Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Patricia, echipamentul și revolta

Mai multă lume a observat echipamentul de calitate îndoielnică al Patriciei Țig. Estetic vorbind, pur și simplu urât. Asta a provocat o reacție a sportivei de pe locul 57 WTA. Un loc incredibil de bun, în absolut, dar mai ales […]

...

Dar viceversa cum ar fi?

Generația de Aur chiar a existat și își trage supranumele nu din câștigarea vreunei medalii din cel mai prețios metal, așa cum răstălmăcesc unii folosind sensul ad litteram, ci grație celor mai bune performanțe ale naționalei României. Evident, piscul a […]

...

Și dă-i, și luptă!

Foarte tânărul Olteanu și-a făcut datoria și a fost schimbat în minutul 4 cu Acka. Încă o mostră despre malformațiile provocate de regula jucătorului sub 21 de ani.

Veteranul Marius Constantin și-a făcut datoria și el și după ce l-a […]

...

Înapoi la minciunile cotidiene

Dragi tricolori, ne iertați că v-am criticat! Numai voi știți câte sacrificii ați făcut, doar voi știți ce-i în sufletul vostru! Aauuu inima mea! Făcălețul ca făcălețul, dar mămăliga însăși, ce să vezi!?, galbenă, ca tricourile băieților de la națională, […]

...

Chiar nu vă este rușine?

Doinim. Din fluier, din caval, cu ce se mai găsește pe la casa omului. A trecut vremea criticilor. Critici când ai pe cine, când cel care joacă prost este interesat să se schimbe și are resurse să facă asta.

Analiza […]

...

Pliskova ne lămurește

Buștean, dar ne lămurește. Ideea de bază este că ar fi putut să fie accidentată, dar putea și să nu fie la finala cu Simona. Deci, nu a vrut să riște și a abandonat!

Permalink to Pliskova ne lămurește
marți, 22 septembrie 2020, 8:42

Meciul s-a încheiat, comentariile continuă. Cei de o anumită vârstă își amintesc că asta era o rubrică în Sportul anilor ‘70-‘80, colț de pagină în care ziariștii vremii, evident cu 7 clase peste noi, cei de acum, reveneau cu texte de analiză și picanterii permise de cenzura secției de cultură a partidului comunist.

Avocații cauzelor inexistente

Am împrumutat titlul rubricii cu pricina pentru că, iată, ecourile finalei feminine a turneului de la Roma, câștigată de Simona Halep în fața cehoaicei Karolina Pliskova sunt departe de a se fi stins. Interesant, discuția nu se concentrează decât în mica măsură pe marginea jocului solid al compatrioatei noastre, migrând în schimb pe semnificația abandonului Pliskovei. Cehoaica și-a găsit o sumedenie de avocați, cetățeni care pledează pentru suferința ei atroce care ar fi împiedicat-o să continue să joace și să opună o rezistență demnă de o finală de turneu Premier WTA.

Primitivii. Barbarii

Noi, cei care ne-am exprimat mai apăsat sau mai nuanțat îndoielile asupra suferinței care a lovit-o peste noapte pe Pliskova, după ce zburdase în semifinala cu Vondrousova, văzând în abandon o soluție disperată a acesteia de a ieși cât de cât onorabil dintr-o situație care se anunța umilitoare, noi, ăștia, carevasăzică suntem priviți ca niște indivizi primitivi, incapabili de compasiune și prin urmare guvernați de tot felul de umori. Uneori chiar și de umor, ceea ce în zilele noastre constituie un delict.

CTP tras de urechi. Dar finuț

În context, mi-a atras atenția astăzi în ediția online a „Adevărului” un articol semnat Amir Kiarash în care Cristian Tudor Popescu este tras finuț și prin ricoșeu de urechi pe tema abandonului Pliskovei. Am urmărit în direct intervenția domnului Popescu la DigiSport și aveam deja o părere. Mi s-a părut cât se poate de reținut CTP atunci când a vorbit despre motivele abandonului adversarei Simonei. Remarcase și dumnealui excelenta formă fizică arătată de Pliskova cu mai puțin de 24 de ore înainte, în meciul cu Vondrousova. Așadar, atipic de nuanțat CTP și neașteptat de atent să nu supere pe cineva. Motiv pentru care m-a surprins titlul articolului din adevărul.ro: „Pliskova, declarația care îl va lămuri pe CTP”. Maamă, ia hai să vedem cum ne trage un perdaf draga noastră Karolina! Căci mai eram vizați acolo unii dintre noi. Habarniști, de!

Extrasul din WTA Insider (care se legitimează ca o sursă sigură din bucătăria circuitului feminin), fluturat ca dovadă irefutabilă contra celor care au bănuit-o de lipsă de fair-play pe Pliskova, ne bagă și mai rău în ceață. Posibil să nu am eu puterea de înțelegere necesară. Iată declarația:

„Trebuie să fiu consultată pentru a vedea dacă este vorba de o accidentare gravă. Sper că nu. Am jucat câteva meciuri de două seturi, dar e zgură şi am făcut tranziţia destul de repede de la hard. Multe alunecări şi multe sprinturi. (…) Cred că încă de la meciul cu Mertens am simţit ceva şi problemele au continuat să crească în fiecare zi. La meciul de ieri (n.r – semifinala câştigată cu Vondrousova, 6-2, 6-4) am considerat că va fi foarte dificil dacă se ajunge în decisiv, însă am putut încheia şi chiar am făcut-o puternic.”

Ați înțeles? Eu nu prea, dar, recunosc, sunt mai greu de cap. Ca să sintetizez, totuși. Pliskova zice așa. Ar putea să fie o accidentare serioasă, dar ar putea și să nu fie. Și ca să nu riște, a jucat formidabil cu Vondrousova, deși simțise ceva de la întâlnirea cu Mertens. Aha. Sau îhî.

Aflăm de la miliția Capitalei

Sunt sigur însă că cei care le știu pe toate au găsit lămuritoare explicațiile cehoaicei. Noi, ăștia care am trăit vremuri mai grele, am mâncat cu magiun și cu margarină mii de meciuri și de turnee de-a lungul a câtorva ere succesive ale tenisului și ne-am mai și torturat fizicul pe câte un teren de sport, inclusiv cel de tenis, suntem mai sceptici. În definitiv, mai proști. Dar mirosim când unul se dă lovit și când altul chiar e lovit. Cu sau fără ajutorul WTA Insider. Care, apropo, mi se pare în materie de dezvăluiri din interior un fel de „Aflăm de la miliția Capitalei”. Era și asta o rubrică faimoasă pe timpuri în Informația Bucureștiului, bunica Libertății de azi.

Am spus-o și în articolul precedent, spre cinstea ei, Simona nu se dă lovită nici când este lovită. Ca să revin la un limbaj academic, campioana de la Wimbledon 2019 generează nu doar tenis de calitate, ci și o cantitate importantă de corectitudine.

Comentarii (22)Adaugă comentariu

zona magheru (94 comentarii)  •  22 septembrie 2020, 20:56

Si ce ne intereseaza pe noi ca s a dat lovita! Simona a castigat. E acasa de 2 zile cu trofeul

Nick (12 comentarii)  •  22 septembrie 2020, 21:10

Ceux qui s'excusent, s'accusent, mon cher Cristian. Situatia e mult mai simpla: Muguruza parea accidentata (vezi pulpa bandajata) si a continuat sa joace. Pliskova parea accidentata (vezi pulpa bandajata) si a abandonat. Simona si-a vazut de treaba cum a putut mai bine si a cistigat ambele meciuri (mai greu cu primul). Restul e chibitareala.

Joe (9 comentarii)  •  22 septembrie 2020, 21:16

Cei care citesc constant Adevarul stiu ca Amir nu e chiar fanul Simonei Halep. Cat despre accidentare, doar Carolina stie daca n-a vrut sa riste ceva grav inainte de RG sau doar a evitat aruncarea prosopului....

Iar esti jenant (1 comentarii)  •  22 septembrie 2020, 21:29

Inca o demonstratie in forta a celui mai penibil jurnalist sportiv din Romania ! Chapeau !

Resiteanu’ Exilat (54 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 1:35

E inutil, Cristian. Ai face mai bine s'o lasi balta cu Pliskova. Si asta mai ales pentru ca esti mult peste nivelul lui CTP, o varianta ziaristica al lui Cornel Dinu. Sanatate!

Sergiu (4 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 2:03

Hai să nu o mai lăudăm atât pe Simona, știm cu toții ce atitudine a avut și simulacru a fost la finalul lui 2018 cu meciurile ei.

Argus (1 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 2:25

Cred ca sunteti in eroare acceptand "spusele" Pliskovei! Altfel, cum puteti explica declaratia prin care recunoastea "ca sa joci impotriva lui Halep, trebuie sa fii suta la suta, ea nu iti face multe cadouri…." (citat din memorie)? Dca stia ca tfrebuie sa fie la suta si a intrat totusi pe teren, la ce spera? La vreun "cadou"? apoi, cum naiba sa nu fi abandonat dupa setul pierdut cu 6-0? La xce e astepta in al 2-lea set,, la ce "minune"? Indfraznesc, asa dar, sa va contrazic, spuand ca Pliskova nu a avut demnitate, a vrut sa lase impresia ca daca nu ar fi avut ;probleme de sanitate, altfel era rezultatul! Dar, pana laurma, fiecare are dreptul la o opinie, nu? Cele bune,!

Raison (28 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 4:30

Eu cred ca un sportiv de o asemenea dimensiune nu se joaca cu imaginea lui . Karolina Pliskova este un sportiv cu o conduita morala pe care nimeni nu i-o poate contesta . Chiar si episodul in care a lovit scaunul arbitrei cu racheta a fost unul omenesc , oricine are o limita . Sa nu uitam ca a intors un set de la 1-5 impotriva Serenei . Asa ca nu de teama de a se face de ras a abandonat (zic eu) si mai zic : CTP-ul isi da cu parerea despre absolut orice si devine penibil ,iar Geambasu a scris asta in speranta ca va face trafic pe forum . O fi multumit ?!?

Urod (222 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 8:57

Nu sunt în tabăra nimănui, dar nu înțeleg logica pt care s-ar da lovita Pliskova...care ar fi mobilul pt ca Pliskova sa nu-și dorească sa câștige, sau măcar sa joace tenis.... Dar ma rog, în ziua de azi se vad multe....

Ionut (1 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 8:58

Suntem mici si neinsemnati, si vom ramane asa cat timp ne incapatanam sa nu ii respectam pe altii. A acuza pe cineva public, intr-un articol de genul acesta, fara a avea niciun fel de informatie, doar niste banuieli izvorate din nevoia de a cauta lucruri negative in comportamentul altora, nu va face cinste, domnule jurnalist. Poate, cu putin efort, puteati afla ca, nu doar nu doar lipsa datelor relevante, dar nici macar caracterul Karolinei nu poate fi pus la indoiala, avand in vedere ca e pentru prima oara cand se retrage dintr-un meci, in toata cariera ei.

Ionion (1 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 9:28

"....daca era altcineva poate ar fi fost posibil,..." deci a fost cam speriata de o infrangere de pus in rama si a renuntat sa mai joace. Pana si MAREA Serena a avut decenta sa stea in schimburi pentru o umilinta acum 6 ani la acel 6-0, 6-2.

Mitamita (2 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 9:35

E mult mai simplu....prostu' moare de grija altuia!!

Mitamita (2 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 9:39

Si cica esti jurnalist....prostu' moare de grija altuia bah meserie!!!

victor L (280 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 11:11

Daca "La meciul de ieri (n.r – semifinala câştigată cu Vondrousova, 6-2, 6-4) am considerat că va fi foarte dificil dacă se ajunge în decisiv, însă am putut încheia şi chiar am făcut-o puternic.”. Dece nu a facut-o si cu Simona? Pur si simplu pentru ca a fost spulberata de la inceput. Se mai intimpla. Cum zicea cineva mai sus, Simona e de 2 zile acasa cu trofeul. Ce mai chichirez gilceava :D

Emilian (90 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 17:48

Foarte multe speculatii, prea putina substanta. Din mai multe explicatii posibile, fiecare alege pe cea care i se pare lui mai familiara. Lui Geambasu i se mare mai plauzibila ideea de atitudine lasa sau incorecta (in mediul asta traieste, asa crede ca gandsc si altii de peste hotare), altora nu li se pare ciudat ca un jucator sa recunoasca ca nu este ok din punct de vedere fizic. Personal tind sa cred, pana la proba contrarie, ca Pliskova este un sportiv de top care nu se da batuta cu una, cu doua.

itu52 (272 comentarii)  •  23 septembrie 2020, 18:01

Nu a fost ziua ei, o scaldă cum poate pentru a drege busuiocul. Este jucătoare de forță, are o oareșcare inerție după trimiterea mingii peste fileu. Astfel de jucătoare se bazează mult pe efectul de bumerang. Datorită forței, în majoritatea cazurilor mingea, dacă nu e câștigătoare, le revine. Nu le plac suprafețele moi, paradisul lor este hardul. Zică cine ce-a vrea, dar aici a cam vorbit neputința. Pentru că nu și-a făcut niciun serviciu a vrut să evite un scor pe care nu l-a mai servit de pe vremea junioratului. Când ești în top 20 nu prea fraternizezi cu secul sau demisecul, indiferent cu cine joci. În rest, să respectăm părerile oamenilor, nu ne obligă nimeni să ni le însușim.

Bizonu (1 comentarii)  •  24 septembrie 2020, 14:35

Nu este acasa cu trofeul pentru ca a plecat direct la Paris...iar despre dvs domnule Geambasu ati mai gasit un subiect de scris de Simona...atat nimic concret...

pacific ionel (29 comentarii)  •  24 septembrie 2020, 16:54

Domnule Geambașu uneori oferiți senzația că ați rămas în pană de idei și alegeți să scrieți câte un articol fără sens, așa ca să umpleți foaia goală.

petrache (85 comentarii)  •  24 septembrie 2020, 19:18

V-ati sapat o groapa adanca in articolul precedent in care ati acuzat-o pe Pliskova ca "s-a dat lovita". Multi dintre noi v-am atras atentia ca asemenea acuzatii fara dovezi nu se fac in presa - poate la o bere cu prieteni inebriati - si ne asteptam ca sa iesiti repejor din groapa si sa incercati sa o astupati cat mai repede. Vad ca, din contra, ati continuat sa sapati si sa va adanciti in penibil si ne-profesionalism.

Adi (270 comentarii)  •  27 septembrie 2020, 15:59

Daca cineva cauta "pasiv agresiv" pe google, gaseste o poza cu geambasu

Comentează