Amintiri din cofetărie

Acest FCSB-Hermannstadt 5-0 trezește nostalgii. Pe unii, mai puțin contemplativi, ne trezește de-a binelea. Da, ne-am luptat pentru jucării!

Ne plângem aiurea, noi, ziariștii. Viața noastră este mult mai ușoară acum. Omul modern se lămurește repede după ce a lecturat titlul și subtitlul. Deja știe ce ai scris, ce ai gândit, ce șopârle ai băgat acolo, deci la ce bun să mai piardă timpul să citească un articol întreg?

Iar în cazul de față, textul chiar aprofundează ce anunță titlul și subtitlul. Este un articol destinat atât nostalgicilor, cât și celor care nu au trăit vremurile acelea de poveste. Să afle ce au pierdut. Povestea, să înceapă povestea!

La savarine, la mascote!

A fost odată ca niciodată, pe când blatul creștea, creștea și mirosea a cofetărie în tot fotbalul românesc. Printre cofetari, un anume G. Copos. Mirosea a savarine însiropate la reciprocitate, a ecleruri cu tu te predai azi, dar îți iei punctele de la ăla care face mascotele.

Ceaușescu de-abia căzuse, se schimbaseră niște lucruri prin țară. Nu foarte multe, pentru că băieții cu ochi albaștri avuseseră grijă să lase moștenirea intactă fiilor cu ochi albaștri. Lumea umplea stadioanele, meciurile la TV făceau audiențe uriașe, la Procesul etapei era pelerinaj mai ceva ca la moaștele maicii Paraschi(e)va în vremuri de nepandemie.

Cooperativa, factor de stabilitate

În munți, Jean Pădureanu conducea discret cooperativa. Funcționau minunat ceapiștii, pe principiul întrajutorării. Nu se țepuiau, cuvântul era cuvânt. Sufereau, adică retrogradau, doar cei care se încăpățânau să nu intre în colectivă.

Ei erau exact ca țăranii aceia care țineau morțiș să își crească singuri vaca și să-și cultive bucata de vie. Și dacă retrogradai, dar dacă dovedeai că ești om cu frica lui Dumnezeu și a lui Tata Jean, te întorceai repede din purgatoriul Diviziei B.

Pe când se identifica impresarul cu el însuși

Pe atunci, impresarii aveau ce vinde la export și încă nu își băgaseră coada să conducă cluburile. Se limitau la comisioane care mergeau ori de la ei către președinți, ori viceversa. Odinioară, impresarului nu îi intrase în cap să fie și alfa și omega, și fitil și pușcă.

Tot pe atunci, Steaua era Steaua, nu FCSB, iar echipa Sibiului se numea Sibiu, nu Hermannstadt. Klaus Iohannis încă dădea meditații la fizică, iar Romică Pașcu propunea să nu mai retrogradeze nimeni. Nu știa, săracu’, că îl va auzi Cel de Sus în 2020.

Ousmane, ai prins o zi mai proastă?

Ne-a trezit amintiri unora dintre noi acest FCSB-Hermannstadt 5-0. Altora, mai tineri, le-a provocat nedumeriri. Ce fel de apărător este acest Ousmane Viera? De nota 2, de fundaș-autostradă, pe lângă care zburdă Dennis Man, Moruțan și Tănase, sau tot de nota 2, dar din cauză că sare cu crampoanele pe tibia vreunui Ianis care i-a ieșit în cale?

Adepții binelui universal se vor și ne vor întreba retoric. Ce, mă, i-a zis cineva lui Ousmane să se dea la o parte? Sau fratelui de giumbușlucuri Scarlatache să doarmă în ghete? Poate că nu, poate că da, dar când mama neverosimil de tinerei tale patroane deține două treimi din portofoliul echipei adverse, tu, Ousmane, om bătrân, cu frica lui Allah, începi și cugeți că e greșit să pui problema în termenii ăștia, „echipa adversă”. Că ai auzit și tu de la alții mai bătrâni chiar decât tine că pe aici încă se practică omenia.

Încă

Rețineți acest „încă”. Încă se mai practică. Încă mai avem un dram de minte să vedem când suntem furați la kilul de fotbal. Încă ne-am păstrat reflexele și mirosul, deși scârțâim din toate încheieturile. Nu ne mai oripilăm din orice, dar nici să ne fie puși la prăjit neuronii nu ne place. Acest FCSB-Hermannstadt 5-0 este un avertisment. Pentru cei cărora le mai pasă. Din ce în ce mai puțini.