Dar viceversa cum ar fi?
Gică Popescu s-a întrebat retoric acum câteva zile, imediat după tripla de groază a naționalei, dacă nu merită și ei, cei din Generația de Aur, o șansă. “Măcar o dată, să vedem ce putem”, a precizat fostul căpitan al Barcelonei la Realitatea TV

Generația de Aur chiar a existat și își trage supranumele nu din câștigarea vreunei medalii din cel mai prețios metal, așa cum răstălmăcesc unii folosind sensul ad litteram, ci grație celor mai bune performanțe ale naționalei României. Evident, piscul a fost Mondialul american din 1994, cu acel simbolic (neverosimil?) loc 5, dar mai ales cu sfertul de finală pierdut în fața Suediei. Acolo, prea aproape de Soare, orbită de încredere, naționala și-a ars aripile.
Mască împotriva deznădejdii
Pe unii dintre noi ne doare și acum. Amărăciunea noastră nu poate fi comparată însă cu a lor, a jucătorilor. Deși am avut prilejul să vorbesc cu oameni decisivi în acea campanie imediat la întoarcerea din America și nu păreau chiar așa triști că pierduserăm la penaltyuri. Sau poate era doar o mască împotriva deznădejdii detașarea lor. Altfel, deși se număra printre jucătorii fundamentali ai naționalei, Gică Popescu nu a reușit cel mai bun Mondial posibil. Apropo. Nu cred deloc în legenda potrivit căreia s-ar fi extras din peisaj la loviturile de departajare, descălțându-se.
Între emoții și simț practic
Vedeți cum ne năpădesc amintirile? Ne-au bucurat și ne-au făcut să vibreze coardele cele mai tainice ale sufletului Gică și Gică, Ionuț, Ilie și Radu. A nu uita, asta este deja o formă de recunoștință. Mai departe, în plan instituțional, trebuie operat mai puțin cu emoții și mai mult cu spirit practic. De aceea mi se pare că sună melodramatic exclamația „Oare atât de răi suntem încât să ni se întoarcă mereu spatele?”. Mai ales că el este actor important în organizarea Euro 2020/2021 din partea României, iar implicarea în realizarea liniei ferate care unește aeroportul de Gara de Nord s-a dovedit cât se poate de rodnică.
„Eu vreau să văd dacă un membru al Generației de Aur va primi o ofertă de la actuala conducere. Să facă ceva important, într-un post-cheie, nu să taie frunză la câini. După mine, cei mai buni antrenori români în acest moment sunt Hagi și Petrescu. Meritau înaintea lui Rădoi să fie chemați? Tot respectul pentru Mirel, pentru ce a făcut la U21, dar nu putea fi înaintea celor doi” – Gică Popescu la Realitatea TV
Potențiali, dar prea scumpi
Dar, dragă Gică, reciproca este valabilă? Adică voi, odată ajunși la putere, ați oferta pe cineva din actuala echipă de la FRF? Pe un Mutu, să zicem, care, exercițiu de imaginație, se va fi împlinit ca un bun antrenor. Dar care Mutu a fost în barca lui Burleanu. La fel ca Belodedici, pe care îl ciupești amical, spunând că taie frunză la câini. Da, Hagi probabil că mai merită o a doua șansă după aceea oferită de Mircea Sandu în 2001. Când, la fel ca Rădoi, nu era nici el copt pentru postul de selecționer. De asemenea, Dan Petrescu este un potențial selecționer. Toată admirația pentru ambiția lui vecină cu nebunia. Dar pentru câți bani ar accepta Dan să fie selecționer? Dar Olăroiu? Dar Mircea Lucescu? Toți au primit oferte, dar au refuzat invocând că sunt angrenați în alte proiecte.
În urna în care miroase a cenușă
Are dreptate Gică Popescu atunci când spune că am decăzut. Și din cauză că puterea actuală excelează în birocrație și mai puțin în meritocrație. Dar și pentru că sămânța răului fusese deja aruncată de nași, corleoni și giovanni. Poate nu vom ajunge în urna a 4-a cu San Marino și Gibraltar, cum prevestește Popescu, dar suntem clar în a 3-a. Unde miroase puternic a cenușă de la crematoriu. Problema cea mare, pe care Ionuț, Gică, Gică și ceilalți par să nu o înțeleagă, este că schimbarea nu vine prin adeziuni populare, ci prin votul oamenilor din fotbal. Iar Burleanu și compania au știut să îi câștige de partea lor chiar de două ori. Adunând voturi și de la fotbalul județean, feminin sau alte sectoare de nișă.
Un proiect cu adevărat serios
Așa se întâmplă lucrurile astăzi, ordinea e dictată de FIFA și de UEFA, iar Ionuț Lupescu ar fi trebuit să fie primul care să o știe. În loc să rămână și să lupte, să arate că ei sunt mai buni, că au soluții și să-i debarce pe alde Bodescu și Vișan la viitoarele alegeri, convingând electoratul ăla mânat de interese locale, Lupescu a ales să fie dezgustat de România nerecunoscătoare și de românii trădători. Alegând acum proiectul serios numit Arabia Saudită.
Apropo, a trecut neobservată o declarație recentă a lui, în care sugerează că aceia care nu l-au votat în 2018 nici măcar femei nu pot fi numiți. Asta a ce vă sună? Ei, hai, specialiștii în derapaje!