Leonardo, De Medici și Tătă

O întâlnire care contrazice flagrant teoria despre nebunia portarilor. Cum avertizează o reclamă de la TV 5, cu clișeele nu ajungi niciodată prea departe

Se întâmpla fix în urmă cu 5 ani. Locul acțiunii, Florența, Piazza della Signoria. Cine a fost în orașul lui Leonardo știe că frumusețea locului nu este doar copleșitoare, ci și terapeutică. Aproape că îți vine să plângi, într-un amestec ciudat de bucurie și nostalgie.

Trofeul

Era mijloc de decembrie, orașul oricum fabulos își mai pusese și straie de gală, iar forfota oamenilor dinaintea Sărbătorilor sporea senzația că te miști într-o piesă de epocă, la curtea familiei De Medici.

Eu cu colegul Cristi Preda nu ne nimeriserăm pe acolo ca vilegiaturiști, ne aflam cu treabă. Trebuia să îi înmânăm lui Ciprian Tătărușanu trofeul „Nicolae Dobrin”, decernat în fiecare an de Gazeta Sporturilor celui mai bun fotbalist român. Premiul meu și al lui Cristi erau reîntâlnirea cu Domul și cu biserica Santa Croce.

Precizie inginerească

Fotografiile lui Preda au ieșit extraordinar, aș zice ca de obicei. Cred că a fost interesant și interviul rezultat în urma discuției de vreo 3 ore cu portarul naționalei. Nu că nu știu ce teme filosofice ar fi atins întrebările mele.

Cel puțin în ce îl privește pe Tătărușanu, titular la Fiorentina pe atunci, teoria aia cu nebunia portarilor nu se potrivește deloc. Omul nu este nici inconștient, nici temerar. Își măsoară cuvintele și acțiunile cu o precizie inginerească. Știe ce vrea, nu pierde timpul cu vorbe goale și lozinci.

Drumul Taberei de lângă Palazzo Vecchio

Pentru poza de copertă, supremă concesie, a acceptat să ieșim în piață, în fața lui Palazzo Vecchio, undeva lângă copia David-ului sculptat de Michelangelo. Nu am sesizat vreo urmă de emoție pe chipul lui când i-am zis ceva de genul „Îți dai seama unde ești, unde trăiești acum?”.

Locuia într-un imobil-muzeu chiar acolo, lângă Piazza della Signoria, dar mi s-a părut că lua asta ca pe o chirie în Drumul Taberei. Ne-am văzut scurt și a doua zi pentru alte poze și o completare a discuției.

A trebuit să patrulăm prin piață vreo oră, căci eroul nostru lua un mic dejun prelungit fără să dea semne că s-ar grăbi. A fost un bonus, de fapt, întârzierea lui, fiindcă vizavi de restaurantul unde mânca Tătă am descoperit un sediu al celebrului lanț de edituri și librării Feltrinelli. O poveste în poveste.

Un gest bine cântărit

Cam ăsta este, pe scurt, personajul Ciprian Tătărușanu. Cel puțin cel pe care l-am perceput eu. Distant, amabil cât să nu fii tentat la averse emoționale, calculat, inteligent, atent până la detaliu cu el însuși.

Sigur, este posibil ca în familie sau printre prieteni să mai dea jos armura. Deși nu prea cred. Retragerea lui de la națională nu trebuie, așadar, să ne ia prin surprindere. Este un gest cântărit bine și aplicat la momentul oportun.

După ratarea calificării la Euro și o improbabilă campanie de succes pentru Mondialul din 2022. Dar și după transferul la Milan, unde și-a asumat postura de rezervă plătită consistent și de posibil sac de box al ziariștilor italieni. Care sunt mult mai puțin culanți decât noi, ăștia răii din țară.

Are dreptate Ciprian, probabil că este timpul să vină alții din urmă. Comunicatul, mai sentimental decât este personajul în realitate, ne spune în substrat că omul vrea să aibă grijă doar de propria viață și carieră.

Are Tătărușanu dreptul la așa ceva? Desigur, și nu doar pentru că a apărat de 73 de ori poarta naționalei. Naționala nu este o pedeapsă, este o instituție din care poți ieși fără să dezertezi.