Misogini&sexiști, departamentul derapaje
Despre câteva întâmplări urâte din turneul fetelor de la Roland Garros

Despre Simona Halep, ceva nou atunci când va juca împotriva Amandei Anisimova. De care nu o leagă amintiri plăcute, americanca de 19 ani fiind cea care a eliminat-o pe campioana noastră în sferturile de finală ale ediției trecute a Grand Slam-ului parizian.
Victoria din turul doi în fața Irinei Begu a fost un succes de parcurs, dar fără o încărcătură deosebită. Scorul acela, Halep-Celelalte Românce 13-0, spune foarte multe.
Pentru sănătatea noastră mintală
Se întâmplă lucruri interesante anul acesta la Paris, mai ales în turneul feminin. Nivelul jocului fetelor nu este formidabil, iar comparația cu ritmul, intensitatea și calitatea tehnică a meciurilor băieților arată iar că egalitatea între sexe, palpabilă în artă, știință sau politică funcționează cu rateuri în sport.
Din păcate pentru sănătatea noastră mintală, discuția sinceră nu mai este posibilă demult. Nici nu mai contează că femeile au abilități inaccesibile bărbaților ori că bărbații sunt mai buni în alte domenii decât femeile. Că tocmai diversitatea dintre sexe face frumusețea lumii. Când spui așa ceva, corecții te trimit pachet la secția misogini&sexiști, departamentul derapaje.
Kiki riki miki
Dacă meciurile nu sunt chiar așa de grozave, de ce este totuși atât de interesant acest Roland Garros feminin? O să înțelegeți imediat. Să începem cu partida dintre Kiki Bertens și Sara Erani, câștigată după un set decisiv cu accente dramatice de olandeză. Care olandeză a acuzat probleme musculare cam jumătate din meci, iar la final, apoteotic, a ieșit de pe teren într-un cărucior cu rotile.
Ghiciți când au început cârceii lui Kiki? Ei, hai! Exact din momentul în care italianca era pe val și se îndrepta spre victorie.
Trucul a funcționat. E o rețetă veche de când lumea a celor care refuză lupta și înfrângerea. Erani s-a enervat, a început prin a-și ironiza adversara, imitând crampele musculare ale acesteia. Și a sfârșit înjurând printre dinți, micuța Sara, în minunata limbă a lui D’Annunzio. Personajul negativ? Mai are rost întrebarea? Desigur, Erani. Derapaj de limbaj, comportament neadecvat, lipsă de empatie cu suferința adversarei. Păi, nu?
Tamara și Garbi
Episodul doi. Muguruza împotriva slovenei Tamara Zidansek. Zidansek joacă foarte bine, în timp ce „Garbi” împrăștie loviturile. Slovena câștigă primul set și se îndreaptă spre victorie, continuând să evolueze solid și în a doua manșă.
Dar „Garbi” se accidentează și cheamă medicul. Care, cu un profesionalism desăvârșit, pune capăt durerilor insuportabile ale spaniolei. Căreia îi pansează o bătătură la un deget al mâinii stângi, cea cu care aruncă mingea!
Apoi, „Garbi” zburdă pe teren. Zidansek își iese din mână și pierde meciul. Vinovată, Zidansek. Nu a ș
tiut să gestioneze momentul de întrerupere. Păi, nu?
„Vica”, profesionista
Episodul trei. Azarenka împotriva slovacei Ana Karolina Schmiedlova. Schmiedlova este calmă, absorbind tăria loviturilor adversarei și icnetele stridente care le însoțesc. Karolina câștigă primul set cu 6-2, iar la 1-1, la o lovitură de rever, se dezechilibrează și cade rău.
Chiar rău, direct pe genunchi, pentru că nu mai apucă să se sprijine în mâini. Dă să se ridice, dar din șocul căderii este amețită și aproape cade din picioare. Ajunge pe două cărări la scaun, este clar că nu joacă teatru, este pansată, revine pe teren, joacă în continuare la fel de calm și câștigă și al doilea set cu 6-2, deci și meciul.
Foarte interesant este însă ce a făcut „Vica” în timpul ăsta. Nu a făcut nimic. Nicio reacție, ceva acolo, o tresărire, te simți bine, fată?, pot să te ajut?, hai, nu-i nimic, strânge din dinți! Nu, dom’le, „Vica” s-a așezat îmbufnată pe scaunul ei și a stat concentrată, așteptând ca Schmiedlova să revină pe teren. Și să profite. Păi, nu?
Suntem mai buni, e clar!
Judecați singuri, refuz să trag concluzii. Și aș completa insinuările îndemnându-i pe cei care încă mai cred că fair-play-ul, bunătatea, compasiunea și altruismul s-au pogorât peste noi să ia aminte asupra felului în care se salută fetele la finalul meciurilor. Înainte și în vremuri de pandemie.
Mi-e teamă că la un moment dat își vor da cu rachetele în cap. Dar asta este o remarcă misogină, mai ales că se plasează în antiteză cu camaraderia observată mai mereu de băieți. Teatru ieftin. Păi, nu?