Şi nemţii pot fi depresivi, nu-i aşa?

Bastian Schweinsteiger bolnav de nervi. Ştirea nu cadrează cu ce ştim noi. Cu ce credem că ştim.

Captivi ai clişeelor, sîntem convinşi că nemţii se află mai presus de emoţii. Că ei, panzere inexpugnabile, tipi reci şi analitici, îşi controlează […]

Bastian Schweinsteiger bolnav de nervi. Ştirea nu cadrează cu ce ştim noi. Cu ce credem că ştim.

Captivi ai clişeelor, sîntem convinşi că nemţii se află mai presus de emoţii. Că ei, panzere inexpugnabile, tipi reci şi analitici, îşi controlează atent stările de euforie şi decepţiile. Dedicaţi muncii şi cu un suspect simţ al sacrificiului, urmaşii nibelungilor ştiu ca nimeni alţii să o ia de la capăt. De aici pînă la imaginea robotului germanoid, educat totuşi ca în clipele lui de repaus să bea o bere şi să mănînce un wurst, nu este decît un pas.

Omul Schweinsteiger a avut un sezon rău. La nivel foarte înalt, dar rău. Omul Schweinsteiger a avut de suferit şi, o dată cu el, instituţia Schweinsteiger. Mai întîi, Bayern, echipa lui, pierduse campionatul la mare luptă cu Borussia Dortmund. Apoi, Schweini şi a sa Bayern au fost învinşi de Chelsea în finala Champions League. Ca supliment al perversităţii destinului, el s-a aflat printre cei care au ratat la penaltyurile de departajare. Cînd încă nu atinsese mingea pe care avea să o trimită spre poarta lui Cech, Schweinsteiger era considerat cel mai sigur executant. A bătut ca un amator şi s-a transformat într-un om învins de propria slăbiciune. Tînăr, bogat, celebru, dar învins. Ultima lovitură venea la Euro, cînd Italia învingea Germania în semifinale. Italia se ducea într-o finală unde urma să fie executată de Spania. O finală despre care nu puţini susţin că ar fi arătat altfel cu Schweinsteiger şi compania contra inepuizabilelor motoraşe iberice.

Citeam zilele trecute articolul din „Le Point” semnalat pe blogul lui de Radu Naum. Editorialul intitulat „Danke schon, Angela” explică foarte convingător de ce Germania şi germanii se bucură de antipatia ţărilor cu probleme din Uniunea Europeană. Pe scurt, era vorba acolo despre simţul de responsabilitate al unora în contrapondere cu simţul „fentei” al celorlalţi. Compara autorul articolului, Pierre-Antoine Delhommais, aversiunea faţă de germani şi faţă de Germania însăşi cu ura puşlamalei clasei faţă de premiantul acesteia.

Ieri, Bastian Schweinsteger era premiantul de serviciu. Astăzi este un om care îşi caută linştea. Un mare fotbalist care a cunoscut gustul înfrîngerii tocmai pentru că ştie foarte bine şi gustul victoriei. Nu pronostichez că Schweinsteiger va găsi puterea să revină, tocmai pentru că am convenit că este om şi nu maşină de jucat fotbal. Dacă ar fi totuşi ceva care îi deosebeşte pe Schweinsteiger şi pe conaţionalii lui de mulţi dintre contemporani, acelea sînt simţul datoriei, rigoarea, disciplina consimţită. De altfel, sînt izvoare la care toată lumea are acces, numai că unii preferă ouzo.