Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Capul plecat FCSB-ul nu-l taie

Pentru sănătatea dezbaterii urma să scriem că incursiunea FCSB-ului pe pământ turcesc a scindat lumea fotbalului nostru. Dar nu, plonjam în pură ficțiune. Majoritatea covârșitoare a cluburilor din Liga 1, teoretic adversarele echipei lui Becali, au pus capul în pământ. […]

...

Ambasadorul din Ținutul Baclavalei

Cel mai bun fistic, cea mai bună baclava și cea mai bună bucătărie din Turcia, spune Marius Șumudică despre Gaziantep la „Prietenii lui Ovidiu”. Deja îți lasă gura apă. Dar nu este timp pentru desfătări culinare. Prima pastilă amară venea […]

...

Să îl căutăm pe Google pe Ion Țiriac!

A-l apăra pe Ion Țiriac este totuna cu a-l proteja pe Moș Martin din pădure de asaltul veverițelor din pădure. Ion Țiriac este un personaj antipatic, ursuz, prieten permanent al puterii, orice putere, bogat, putred de bogat, zgârcit, îngâmfat, sigur […]

...

De ce se vaccinează Simona Halep?

Singurul sportiv român cu expunere planetară a anunțat că se vaccinează. Aceasta ar fi o știre importantă dacă nu ar fi eclipsată de impasul relației Ghenei cu Zaniolo sau de serialul de ficțiune „Bătaia pe Dennis Man și zecile de […]

...

Echipa campionatului și bucata de carne a lui Mourinho

Echipa turului de campionat pe baza indicilor InStat. Adică o radiografie cât se poate de impersonală și de calificată a jucătorilor care s-au remarcat în prima jumătate a sezonului regulat. Întreprinderea colegului Ionuț Iordache, un expert al statisticii, nu operează […]

...

Pierdem o lume

Ne așteptam ca Diego să plece repede dintre noi. Dar de ce oare credeam că el o va face altfel decât muritorii de rând?

Permalink to Pierdem o lume
miercuri, 25 noiembrie 2020, 8:09

Scriem ferpare. Așa se numesc textele acestea voit cernite, care își propun să evoce personalitatea dispărutului în culori cât mai pastelate. Pericolul unor astfel de (sub)producții gazetărești este lacrimogenia. Și patetismul căutat cu lumânarea. Sau efuziunile de bocitoare profesioniste.

Maradona nu are nevoie de așa ceva. Și oricum nu îl definesc nuanțele pastelate. El a fost mereu omul stridențelor, al culorilor turbate, al gesturilor scandaloase. A trăit la limită, a jucat mereu o partidă periculoasă. A fost un fotbalist imens concentrat într-un butoiaș de om căruia i-a plăcut viața din teren și de dincolo de el. Nu a fost și nu a propus niciodată imaginea de ascet. De ființă profund morală. Tocmai de aceea a fost iubit și mai tare. Lumea e îndrăgostită de păcătoși, nu de virtuoși. Majoritatea s-au recunoscut în el, minus talentul vecin cu geniul. Logica e simplă și eminamente falsă. Dacă mai facem vreun henț pe stadionul vieții și nu ne vede nimeni, se cheamă că suntem din același aluat cu Diego.

Un lucru cert. Maradona nu a dispărut. Legendele nu mor, doar cresc o dată cu plecarea proprietarului spre alt tărâm. Poveștile nu dispar, se țes și mai abitir atunci când eroii își încheie călătoria pământeană. Se vor rosti vorbe mari zilele acestea, oameni care nu l-au cunoscut și nu l-au văzut jucând pe Maradona se vor simți datori cu o părere, cu o laudă, poate și cu vreo pildă. Să te ții!

Eu am avut puțin noroc. Sau m-am dus către el. Buenos Aires te ajută să înțelegi cum a fost posibil Maradona. În special cartierul La Boca. Descoperi acolo o lume sensibilă care coabitează în armonie cu alta violentă. Bucurie de viață chiar și cu burta goală. Sau cu un ceai de mate care să țină loc de mâncare. Maradona s-a născut din acest univers al contrastelor în care fotbalul este și dragoste împărtășită, și cult care frizează blasfemia. Rivalitatea dintre fotbalul lui Diego și Leo și tangoul provocator al lui Carlos Gardel nu a fost niciodată tranșată.

Ne despărțim de o lume. Încep să moară eroii copilăriei și adolescenței unora dintre noi. Este tot mai frig fără ei. Tot mai trist. Cruyff în urmă cu câțiva ani, acum Maradona. Bobby Charlton, Uwe Seeler și Gerd Muller trăiesc, dar nu mai sunt nici ei cu noi. Mă uit la creasta lui Aubameyang, la perfecțiunea&productivitatea de robot a lui Haaland, la adorația insularilor pentru Mo Salah, înțeleg tendințele moderne, tranziția pozitivă și negativă, dar simt nevoia tot mai des să mă refugiez în amintiri.

Diego este mereu acolo. Mic, îndesat, drăcos, obraznic. Unic.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

Aurel (3 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 20:37

Schimbare in echipa Raiului. Il grande allenatore il scoate pe Cruyff. Intrra Maradona!

Maryuss (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 20:43

60 de ani. Ca Dobrin...

Andrei (222 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 20:44

Un articol stereotip despre un jucator care a spart tiparele.

Nică fără frică (135 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 20:49

O fi fost el bun fotbalist dar ca moralitate și caracter a fost un mare ZERO!

ZB (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 20:58

Andrei, for such moments, if you don't have something nice to say, don't say anything at all.

Liviu Trasca (48 comentarii)  •  25 noiembrie 2020, 21:00

Stiam cu totii ca momentul nu e departe... dar tot speram sa vina cat mai tarziu... Mai bine nu aveam astazi acces la stiri. Sa-i fie tarana usoara!

Ilie (123 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 5:09

Faci bani de pe urma morții unui mare jucător? Când Maradona juca, noi nu aveam acces la meciuri din Italia. De unde știi cum juca? Ce trăiai în timpul meciurilor? Sunteți niște corbi!

adi_stelistul (453 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 7:41

Demonii care l-au locuit i-au dat si geniul, i-au sadit si germenii autodistrugerii. Pentru ca totul se plateste. Sunt convins insa ca asa a vrut si el sa fie totul - strident, cum spuneti, si atat de rapid. Sunt lucruri pe care noi ceilalti, burghezi, abulici si banali, nu le putem intelege.

itu52 (281 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 11:27

Maradona cu „M” mare, planetarul, va dăinui cât timp viața va pulsa pe Pământ. Mult timp după ce ultimul suflet vrăjit de magia lui și-a da suflarea, vor răsuna ecourile ovațiilor de care s-a bucurat. Apoi, urmașii milenari ce vor săpa în aura planetei, vor descoperi diamantele pe care le-a semănat, cu sau fără mâna lui Dumnezeu în istoria fotbalului. „m” micul, butoiașul popular, cel răstignit pe crucea păcatelor, cel ce s-a bălăcit în troaca ispitelor, cel pentru care știița nu a găsit o inimă de rezervă, se va evapora în memoria gloatei orientate spre iertăciuni și pofticioasă de zeificări. Corbii gloriei, părtașii închipuiți, vor purifica cadavrul pe care amintirile reale ale altor giganți vor depune miresmele sfințirii. Drum bun Eternitate!

QCD (9 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 15:06

Acum multi ani, eram copil si jucam fotbal pe o strada pietruita, pe care imi juleam genunchii pana mi se scurgea sangele firisoare. Ce conta asta cand baietii mai mari ma bagau in echipa strazii, care juca duminica cu alta strada? "Hai drace, baga mai tare si nu care cumva sa lasi vreun gol, ca jar mananci!". Desigur, eram portar, prima pozitie pe care puteai sa primesti acces in echipa. Imi amintesc soarele de toamna si praful starnit printre frunzele galbene ale nucilor uriasi care strajuiau strada. Acolo, la ei, era un pusti care isi mazgalise cu pix negru un tricou cu dungi al-albastre: 10 Maradona. Toti voiam sa jucam ca el, era maximum si era perfect. Sunt departe de casa, e gri iar in parcul din fata, copii insulei "joaca" fotbal: pun stegulete in pozitii precise, jaloane si markere, alearga ordonat si fac exercitii fizice, primesc mingea putin de tot, si foarte strict controlat. Imi zambesc si-mi zic, echipa strazii mele i-ar fi maturat fara drept de apel, fiindca noi visam la Maradona.

Sably (19 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 15:17

Frumos și nu numai Cristi , sensibil peste așteptări, touche, la mine cel puțin... El, Marele Maradona al lumii toate, singurul care a reușit să învingă Albionul altfel, după palma dată Argentinei de...singura Doamnă de Fier , a Avionului, în războiul Alvinelor, Margaret Teacher ... Da, felicitări! Dar, ce bine, ce frumos ar fi dacă , câteodată, ți-ai aminti, cu asemenea frumoase vorbe/verbe, și de alți "Frumoși/*** ai marilor...arene", unul fiind de ex. Florea Dumitrache, despre care, mentorul și modelul tău (știu!), Ioan Chirilă, zicea cam așa: " A ars prea repede, prea intens, că să fi ars prea mult timp"...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ereticul (17 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 16:12

Frumos spus, se vede că ați pus mai mult suflet decît într-un ferpar obișnuit.

Para (3 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 17:11

Poate moralitatea dvs atît de îndelung șlefuită va pardona golul cu mîna al maestrului . Poate chiar mai grav fapt decit dezechilibrul atacantului FCSB , de luni . Precis că în locul lui Diego făceați un autodenunț pe loc în fața arbitrului . Apoi viața dvs își urma cursul plină de amare remușcări , tardive totuși .

legende (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2020, 17:33

atat: https://i.imgflip.com/4nxv6z.jpg

Comentează