Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Doping? Ce glumă mai e și asta?

Încă așteptăm o decizie în cazul Ioniță, Takayuki, Fatai, plus clubul Astra. Nu de alta, dar pare că Agenția Națională Anti-Doping trage de timp

Permalink to Doping? Ce glumă mai e și asta?
sâmbătă, 6 februarie 2021, 9:09

Glumeți ca nimeni alții, tratăm subiectul doping în registru de bășcălie. Ați văzut cum a fost întâmpinată solicitarea dinamoviștilor dinaintea derbyului cu FCSB. Ce mai vor, bă, și ăștia? Țara piere și baba dinamovistă nemâncată se piaptănă. Chestionat pe subiect, domnul antrenor-preparator fizic Toni Petrea a zâmbit ca un instalator care se crede inginer în mecanica fluidelor și a bălmăjit ceva că băieții antrenați de el ar fi curați ca roua dimineții. Și mai simpatic a fost recent numitul manager dinamovist Marius Nicolae.

De fapt, a cerut cineva control?
Aburcat în funcție chiar de facțiunea DDB, acesta a negat în fața microfoanelor că din partea clubului pe care îl reprezintă ar fi existat o solicitare de testare doping. Nicolae a invocat costurile acțiunii care ar fi trebuit suportate de solicitant. Adică de Dinamo. Noaptea minții, inițiativa unui control doping fusese fluturată tocmai de suporterii finanțatori, cei pe care se presupune că îi reprezintă M. Nicolae. Și de parcă toate astea nu erau de ajuns, a venit într-un final remarca macabră a lui Mihai Pintilii despre morții lui Dinamo de-a lungul anilor. De la Cătălin Hîldan la Patrick Ekeng, morți suspecte și povești tragice asupra cărora s-a așternut nu doar uitarea, ci și tăcerea. Nimeni nu s-a deranjat să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Ceva malpraxis, nițel ceas rău, și gata!

LPF face ordine. Ce glumă bună!
Vreți tabloul complet? ANAD (Agenția Națională Anti-Doping) așteaptă să îi cadă mură-n gură vreun caz cum a fost cu cei trei Feți-Frumoși vitaminizați de la Astra și își camuflează pasivitatea invocând lipsa fondurilor ori barierele birocratice. Iar Liga are ca obiect de activitate unic distribuirea banilor din drepturile TV. Vi se pare că ar trebui să existe un program de prevenție și educație în materie de combatere a dopingului? Sună frumos și profesionist, dar LPF nu are niciun interes să finanțeze așa ceva din tainul cluburilor.

Ignoranță, rea-voință, posibil în unele cazuri și interese ascunse. Alex Ioniță II, cel care și-a recunoscut vina în fața Comisiei de audiere a ANAD, tocmai a mărturisit că la Astra nu li s-a spus niciodată ce au voie să ia și ce nu, care este diferența dintre stimulente de efort și substanțe dopante, care sunt procedurile interzise (vezi perfuzia de la clinica soțului Andreei Berecleanu) și unde începe responsabilitatea sportivului. În schimb, medicul Astrei i-a sfătuit pe fotbaliști să se vitaminizeze singuri, că, deh, nu sunt bani pentru stimulente de efort.

Pe 18 februarie vom ști ceva
Comisia de Audieri a ANAD a amânat pentru 18 februarie decizia în cazul de dopaj al celor 3 fotbaliști de la Astra. Și din cauza (datorită?) presiunii mediatice, există semnale că totuși peste mai puțin de două săptămâni vom afla ce se întâmplă cu Ioniță, Takayuki, Fatai și cu clubul Astra. Dosarul este cât se poate de clar, dar asta nu înseamnă că avocații clubului și ai sportivilor nu vor ataca hotărârea la Apel. Că de-aia sunt avocați pe lumea asta, să găsească o chichiță în lege.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

doilaunu (71 comentarii)  •  6 februarie 2021, 9:53

cand seful agentiei (ANAD) nu are in mod evident niciun interes de combatere a dopingului, sigur ca nu se poate intampla nimic. Se vor lua probabil masuri dure in cazul Astra, dar nu pentru ca asa vrea ANAD (adica Balaj) ci pentru ca nu s-a reusit la timp punerea batistei pe tambal.

zap (4 comentarii)  •  6 februarie 2021, 10:05

Ce plăcere aveti voi, astia de la gsp, sa bagati bățul prin gard ? Ti se pare tie ca antrenorul lu' jiji (hi-hi-hi ca sa ne radem si noi !) nu a fost ferm in răspunsul lui si vezi Doamne, cine stie hai dârla-dârla vine Geambașu cu șopârla ... Sa nu uit " plăcerea " la voi este sarcina de serviciu, amara paine mai aveti !

CCC (13 comentarii)  •  6 februarie 2021, 11:50

Dupa ce be spui aici, se pare ca este dezastru in fotbalul romanesc in privinta dopingului! Toti se dopeaza, incepand cu conducatorii LPFm trecand pe la Balaj si ANAD si terminand cu copii de mingi! A;a care i-a dat cu mingea in spate lui Ovidiu Popescu in Mimageambo-FCSTEAUAB sigur era dopat! Cautati samanta de can-can si scandal oriunde si oricand, doar-doar mai “publicati” un articolas pentru trafic si bani! Acuzati FCSB de dopaj de ani de zile, cereti controale anti-doping la meciurile lor (asta nu e prima data!) si cand ies testele negative, nu mai pomeniti nimic. Se vede ca mimano nu mai joaca in Europa de ani de zile, altfel v-ati fi amintit ca se testeaza la fiecare meci si daca ar fi fost ceva in neregula UEFA nu ar fi pus batista pe tambal. Dar deh, noi suntem curati, ceilalti fac toate relele! Mai bine vorbeste despre mimamo, cum v-ati coalizat toti sa-i salvati, iar.

Florin (2 comentarii)  •  6 februarie 2021, 11:53

Lasa ca are grija Niculaie sa corupa cu niste prime babane

Unu’ (3 comentarii)  •  6 februarie 2021, 11:56

Lăsați băieții sa se dopeze, că prea le-ați umplut sezonul cu tot felul de cupe de ajuns sa joace meciurile la 2-3 zile. Toți trăiți de pe urma lor, absolut toți vă plătiți casele, ratele și amantele: cluburile și patronii de cluburi, impresarii și casele de pariuri, televiziunile și ziariștii... și ca sa trăiți vii cat mai bine ii obligați pe fotbaliști sa joace cat mai multe meciuri. Băăă, sunt oameni nu tractoare! Vrei un sport curat? Atunci elimina din competiții și micșorează numărul de meciuri, e drept că o să fie mai puțini bani dar ce nu fac geambașii pentru un sport curat?

Vanbasten_85 (35 comentarii)  •  6 februarie 2021, 11:58

LPF si FRF sunt conduse de oameni alesi politic si de Se.... si asta se vede dupa performantele lor. Marele fost arbitru Balaj mai avea putin si ameninta Dinamo cu falimentul pentru obraznicia de a cere control anti doping celor de la FCSB. P.S Domnule Geambasu , ne spuneti si noua de unde au atatia bani cei de la Clinceni care nu si-au platit 7 luni jucatorii si au mai schimbat un lot? Dar cei de la Voluntari care schimba toti jucatorii si antrenorii in fiecare sezon? Dar cei de la Gaz Metan care aduc antrenori de la FCSB, Dinamo si CFR?

Parneava (3 comentarii)  •  6 februarie 2021, 12:28

Daca s-ar face controale antidoping dupa fiecare meci din Liga 1,cu siguranta ca ar fi mari surprize.Si asta in primul rand,din cauza ca jucatorii nu sunt instruiti corespunzator.Cand semneaza contractul cu un club,primeaza BANII iar restul nu mai conteaza.

Toader (116 comentarii)  •  6 februarie 2021, 13:51

Dacă dopingul funcționează şi sportivii români sînt cei mai necinstiți, atunci ploua cu medalii şi cupe. În ultimii 20-25 de ani, n-am auzit nici de una nici de alta. Atunci (a) fie dopingul nu funcționează, fie (b) sportivii romăni nu se dopează. După ce vă socotiți, bifați răspunsul bun!

Urod (270 comentarii)  •  6 februarie 2021, 14:18

Dopajul a ajuns in derizoriu pt ca toata lumea stie ca fara el nu se MAI POATE...!!!!... Sa fii naiv sa crezi ca jucatorii pot sustine asemenea efort doar cu ce le da natura...!!!!... In aproape toate sporturile exista dopaj, poate doar la șah sa nu fie... Daca joci din 3 in 3 zile, cum sa faci fata fara doping...!!!!... ANAD-ul este doar de formă, sa creada fraierii ca se luptă pt un sport curat. Daca vrei sport curat, atunci gandesti altfel... Nu arunci gramezi de bani si nu inventezi NOI COMPETIȚII, de nu mai au timp nici sa doarmă jucatorii..!!!!!..Deci, este o discutie fara sens, sa crezi ca fie si un ANAD puternic, poate sa oprească dopingul din sport.. Mai intai opriți banii deșanțați din fotbal, de exemplu, si pe urma mai vedem... Apropo, de contractul lui Messi, ce părere aveți...!!!!!!... Nu-i așa ca in Lume, traiesc cam multi fraieri...!!!!!... O fi el Messi, dar si lumea a luat-o razna...

EugenQy (3 comentarii)  •  6 februarie 2021, 17:31

Fii si nepotii de fosti SECURISTI, dar si vecinii si prietenii acestora, fac front comun in a-i scoate basma curata pe mimaovisti ! Nu Haldan, nu Eckeng au murit si nu Neagoe era s-o pateasca si el ! Deh, STRESUL bata-l vina !Nu, nici vorba de DOPAJ la Clubul fostului Minister de Interne (de fapt al SECURITATII-care era stat in stat) ACOLO toti "cainii" sunt ROSII si unii dintre ei mai au si putin alb ! Cum se stransera TOTI, DDB-istii sa tina in viata , muribundul CLUB elitist al fostei SECURITATI, si al actualei exsecuritati !Cum "gasira" ei sume impresionante de BANI, pentru SALVAREA acestui Club, "CURAT" de la un FALIMENT aproape sigur ! Daca se dopeaza si fecesebistii ar TREBUI s-O PATEASACA, dar se pare ca o parte din fii de exsecuristi au migrat intre timp la fosta "CAZARMAsovietica"devenita STANA pipereana !si il sustin actualmente pe marele Pacurar sef, ca sa scape nepedepsit pentru FURTUL activelor incredintate lui spre administrare !Despre ceilalti DOPATI, DA cei de la chefereul Clujan, NIMIC de spus, nimic din cel mai veritabil. si atunci chiar ca despre DOPPING nu poti spune decat ca este o gluma !...

Urod (270 comentarii)  •  6 februarie 2021, 18:30

@Toader...doping fara muncă, nu da rezultate....!!!!

MZM (198 comentarii)  •  6 februarie 2021, 18:48

Domnule C.G., ati mai gasit un prilej de a-i ataca pe cei de la FCSB, lansand suspiciunea de doping! Frumos, n-am ce zice! Dupa marota cu „omenia”, pe care se pare ca ati abandonat-o (doar temporar?), acum bagati batul prin gard cu dopajul. Il insultati pe antrenorul FCSB-ului sugerand ca stie el ceva de moment ce a zambit „ca un instalator ce se crede inginer”. Ce rost are acest articol? In loc sa cereti FRF, celor de la ANAD, la modul cel mai serios, sa instituie cat mai repede controlul permanent antidoping sau macar prin sondaj, pentru a se elimina suspiciunile, dv. aruncati cu vorbe, acuzand o echipa, FCSB, ca e posibil ca jucatorii ei sa se dopeze!? Ce urmariti, de fapt?

GC (2 comentarii)  •  6 februarie 2021, 19:47

Excelent articol domnule Geambasu. Sunt medic cu competenta in medicina sportiva intr-un stat din UE. Cand am vorbit la cursul de competenta despre subiectul dopingului tin minte ca profesorul vorbea despre faptul ca in tara in care sunt eu acum e foarte greu sa gasesti substantele necesare. In Romania se gasesc pe OLX. Ati punctat foarte bine faptul ca sportivii romani sunt total neinformati in ceea ce priveste lupta antidoping. S-a vazut clar in cazul celor 3 jucatori de la Astra, care au aparut intr-o poza pe Facebook cu acul in vena. Ei ar fi trebuit informati de medicii de la cluburile pe unde au jucat pana acum ca aceasta tehnica este interzisa. Parerea mea e ca medicii care fac medicina sportiva in Romania mai repede se pricep la doping decat la antidoping. In ceea ce priveste jucatorii care au decedat de-a lungul timpului la clubul Dinamo, as dori sa subliniez faptul ca fostul medic al echipei Dinamo nu a binevoit sa faca un curs de prim ajutor nici macar dupa tragedia intamplata cu Ekeng, iar cand Eugen Neagoe a facut infarct pe banca, protocolul sau a inclus stropitul cu apa pe fata si palme peste fata. Iar ANAD este o institutie fantoma. Se vede clar asta prin faptul ca este condusa de un fost arbitru. Ce il recomanda pentru a fi directorul ANAD? Ce studii medicale are?

Toader (116 comentarii)  •  6 februarie 2021, 20:36

@Unrod, un studiu pe mai bine de o sută de ani arată că dopingul nu a influențat cu nimic rezultatele şi nici recordurile. Se pare că e doar placebo; sînt iute, tare, resistent, doar crezînd că dopingul face şi desface. În rest este aşa cum ai zis, muncă şi, aş adăuga, antrenamente cu cap. (Long term effects of doping in sporting records: 1886-2012)

CCC (13 comentarii)  •  6 februarie 2021, 22:33

@Toader Corect, dopingul nu a influentat major rezultatele. Pe de alta parte, sper ca nu aveti pretentia ca autorul, geambasu, sa scrie un articol documentat. Sursa lui de inspiratie a fost “lacramatia” ddbistilor catre ANAD .Sica sa fiu in ton cu “spiritul” articolului, ca tot il ironiza pe Toni Petrea ca este instalator si se crede inginer, geambasu este inginer si se crede ziarist.

Comentează