Mama noastră nesunată
„Tricolorii” sub 19 ani s-au făcut de ruşine la Novi Sad. Au plîns un pic, apoi au socializat cu Ratko Buturovici.
Cele care ne-au dat viaţă nu au nici o legătură cu eşecurile noastre, deci nici cu înfrîngerea de la […]
„Tricolorii” sub 19 ani s-au făcut de ruşine la Novi Sad. Au plîns un pic, apoi au socializat cu Ratko Buturovici.
Cele care ne-au dat viaţă nu au nici o legătură cu eşecurile noastre, deci nici cu înfrîngerea de la Novi Sad. Aşa că puteau fi sunate. Tinerii fotbalişti de la Under 19 au terminat în lacrimi meciul cu Serbia şi au murmurat că de ruşine nici nu le vine să dea un telefon acasă. „Ce să le spunem mamelor? Ne e ruşine şi atît”. Chiar aşa, ce să le spună mamelor? Dar de ce mamelor? Fiindcă băieţii care nu şi-au terminat copilăria se confesează mamelor. Iar unii încă îşi consumă copilăria şi dincolo de 30 de ani, darămite pe la 18. Parcă îi şi vezi. Vine Puţanu cu genunchii juliţi şi zice: „Mama, am făcut o prostie, l-am faultat în careu pe sîrbul ăla, n-am vrut, pe cuvînt, dar l-am faultat. Pe urmă, nenea arbitrul a dat 11 metri şi m-a şi eliminat. Dar să nu mă spui lu’ tata!”. Pe urmă, Vătăjelu. Sau poate Popescu. Îi dor urechile de la curent. „Mama, tremur tot de frică. Mitro şi Ninko sînt nişte copii răi, ne-au bătut cu 3-0. Spune-i lu’ tata! Să vorbească el cu taţii lor”.
Ar fi interesat de ştiut cine este mama şi cine este tata la naţionala sub 19 ani. Noi presupunem că Fane Iovan este tata, iar Ovidiu Stîngă, mama. Ce zice tata? Că ne-a lipsit concentrarea, dar că generaţiile viitoare vor învăţa din greşelile de acum. Nu, dragă tată, fiindcă noi schimbăm prea des părinţii. Învăţămintele, aşa amare cum sînt ele, se pierd de la o generaţie la alta. Ştie cineva cine va fi supervizor la următoarea campanie de calificare pentru Euro? Nu. Iar cine va fi antrenor, nici atît. „Mama” Ovidiu Stîngă spune că este trist să îţi termini aşa junioratul. Cu o bătaie de la Serbia. Are dreptate, joncţiunea cu bărbăţia este dificilă. Unii nu o reuşesc niciodată. Dar trebuie ajutaţi. Dacă au fost nervoşi, dacă s-au pierdut cu firea, cineva de pe margine trebuia să-i calmeze. Să îi îndrume, să le transmită încredere. Cineva să fi fost pedagog. Sună demodat, nu-i aşa? Dar la cîte lucruri bune nu renunţăm noi fiindcă ni se par demodate?
Probabil că ieri, la Novi Sad, era prea tîrziu. Poate că ar fi fost ceva de făcut în toate cantonamentele în care au răsunat la greu manelele. Înainte să se fi instaurat aerele de vedete cu căştile iPod-urilor pe urechi şi privirile dincolo de linia orizontului. Maturizaţi-vă băieţi! Tu, Popescule, tu, Vătăjelule, tu, Puţanule. Şi găsiţi puterea să vă sunaţi mamele înainte să vă fotografiaţi cu Ratko Buturovici, amicul lui Adi Mutu!