Zlatan, egolatru sau romantic?

Bate rău penaltyurile în ultima vreme și continuă să vorbească la persoana a treia singular despre el însuși. Asta cu penaltyurile se aranjează, a promis că o să-l lase pe Kessié de acum încolo. Când spui însă el o face, […]

Bate rău penaltyurile în ultima vreme și continuă să vorbească la persoana a treia singular despre el însuși. Asta cu penaltyurile se aranjează, a promis că o să-l lase pe Kessié de acum încolo. Când spui însă el o face, el o drege și vorbești de fapt despre tine însuți ești ori nebun, ori Zlatan.

Ești Zlatan, ai 39 de ani, te crezi Dumnezeu, deși ai primit o educație catolică de la mama și l-ai văzut rugându-se la Allah pe tata, continui să joci fotbal în timp ce colegii tăi de generație își tratează coxartrozele, ai dus Milanul cam de unul singur pe primul loc în Serie A, ești un munte de orgoliu, egolatria este de fapt religia ta, fotbalul este doar instrumentul, vehiculul, fotbalul este bucuria și răzvrătirea, izbăvirea și angoasa. La naiba, chiar ești Zlatan!

Milanist vechi, din vremea lui Rivera, care câștiga Balonul de Aur în ’69, dar era rezerva lui Mazzola la naționala Italiei, am traversat epoci de glorie și ani de umilințe. Milanul de astăzi nu mai are nimic din aura legendară a echipei lui Maldini tatăl, care câștiga primele Cupe ale Campionilor la sfârșitul anilor ’60. Nicio urmă din măreția epocii berlusconiene, cu a sa divină treime olandeză – Van Basten, Gullit, Rijkaard. Decrepitudinea lui Il Cavaliere a atins cumva și clubul, care a decăzut, a decăzut și s-a schimonosit până a ajuns o caricatură. O oglindă a creatorului dereglat. Silvio Berlusconi a dat, Silvio Berlusconi a luat!

Milanul are o lungă tradiție a senectuții fotbalistice, dar chiar și așa revenirea lui Zlatan a părut o aventură dementă. De ambele părți, angajat și angajator. Nu a fost așa și pentru că Serie A nu mai este ce era acum două decenii, vor susține pragmaticii. Deocamdată, unii dintre noi, mai lirici, vor observa că după 7 etape, Diavolul milanez este pe primul loc, fără înfrângere. Înfrângere de care rossonerii au fost foarte aproape în meciul cu Verona. Zlatan a întors rezultatul în al treilea minut al prelungirilor, gol cu capul și 2-2. Asta după ce ratase penaltyul în stil personal, adică șutând cu sete și foarte tare peste poartă. Clișeul cu înger și demon trebuie schimbat în cazul nostru, căci pe San Siro îngerii nu sunt văzuți prea bine.

Mai mult chiar decât Milan, fotbalul însuși avea nevoie de povestea asta cu Zlatan. Acum vreo 25 de ani un adolescent din Malmö voia să renunțe la fotbal ca să se ducă să muncească în port. Astăzi, un bărbat de 39 de ani, adolescentul de odinioară, hămălește pe San Siro și pe alte stadioane din Italia, ducând în cârcă o echipă care uitase ce este respectul de sine. Iar nouă ni se pare că este emfatic și sfidător. Este și așa. Dar este și tânărul fascinat de Ronaldo. Ronaldo brazilianul. Să fie Zlatan ultimul romantic al fotbalului? Poate ne lămurim când împlinește 40 de ani.