Dragă Oana, dragă nea Radu

Am lăsat să treacă ceva timp de la meciul vostru, nu voiam să vă scriu la cald, ci la rece.

Voi aţi vorbit însă la cald şi bine aţi făcut. Acesta este primul pas al comunicării între oameni, să îşi […]

Am lăsat să treacă ceva timp de la meciul vostru, nu voiam să vă scriu la cald, ci la rece.

Voi aţi vorbit însă la cald şi bine aţi făcut. Acesta este primul pas al comunicării între oameni, să îşi vorbească, să-şi dea bună ziua. Să aibă puterea să se privească în ochi. Veneaţi după o înfrîngere care a durut, aţi găsit totuşi energie să vă spuneţi gîndurile în faţa unei camere care vă măsura necazul imagine cu imagine. Frame cu frame se zice acum. Sala fierbea încă de bucuria fetelor din Gyor, în voi clocotea mînia că nu aţi reuşit. Era revoltă, era frustrare, era normal că era aşa. Dovedeaţi că sînteţii vii.

Dragă Oana,
Să ştii că şi noi am fost mîhniţi că nu aţi reuşit să vă calificaţi în finală. Eu am fost şi mai trist atunci cînd am văzut/auzit cum anticipai tu, înciudată, felul în care va fi primită în ţară înfrîngerea de la Veszprem. Am avut şi eu o perioadă în viaţă în care îmi lipeam în clasor compatrioţii, convins de defectele lor insurmontabile. Acum mi-a trecut. Pur şi simplu nu mai ştiu să spun cum sînt românii, pentru că sînt şi buni, şi răi, şi geniali, şi proşti ca noaptea, şi talentaţi, şi mediocri, şi oameni cu bun-simţ, şi mitocani cu state vechi. De fapt, cred că nu sîntem nici mai buni, nici mai răi decît alţii. E o atitudine care ajută, ţi-o recomand călduros! Revin însă. Ziceai că tot ce aţi făcut bun pînă la returul cu Gyor se va uita sau se va şterge cu buretele. Că vor începe criticile, că veţi fi desfiinţate. Mai ales de presă, aceeaşi care, dădeai tu de înţeles, Oana, vă ridica în slăvi la victorie, dar nu fiindcă ar fi fost sinceră, ci doar ipocrită şi interesată.

Te-ai înşelat, dragă Oana,
Vă iubim în continuare şi nu avem deloc de gînd să uităm momentele de bucurie pe care ni le-aţi dăruit. Vorba Adinei Meiroşu, e bine că sînteţi sănătoase şi că o puteţi lua de la capăt. Dar ca să mergeţi mai departe cu succes trebuie să înţelegeţi de ce aţi pierdut. Să acceptaţi că heirup-ul nesusţinut de luciditate în joc nu valorează foarte mult. Gorbicz, Locke, Amorim şi celelalte s-au concentrat mai bine, iar aici e un capitol la care vei fi de acord cu mine, dragă Oana, voi mai aveţi de lucrat. Împreună cu nea Radu, pe care l-am simţit tare supărat pe arbitraj.

Dragă nea Radu,
Eu, şi ca mine cred că sînt destui, mi-l amintesc pe Radu Voina de pe cînd juca handbal şi cîştiga Campionatul Mondial. Au trecut ani mulţi peste noi, ne-am mai uzat, ne-am mai pierdut entuziasmul pe drumurile întortocheate ale vieţii. Unii socotesc că nu sînteţi un antrenor la fel de mare pe cît aţi fost ca handbalist. Nu le dau dreptate, v-am admirat întotdeauna calmul şi echilibrul. Am observat că arbitrii francezi ne-au ciupit într-un mod care amintea de apucăturile fluieraşilor noştri găzdari din fotbal. Dar tocmai pentru că nu vreau ca dumneavoastră şi fetele să luaţi bolile specifice fotbalului, nu m-am simţit confortabil atunci cînd i-aţi arătat cu degetul pe arbitri. Ştiţi că nu ei sînt cauza principală a pierderii meciului şi a calificării. Trebuie să ştiţi, trebuie că aţi înţeles că ele, celelalte, au fost mai bune. Pur şi simplu mai bune!

Dragă Oana, dragă nea Radu,
Mi-ar plăcea să citiţi ce am scris şi mi-aş dori chiar să îmi răspundeţi. Nu vreau un răspuns scris, deşi de ce nu? Sîntem alături de voi, sînt convins că în sezonul următor veţi reuşi mai mult. Sînteţi ambiţioşi, valoroşi, aveţi salarii de care şi un fotbalist de top nu s-ar ruşina. Echipa se va întări. Noi vom continua să vă iubim. Şi să vă criticăm cînd greşiţi, ceea ce e tot o formă de iubire. Dar, dragă Oana, dragă nea Radu, voi ştiţi asta.