Fotbalului i-a căzut masca

De fapt, a aruncat-o cât colo. Cât să ne mai prefacem că suntem disciplinați, curați, corecți?

Ieși pe stradă, găsești două Românii. Una cu mască, alta fără mască. Ziceți și dumneavoastră. Nu vi se pare că ăia cu mască au ceva de ascuns? Nu le vezi fața, dar ghicești rictusul specific celor cărora le pute totul. Noroc cu ochii. Ochii îi trădează pe mascați. Aerul acela superior se transmite atât de ușor din priviri. Mai ușor decât Covidu’.

Noroc cu ceilalți. Cei fără mască. Ei sunt oamenii liberi pe care nu i-au speriat „ăștia” cu virusul. Pe ei nu îi păcălește nimeni cu vaccinul, nu le infestează hemoglobina cu 5G. Ei nu au nimic de ascuns, au fața la vedere. Fața la joc cum se spune pe la noi, pe la fotbal. Și privirea goală. Asta neapărat.

De gura „ăstora”

Fotbalului și dacă a purtat mască acum i-a căzut. Ca să fie clar pentru nelămuriți. Fotbalul nostru este populat în majoritatea lui din acei oameni liberi de care aminteam în preambulul articolului. Sigur, o vreme, fotbalul s-a chinuit să poarte mască. Nu de bunăvoie. De gura și de teama sancțiunilor „ăstora”. A torționarilor, cum mai sunt alintați acum de gardienii democrației. Privilegiat, fotbalul nu a purtat orice fel de mască, ci una scumpă.

„Mai specială”, ca să vorbim pe înțelesul torționarilor limbii române. Fotbalul a fost dotat din oficiu de autorități cu masca cinstei și a corectitudinii. Pe care sigur că nu a putut să o poarte prea mult timp. Se sufoca. Așa că a aruncat-o cât colo. Păi, dacă Mirel Rădoi, aflat în tribună la Botoșani, nu poartă mască, de ce să o poarte taica popa de la baza din Berceni a FCSB-ului?.

Știri din pandemie

Urmarea era previzibilă. Nu pentru toți, doar pentru unii dintre noi, mai mascați. Crește de la oră la oră numărul cazurilor de infectați din fotbal. Jucători, masori, bucătari, personal administrativ sau tehnic de-a valma sunt atinși de „gripa aceasta cu un marketing foarte bun”, ca să îl cităm pe ilustrul gânditor BA Vintilă. La Dinamo este cel mai rău, apoi la CFR. Craiova a început și ea să strănute, dar deocamdată își înghite tusea de teama amenzilor de 10.000 de euro pe cap de covidat anunțate de Mihai Rotaru. Cu fiecare oră care trece mai este amânată o partidă, iar Justin Ștefan de la Ligă apare la TV și pe site-uri mai des decât Klaus Iohannis.

România e numai una!

Știrea este banală. În Europa civilizată fotbaliatoare, doar România are cazuri de Covid și meciuri amânate. Mândru că sunt român. Simplu și edificator. Nu papagaliceam noi că fotbalul este oglinda societății? Uite că este la propriu, nu numai ca figură de stil. Dezordinea din stradă o găsești la scară redusă în cuibușorul de nebunii de la Săftica. În avionul care duce Clujul la București. Vă aduceți aminte? Conducătorii fotbalului au refuzat categoric atunci când li s-a sugerat respectuos să intre în cantonament pe toată durata competiției rămase de disputat.

Fotbaliștii și lăcașurile de cult(ură)

Era o măsură de prevedere necesară și presupunea că cetățenii cărora (inclusiv din propriile mărturisiri) li se cam acrise de stat cu familiile aproape 3 luni în șir pe timpul izolării vor fi capabili să suporte regimul cantonamentului timp de o lună, o lună și jumătate. La fel ca și acea parte a societății nepurtătoare de mască, fotbalul a cotcodăcit zgomotos despre încălcarea drepturilor fundamentale. A libertății indivizilor. Ciolacii fotbalului au țipat că jucătorii vor intra în depresie și se vor arunca pe fereastră dacă nu vor fi lăsați să meargă acasă. Acasă însemnând așa după cum știm mai ales o serie de lăcașuri de cultură unde adastă fotbaliștii la ceas de seară.

Modelul francez. Mai lasă-ne, dom’le!

Spre comparație. Roxana Mărăcineanu, șeful sportului în Franța, a înghețat campionatul încă de la debutul pandemiei. O măsură radicală, absolut nepopulară. Tot Roxana Mărăcineanu a avertizat după amicalul PSG-Beveren, la care suporterii parizieni și-au dat în petic, că va interzice accesul publicului în tribune în noua ediție de Ligue 1. Roxana Mărăcineanu s-a născut în România în 1975, iar la vârsta de 9 ani a emigrat în Franța, cu familia. Roxana a fost prima campioană mondială pentru natația franceză și a câștigat argintul olimpic pentru țara de adopție la Sydney. Ia să vedem. Ce este Roxana Mărăcineanu, româncă sau franțuzoaică? Și dacă era ea ministrul sportului în România? Dar ajungea ea vreodată ministru?