O posibilă Craiova Maxima

Toată admirația pentru Bergodi și “baieții” lui.

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni.

Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, Cicâldău înseamnă avantaj Craiova. Pe hârtie și pe teren. Plus de tehnică, de imaginație, de forță chiar.

Atacul, acolo unde munca mijlocașilor poate prinde rod. Deac, Omrani, Costache contra Ivan, Koljici și Mihăilă. Echilibru aparent, dar clar fiecare cu două mâini moarte. Costache la CFR, Ivan la Craiova. Plus că Omrani pare plictisit. De prea mult bine?

Apărarea. Avantaj categoric CFR, Craiova șchioapătă ca Bălașa, care avea crampe musculare din minutul 65. Așa a fost posibil golul bătrânului Vinicius, care egala la 2. Dar se petrecuseră multe până atunci. Craiova jucase impecabil 55 de minute, înscrisese două goluri prin Koljici și Mihăilă, arătase curaj și calitate, organizare și o subtilă capacitate de a aspira forța adversarului.

Iar golul bosniacului Koljici, primul al partidei, demonstrează a nusemaiștiecâtaoară că fotbalul este o activitate în echipă, dar nu funcționează după principii democratice. Nu masele decid, ci personalitățile. Iar Koljici este un atacant cu personalitate. Șutul pe jos, fără ezitare, l-a făcut pe Arlauskis prea mic pentru o poartă atât de mare.

Craiova primelor 45 de minute a fost o echipă mai ofensivă și mai bună decât CFR. Hotărâtă, pregătită, cu lecțiile învățate. Și să terminăm odată cu clișeul școlii italiene, apropo de Bergodi.

Craiova a dat tonul meciului, CFR a fost obligată să răspundă. CFR nu și-a mai putut permite să apere meschin rezultatul, ca la partida cu FCSB. Campioana cu repetiție a fost silită să se ridice la nivelul impus de adversar. Să iasă din tranșee, nu să tragă mereu cu lunetiștii. Așa au rezultat ocaziile importante ale lui Djokovici și Itu.

Agitația lui Petrescu este parte organică a spectacolului. Pe cât de ermetice sunt echipele lui, pe atât colorate sunt ipostazele antrenorului pe persoană fizică. Golul lui Mihăilă, care a fructificat pasa oportună a lui Andrei Ivan, a fost o lecție de contraatac și de atac în același timp, fiindcă reacția oltenilor a fost posibilă pe fondul unui joc la alibi al clujenilor.

Deac a speculat adevărul simplu că Bancu nu este fundaș stânga și a făcut 1-2, apoi Vinicius, de care pomeneam mai devreme, a profitat că Bălașa și Acka sunt fundași centrali așa cum este Bănia patria flegmaticilor. Și a egalat.

În timp ce scriam „De ce încă o dată senzația aceea că echipa lui Dan Petrescu și-a păcălit cumva adversarul? Măcar Craiova rămâne învingătoarea estetică a derbyului”, Cicâldău făcea dreptate. CFR-Craiova 2-3.

Un gol nu atât de estetic, cu deviere din călcâiul lui Camora, dar atât de necesar pentru justiția minimă a fotbalului.

Craiova arată bine, respiră tinerețe. CFR arată bine, respiră echilibru. Am avut un meci frumos, avem un duel pentru titlu. Restul sunt statistici.