bun şi că generaţia lui Gicu Grozav, Alibec, Nica, Alexe şi Stanciu este, în fond, mai talentată decît aceea a lui Goian, Raţ, Tamaş, Costin Lazăr sau Bogdan Stancu. În urma meciului de la Malaga, media notelor primite de tricolori de la trimisul Gazetei, Gabi Berceanu, este de 3,7. Echipa asta de nici nota 4 ar trebui să fie naţionala României pentru preliminariile Campionatului European din 2016 şi mai ales pentru Mondialul din 2018.
După ce Polonia a şters pe jos cu noi 33 de minute, calmîndu-se apoi ca în faţa unui adversar pe care nu ţi-ai propus totuşi să-l umileşti, România tinerilor a pus capul în pămînt. Alibec s-a evaporat cu cele 8 tatuaje ale lui cu tot. Măţel, Dragoş Grigore, Găman şi Vlad şi-au luat aerul acela de oameni neînţeleşi, după ce fuseseră depăşiţi şi umiliţi de nişte polonezi la fel de tineri şi la fel de speranţe ca ei. România tinerilor a pus capul în pămînt. La propriu. La figurat, băieţii au fost atinşi de muţenie, excepţia numită Srgian Luchin amintind ceva despre „o înfrîngere ruşinoasă” şi despre ritmul încărcat al cantonamentului spaniol. Trimitere la stilul cazon de pregătire al lui Piţurcă, mai apropiat de acela al unui antrenor de club care munceşte cu mînecile suflecate decît de al unui selecţioner specializat în reglaje fine. O muncă rezumată de însuşi Piţurcă într-un raport de activitate scris pe o foaie format A4, apoi printr-un şedinţă de pregătire cînd încă nu se crăpase de ziuă.
Miercuri, cu Australia, vom vedea o altă echipă. Aici nu-l putem contrazice pe Piţi, care uneori dovedeşte profunzimi nebănuite. La lot urmează să vină divizia de blindate a Stelei, destul de avariate şi ele în urma puzderiei de amicale jucate în această iarnă. Alături de Bourceanu şi compania, se vor afla Pantilimon, Torje, Radu Ştefan, Goian şi Raţ. Ei ne vor arăta faţa prezentului contra unui adversar mai degrabă exotic, ales în disperare de cauză, după ce Islanda ne-a dat cancel, ca să nu zic delete. Nu calitatea fotbalistică a Australiei este însă problema, ci faptul că fotbalul de la Antipozi nu seamănă nici cu stilul Ungariei, nici cu acela al Olandei. Partea bună a lucrurilor este că nici noi nu ne-am definit un stil, deci oricum îi vom lua prin surprindere pe unguri şi pe olandezi. Partea cu adevărat excelentă este aceea că toată lumea stă cu ochii pe Steaua, astfel că deplasările la Budapesta şi la Amsterdam vor putea fi pregătite în linişte.