Serena, negru pe alb

Americanca a cîştigat finala olimpică la tenis anulînd-o pe Şarapova. Şi ne-a trimis un mesaj

Frumoasa şi bestia. The beauty and the beast, la belle et la bete. Ce titlu mai inspirat s-ar fi putut găsi pentru o finală feminină […]

Americanca a cîştigat finala olimpică la tenis anulînd-o pe Şarapova. Şi ne-a trimis un mesaj

Frumoasa şi bestia. The beauty and the beast, la belle et la bete. Ce titlu mai inspirat s-ar fi putut găsi pentru o finală feminină la tenis în care se întîlneau frumoasa Maria şi bestia Serena? Finala olimpică a fetelor trebuia să fie un meci care să sape adînc în memoria afectivă a iubitorilor tenisului, una dintre acele partide istorice în urma căreia superlativele fac coadă –  Graţia longilină a rusoaice contra forţei în stare brută a americancei; Ţipătul de sălbăticiune rănită al blondei împotriva revoltei tăcute a femeii de culoare; Albul înecat de negru. Etc, etc. Şi cum îşi aşteptau rîndul epitetele, dacă la semifinala Serenei comentatorul TVR a spus negru pe alb într-o transmisiune color sută la sută: „Greutatea senzuală a unui bust impresionant. O minune de abanos”! Curat senzual şi curate fantezii sexuale, coane Daniel!

Într-un fel, finala de la Wimbledon în versiune olimpică a fost o întîlnire istorică prin lipsa ei de dramatism. O execuţie sumară, greu de acceptat la un asemenea nivel. 6-0, 6-1 după o oră şi un minut pentru Serena Williams în faţa… În faţa cui?, aceasta este întrebarea. A fost Maria Şarapova pe terenul central de la Wimbledon? A fost ea acolo sau un substitut care îi semăna perfect? O sosie pleziristă victimă a coliziunii cu un pachet de muşchi mai concentrat ca niciodată? Sau Maria s-a întîlnit nu se ştie cum cu o forţă supranaturală încarnată într-o americancă de 30 de ani care acum un an şi jumătate nu ştia dacă va mai putea merge?

Să ieşim totuşi din literatură şi să ne întoarcem la tenis. Victoria Serenei este un mesaj cît se poate de pămîntean. Mezina familiei Williams aparţine categoriei restrînse a oamenilor care ştiu ce vor şi cînd vor. Forţa psihică a Serenei este măcar la nivelul forţei muşchilor ei, iar asta s-a văzut încă o dată acum la turneul olimpic de tenis care venea la trei săptămîni distanţă după turneul de la Wimbledon. Serena tocmai cîştigase pe iarba de la All England încă un titlu, al 5-lea din carieră, şi avea toate motivele din lume să fie relaxată, să continue să sărbătorească şi să vină din nou pe iarba Wimbledon-ului doar pentru că, nu-i aşa, nu dă bine să nu îţi reprezinţi ţara la Jocuri, şi nu e corect politic să nu declari mulţimea aceea de bla, bla-uri despre onoarea de a apăra culorile patriei la cea mai importantă competiţie sportivă a planetei.

Mesajul Serenei este pămîntean mai ales pentru că după victorie ea a vorbit despre o vizită la Disneyworld. Nu vă grăbiţi să o judecaţi, Serena nu suferă de sindromul infantilismului. Întoarcerea în copilărie înseamnă că în interior a rămas ceva nealterat. Puterea ei de acolo vine şi cred că e o lecţie la care avem cu toţii acces, inclusiv spadasinele noastre prea înlăcrimate şi degrabă învinse de coreence.