Bellamy, amicul şi bestia

Meciul Barcelona-Liverpool a fost precedat de o interesantă partidă de golf. La bătaie, în sensul propriu, s-a aflat galezul Craig Bellamy, la primire, mai exact la încasare, norvegianul Jon Arne Riise. Nimeni n-a reuşit hole in one, dar picioarele fundaşului […]

Meciul Barcelona-Liverpool a fost precedat de o interesantă partidă de golf. La bătaie, în sensul propriu, s-a aflat galezul Craig Bellamy, la primire, mai exact la încasare, norvegianul Jon Arne Riise. Nimeni n-a reuşit hole in one, dar picioarele fundaşului roşcovan au avut puţin de suferit în urma loviturilor primite de la Craig, nervos că Arne nu s-a ridicat în picioare şi nu a cîntat la karaoke. Între timp, portarul Jerzy Dudek purta o discuţie contondentă cu un poliţist. Totul s-a petrecut într-un bar-restaurant din Vale Do Lobo, undeva lîngă Algarve, Portugalia. Aşa după cum aţi înţeles, băieţii antrenaţi de Rafa Benitez pregăteau în cel mai pur stil englezesc meciul din această seară de pe Camp Nou. Cu o Beţie Veche de cînd lumea.

Ar fi o imensă greşeală să căutăm morala poveştii. Fotbaliştii au băut, beau şi vor bea cît timp mingea va continua să se învîrtă. Explicaţia savantă ar fi că distracţia, înainte sau după meci, e o formă de evadare, dar şi o necesitate aproape fiziologică încercată de nişte tineri cu bani mulţi cîştigaţi uşor. Respectivii provin din zone marginale ale societăţii, iar bogăţia care i-a lovit nu poate fi digerată decît prin excese. Oricum am întoarce-o, imaginea sportivului cu apucături de sfînt şi regim de ascet nu ţine. E mult mai credibilă aceea a petrecăreţului, mai mult sau mai puţin ciocan pneumatic, cazul lui Ronaldinho, ori a băiatului simplu, cu chef de viaţă şi pus pe harţă, cazul lui Bellamy, nume cu rezonanţă normandă, în absolută şi flagrantă contradicţie cu profilul personajului.

Antrenorul Benitez a reacţionat previzibil, împărţind amenzi în stînga şi în dreapta celor 15 fotbalişti implicaţi în meciul cu paharele. Partea leului, britanic, se-nţelege, şi-a tăiat-o Craig Bellamy, dator la visteria clubului cu 80.000 de pounds. Nu plîngeţi, cuantumul amenzii reprezintă salariul jucătorului pe două săptămîni! De aici se naşte o problemă. Cum să nu pici de caraghios tu, antrenor, în faţa fotbalistului pus la adăpostul unui contract ferm? Teoretic, relaţia dintre omul de pe bancă şi cel din teren ar trebui să fie guvernată de respect şi încredere reciprocă. În practică tehnicianul e dator să cedeze, să slalomeze printre compromisuri.

Şi uite cum ajungem în tabăra cealaltă. Unde miroase a praf de puşcă. Unde Rijkaard, care nu se grăbeşte să-şi prelungească înţelegerea cu Barca, s-a certat cu Samuel Eto’o, s-a ţinut băţos într-o primă fază, dar sub presiunea conducerii, a tribunei şi a mediei s-a văzut obligat să se replieze. Eto’o a jucat tare, aşa cum o face şi cînd e pe teren, şi a intrat în lot. Muncesc ca un negru ca să trăiesc ca un alb, a zis cîndva Samuel. De data asta a arătat că poate avea şi mîndria unuia cu pielea mai deschisă.

Uitaţi tot ce aţi citit pînă acum! FC Barcelona-Liverpool poate fi un meci mare, dincolo de aburii de alcool care ies din vestiarul cormoranilor şi de sămînţa de răzmeriţă din tabăra catalană. Acolo, în iarbă, nu se aude decît freamătul crampoanelor. Cu Ronaldinho şi Gerrard pe gazon cartea fotbalului aşteaptă un nou capitol. Magie contra nebunie, vraja împotriva încăpăţînării sublime, ce vreţi mai mult?