Ioan și Ionii. Care pozitivi, care negativi
Încă un român prin adopție ia apărarea celei de-a doua patrii în scandalul Colțescu, deja un fel de caz Dreyfuss al nostru. Asta ar trebui să ne bucure sau să ne pună pe gânduri?
Ioan vorbește foarte bine românește, mai bine decât mulți Ioni nativi. Ioan nu doar că nu face dezacorduri subiect-predicat, dar nu spune nici „decât” în loc de „doar” sau „datorită” în loc de „din cauză”.
Ioan vorbește o limbă română curată cum ne-ar plăcea să auzim vorbind mai mulți domni și domnițe care flutură stindardul patriotismului pe toate gardurile internetului. Parcă îi și auzi pe distinșii cum se miră.
Ce vrea, bă, să ne demonstreze ăla negru (sau negrul ăsta?), că vorbește mai corect decât noi? Ia hai să o punem de o sesiune de măscări, să vedem dacă ține pasul!
Student, fotbalist, lucrător în slujba Domnului
Pe Ioan îl cheamă de fapt Aime Mwinga Mi Lema și s-a născut în Republica Democrată Congo, fostă Zair, acel Zair al sângerosului Mobutu Sese Seko Kuku Wazabanga, prietenul lui Ceaușescu.
După mai bine de două decenii și jumătate petrecute în România, la început ca student la Politehnică, apoi ca fotbalist și antrenor în ligile a 3-a și a 4-a, Aime Lema a muncit niște ani cu echipa lui de constructori la o mănăstire din Moldova.
Acolo unde a fost și botezat creștin ortodox și a primit numele unuia dintre apostolii cei mai apropiați ai lui Iisus, Ioan. Povestea lui Aime poate fi citită în Adevărul și Monitorul de Neamț și este încă o demonstrație că presa de calitate nu este o utopie atunci când oamenii își fac meseria cu pasiune și pun în față respectul pentru cititor.
Contextul bate textul
Invitat de Costin Ștucan la GSP Live, Ioan Aime Lema l-a absolvit de vină pe Sebastian Colțescu, aducând și el ca argument confuzia lingvistică negru, negro, nigger.
Bun cunoscător al limbii țării de adopție, Ioan Lema nu se poate să nu fi sesizat totuși că „ăla negru” (apropo, tot una cu „negrul ăla”, după limitatele mele cunoștințe de semantică a limbii române) este totuși un apelativ jignitor și discriminatoriu.
Ca în multe alte situații, contextul bate textul, iar „ăla negru” oricum am întoarce-o și am vopsi-o tot a rasism miroase. Inconștient, latent, subliminal, cum vrem să îi spunem, dar rasism.
„Când jucam în deplasare, spectatorii de acolo încercau să mă distragă, să mă enerveze. Nu pot să îți spună «frumosule» ca să te enerveze. Spun alte cuvinte” – Aima Lema la GSP Live
Ce va înțelege „Seby”? Dar „Tavi”? Nu mare lucru
Ioan al nostru știe toate astea, s-a confruntat el însuși cu lucruri mult mai rele în România, de la blaturi guvernate de mafii locale la strigăte care imitau fondul sonor al pădurilor ecuatoriale.
Elegant și mai ales solidar cu țara care l-a adoptat, Ioan îi livrează un cec în alb lui „Seby”. Care Seby (sau/și Octavian Șovre?!) nu știu dacă va înțelege ceva, fiindcă acasă va fi înconjurat în continuare de aceeași atmosferă de mârlănie veselă, populată cu glumițe ba cu tentă rasistă, ba cu iz misogin, ba cu damf xenofob.
Trebuie să le mulțumim lui Ioan Aime Lema și lui N’Doye, și lui Gnohere, și tuturor celor care au vorbit frumos despre România și au încercat să îl scoată pe Seby.
Dar noi știm câte maimuțe s-au auzit din tribune și câte coji de banane s-au aruncat în teren la meciurile lor.
De-aia n-are ursul coadă, că a mâncat-o UEFA!
De partea cealaltă a baricadei, acolo unde locuiesc heruvimii, Pierre Webo s-a autoproclamat portdrapelul luptei contra rasismului și a decretat zi istorică data de 8 decembrie 2020.
Atinsă de fiorul justiției, UEFA i-a anulat lui Webo suspendarea dictată de Ovidiu Hațegan pentru apelative rasiste către arbitrii români, așa că antrenorul secund al lui Istanbul Bașakșehir a stat pe banca tehnică a doua zi după incident.
De-aia n-are ursul coadă și 81% dintre cititorii Gazetei consideră că gestul lui Colțescu nu este rasism, în vreme ce doar 4% sunt de părere că este rasism.
Prost înțeleasă, aplicată discriminatoriu (!!) și machiată în tot felul de culori la modă, lupta pentru o lume mai tolerantă cade în derizoriu și devine izvor nesecat de bancuri.
În România cel puțin e festival de o săptămână încoace.