Acești tineri atât de scumpi
De ce ei, de unde vin, cum au fost posibili? Acest articol este accesibil minorilor de toate vârstele și este nerecomandat antrenorilor din Liga 1
Valentin Mihăilă este singurul fotbalist român din Top 100 al celor mai scumpi jucători sub 21 de ani care evoluează în cele mai puternice cinci campionate din Europa.
Premier League, LaLiga, Bundesliga, Serie A și Ligue 1. Adică Anglia, Spania, Germania, Italia și Franța.
Cei care văd partea plină a paharului vor spune că este o știre bună. Pesimiștii, cei care văd partea goală a paharului, vor găsi încă un motiv să deplângă prezentul și mai ales viitorul fotbalului românesc.
La baza piramidei, dar existăm!
Vali Mihăilă ocupă locurile 81-82 împreună cu Bartosz Bialek, de la Wolfsburg, cu o valoare de 6,7 milioane de euro. Din perspectivă românească, lucrurile nu sunt chiar așa albastre.
Perspectiva europeană arată însă distanța care ne separă de vârful piramidei. Sumele de transfer și așa-numita valoare de piață au crescut periculos nu atât la fotbaliștii consacrați, la vedetele certificate, cât la tinerii care se anunță marile vedete de mâine.
Haaland de-abia al 4-lea
Canadianul Alphonso Davies de la Bayern ocupă prima poziție în clasamentul întocmit de Observatorul pentru fotbal (CIES) cu o valoare de transfer de 180,4 milioane de euro.
Îl urmează Jadon Sancho de la Borussia Dortmund, cu 125,6 milioane euro, și Ansu Fati (Barcelona), 122,7.
Marele și atât de cântatul Haaland este al patrulea, cu „doar” 120,3 milioane, norvegianul situându-se înaintea lui Mason Greenwood (Man Utd) și Ferran Torres (Man. City), Bukayo Saka (Arsenal), Dejan Kulusevski (Juventus), Phil Foden (City) și Rodrygo Goes (Real).
Așa arată Top 10 cei mai scumpi tineri jucători din lume, căci Europa prin cele mai puternice 5 campionate amintite deja concentrează tot ce este mai bun pe toate continentele.
O palmă pe obrazul gros
Vârsta membrilor Top 10 este o palmă pe obrazul antrenorilor noștri, care îl schimbă pe unul dintre jucătorii sub 21 de ani în primele secunde ale meciurilor din Liga 1.
Palma e palmă, dar obrazul e gros, așa că nu suferă. Închidem paranteza dedicată parezei intelectuale a domnilor noștri antrenori și observăm că Ansu Fati nu are decât 18 ani, iar Greenwood, Saka sau Rodrygo au 19.
Apropo, la aceste mari cluburi de care aparțin numiții Fati, Greenwood, Saka, Rodrygo, Sancho sau Kulusevski există obiective mai importante și sume mult mai mari în joc decât pe plaiurile noastre.
Dar există și oameni pricepuți, și viziune, și curaj. Credeți că toți tinerii ăștia care au acum cotă de piață de peste 100 de milioane de euro au zbârnâit din prima?
Că au fost cei mai buni de când au călcat pe gazonul Camp Nou sau Old Trafford? La noi li se cere răbdare celor care trebuie să joace, la alții răbdarea este însușirea celor care decid cine joacă.
Idei preconcepute
Ne mai spune ceva interesant acest clasament. Observația că majoritatea sunt jucători cu rădăcini africane sau ne-occidentale nu reprezintă debutul unei discuții cu tentă rasistă, așa cum destui vor fi tentați să creadă.
Alphonso Davies este născut în sărăcie lucie în Ghana, cetățeanul englez Jadon Sancho are origini în Trinidad Tobago, spaniolul Ansu Fati are descendență din Guineea Bissau, Saka, nigeriană, Greenwood, jamaicană. Kulusevski este suedez, dar cu părinți macedoneni. Ce înseamnă asta?
Că jucătorii cu sânge african sau maghrebian sunt mai talentați decât „albii”? Sau că tinerii proveniți din spațiul ex-iugoslav sunt mai dotați decât nativii nordici? Nici vorbă!
Talentul nu este un dar sau un dat al anumitor popoare și etnii. Dovadă calitățile foarte albului norvegian Erling Haaland. Care potrivit ideilor noastre preconcepute ar fi trebuit să fie un neîntrecut tăietor de lemne. Și un schior redutabil.
Motorul? Fuga de sărăcie
Globalizarea este o explicație, dar nu singura. Integrarea poate fi însă cuvântul-cheie. Fuga de sărăcie, vorbind pe românește, este de regulă explicația. Motorul și combustibilul.
Davies și ceilalți provin din medii defavorizate, iar sportul, fotbalul în particular, reprezintă pentru acești copii și familiile lor calea cea mai scurtă către integrarea în societate. O șansă, un punct de speranță.
Provenind de regulă din familii mai înstărite, „nativii” par mai puțin dispuși să își rupă picioarele în numele unei improbabile glorii. La ei poate fi agrement, la ceilalți, cei veniți de departe, salvare.
Mai departe, despre cum arată viața celor mai mulți după ce vor fi devenit bogați și celebri, lucrurile nu sunt chiar ca în poveștile cu final hollywoodian. Societatea, oricât de integratoare, are și ea limitele ei.