Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Pliskova ne lămurește

Meciul s-a încheiat, comentariile continuă. Cei de o anumită vârstă își amintesc că asta era o rubrică în Sportul anilor ‘70-‘80, colț de pagină în care ziariștii vremii, evident cu 7 clase peste noi, cei de acum, reveneau cu texte […]

...

Mai este până la ole!

Dinamo fără șut pe poartă în prima repriză a meciului de la Mediaș. Propoziție eliptică de predicat și repriză eliptică de fotbal. În continuare lumea este curioasă să vadă acest Dinamo condus de un grup de spanioli care tocmai au […]

...

Restul e zgură

S-a terminat înainte să înceapă. 6-0, 2-1, un salut scurt la fileu, cu două rachete care se ating în semn de salut. Un surogat de strângere de mână. Prea repede, prea pe nemestecate. O execuție de la care condamnata s-a […]

...

Ați mai văzut așa ceva?

Ai impresia că Emil Grădinescu și Vlad Enăchescu comentează meciul de pe altă planetă, din alt sistem solar. Îi și vezi imponderabili, impermeabili, imuabili. Vocile lor sună ciudat la microfonul Look Plus, au ceva metalic și nepământean. Backa Topola în […]

...

Când Hagi nu și-a mai pus mâinile în cap

22 februarie 2019, Sfântu Gheorghe. Minutul 48 al partidei Sepsi-Viitorul încheiată cu scorul de 0-0. La o fază banală, undeva în jumătatea de teren a gazdelor, Ianis Hagi aleargă spre minge și este întâmpinat cu talpa sus de ivorianul Ousmane […]

...

Cronica unei îmbrățișări

Învins după 5 seturi de luptă în finala US Open, Alexander Zverev a încălcat regulamentul și l-a luat în brațe pe Dominic Thiem

Permalink to Cronica unei îmbrățișări
luni, 14 septembrie 2020, 5:10

La București este trei și jumătate noaptea, la New York, opt și jumătate seara. Acolo unde de-abia a apus soarele doi oameni se îmbrățișează și schimbă câteva cuvinte. Au fost adversari, acum arată ca doi prieteni care și-au terminat treaba. Apropierea lor vorbește simplu despre camaraderie, ne spune că între sentiment și sentimentalism este cale de mii de ani-lumină și concluzionează că atunci când învinsul are puterea să își strângă la piept învingătorul se cheamă că lumea nu și-a consumat toate șansele.

Să-i ducem lângă Nole!

A fost o îmbrățișare foarte nepotrivită cu vremurile pe care le trăim și, conform regulilor distanțării fizice, care au funcționat drastic și la Flushing Meadows, nu trebuia să aibă loc. De mirare că Dominic Thiem și Alexander Zverev nu au fost sancționați pentru gestul lor. Logic era să fi fost trimiși legați fedeleș lângă Djokovici, acest Hannibal Lecter al tenisului mondial, iar la locul de ispășire a pedepsei cineva, de preferat un arbitru de linie, să-i pună pe toți trei cu genunchii pe coji de nucă. Iar capul să le fie conectat la niște electrozi, așa, după modelul din Zbor deasupra unui cuib de cuci. O asistentă șefă care să supravegheze terapia de primenire a creierului se găsește mereu.

Epic, nu, intens, da

Așadar, Thiem și Zverev tocmai au încheiat finala US Open după 4 ore de luptă, timp în care chipurile victoriei și înfrângerii li s-au perindat pe rând prin fața ochilor. A câștigat Thiem, 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6. Austriacul de 27 de ani se aflase la a 4-a finală de Grand Slam a carierei, dar numai la prima victorie. Nu a fost totuși ceea ce, în limbaj de lemn contemporan, se cheamă o finală epică. Deși meciul s-a decis la tiebreak în manșă decisivă, deși Thiem a revenit de la 0-2 la seturi, deși Zverev avusese 5-3 în setul 5 și servea pentru victorie. Au fost multe schimburi frumoase de mingi, unele chiar neverosimile din punct de vedere tehnic, dar și al consumului fizic. Motiv pentru care învingătorul a terminat partida într-un picior, iar învinsul nu mai avea puterea nici să lăcrimeze de necaz.

Succesiunea fricii

A fost prima finală după un secol fără cei trei monștri sacri (ar merge și fără „sacri”, dat fiind cum au ofilit totul în jurul lor), iar după primele două seturi și jumătate, când Zverev bătea la Thiem ca la fasole, sporea regretul că nu avem o finală a aristocraților Roger, Rafa sau Nole. La mijlocul setului trei lui Zverev a început să îi frică de victorie. Thiem a simțit, așa cum a simțit apoi și la 5-3 pentru adversar în setul decisiv că lunganul din fața lui este blocat de emoții. Probabil că asta îi separă pe Thiem și pe Zverev și pe ceilalți aspiranți la glorie de Federer, Nadal și Djokovici. Stăpânirea de sine. Răceala aceea aproape nepământeană care intervine în momentele de cumpănă ale marilor meciuri. Spiritul de supraviețuitor combinat cu cel de prădător.

Sensul imperfecțiunii

Sunt mai emotivi și mai vulnerabili cei din noua generație? Mai mult ca sigur. Este acesta un defect? În valoare absolută a tenisului, da. Unii dintre noi, puțini bănuiesc, apreciază și imperfecțiunea, ca parte a umanității. Într-un fel, Thiem, Zverev, Medvedev sau Șapovalov sunt mai aproape de noi, pietonii Universului. Așa cred că a și fost posibilă acea îmbrățișare de la sfârșit. Care a dat un sens nebănuit finalei. Și a făcut-o nu doar frumoasă, ci și istorică. Probabil că Roger și Rafa și-ar fi lovit ușor rachetele, apoi și-ar fi recitat poeziile la festivitatea de premiere. Perfecți, ar fi respectat cu sfințenie regulamentul.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

adi_stelistul (434 comentarii)  •  14 septembrie 2020, 17:45

Sigur, frumos moment, un Alan Sillitoe sau un Henry de Montherlant ar fi scris macar o nuvela pe marginea acestei imbratisari. Cronicile, mai reci, dar si majoritatea (cinica) a spectatorilor vor retine doar ce e concret in povestea incheiata azi-noapte. Thiem a castigat, pentru ca e liderul generatiei urmatoare (un pic cam copt, totusi, dar inca il numaram acolo) si niciunul dintre liderii generatiei actuale (mda, actuale, desi unii sunt la old-boys) nu a fost prezent sau lasat sa joace. Asta e tot, asteptam Parisul!

StragerOne (35 comentarii)  •  14 septembrie 2020, 18:35

Aceasta imagine ar putea ea singura salva macar o parte din candoarea pierduta a lumii trecute. Maturând fara mila ipocrizia si *** care au infectat - mult mai mortal decât un biet virus - lumea noastra actuala si de lemn.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StangerOne (35 comentarii)  •  14 septembrie 2020, 20:09

Cele trei stelute în locul unui cuvânt câtusi de putin "intolerant"(p.a.r.a.n.o.i.a.) confirma justetea folosirii lui. Vai si-amar!

Marius (12 comentarii)  •  14 septembrie 2020, 21:09

..multumim . frumos text . nici nu am vazut meciul . sunt si informat , si sensibilizat .

victor L (275 comentarii)  •  15 septembrie 2020, 13:37

Ca sa faci o paralela intre gestul lui Nole si imbratisarea dintre cei doi finalisti de la GS-ul american este o realizare de ziarist care se "plimba" doar in sferele inalte ale sportului. Nimeni nu-i perfect, ci doar ziaristul care se crede perfect. In scrisul sau.

Raison (28 comentarii)  •  15 septembrie 2020, 16:35

De obicei , intru pentru a critica ceva (nu foarte aspru) , de data asta vreau sa scot in evidenta curajul autorului de a lasa in urma aceasta paguboasa corectitudine politica care ne innoureaza din ce in ce mai mult cerul ...Am ajuns sa facem breacking news dintr-un gest normal pana ieri si sa ne intrebam de ce a ramas nepedepsit . Depressing...

El Fugitivo (3 comentarii)  •  16 septembrie 2020, 4:23

Atunci cind nu scrieti cu venin despre sportivi si virusi mai mult sau mai putin mortali, rezultatul este de departe mult mai bun. Articolul de fata este bun , contrar celor despre rebelul Nole, unde erati rau de tot pe aratura, dovada ca erau comentarii mult mai pertinente si echilibrate decit articolul d-voastra. Am urmarit finala si am remarcat imediat si gestul celor doi. Pentru meciul jucat dar si pentru momentul de la final , cei doi merita felicitari. Gestul lor e atita de normal si de uman, ca nici nu i-am mai vazut in back ground pe toti acei zombi cu botnita, imaginea imbecilizarii, dezumanizarii si a spalarii pe creier, a ipocriziei, a ''noii normalitati''. Cred si sper ca mai exista speranta in normalitate...

Comentează