Puștii păcăliți de vlăjgani
FCSB a jucat mai bine, CFR a câștigat după un autogol care va fi cântat de bloggeri și vloggeri. Tinerețea a fost încă o dată victima bătrânilor lui Petrescu

Oaidă, Olaru și Vână se arată mai inspirați și mai harnici decât Djokovici, Bordeianu și Itu. Deși Itu a creat faza de fotbal cea mai frumoasă a CFR-ului din prima repriză. Din tot meciul, de fapt, că a fost singura! Priviți preluarea și centrarea către Omrani, domnule Petrescu! Dan Petrescu. Dar linia de mijlocași a FCSB-ului este clar mai activă decât aceea a clujenilor. Iar Man, Tănase și Coman sunt mai rapizi, mai tehnici și mai insistenți decât Omrani, Deac și Costache, oponenții lor din linia de atac. Și ce dacă? După 45 de minute scorul este 1-0 pentru CFR!
După 45 de minute în care ai avut posesie 64%, deci ai jucat bine, consistent, verticalizând, nu doar că ai plimbat mingea prin fața careului propriu, uite că ești condus și ești obligat să vii din urmă, să te expui, să riști. Trebuie să existe un motiv. Autogolul lui Ovidiu Popescu merită drepturile de autor. Drepturi pe care i le putem pirograva pe ceafa oricum tatuată. Așa un stângu’-n dreptu’ mai rar!
Sigur, putem focaliza pe nefericitul Popescu toate ironiile. Că după ce că este netalentat, mai este și plimbat pe toate posturile. Că are fizic și căutătură de agent de pază, nu gleznă de fotbalist și privire de epidemiolog. Toate sunt adevărate, dar el a fost doar unealta care a aprins încă o dată cinismul echipei lui Dan Petrescu. Cinismul este o rețetă cu ingrediente simple. Experiență, disiciplină tactică, joc simplu, o condiție fizică de excepție. Și noroc cât cuprinde, ca la aluaturile bunicilor și mamelor noastre. Asta, pentru cine a mai intrat în bucătărie, nu înseamnă oricât. Doar cât să se închege prăjitura. Bucătar trebuia să se facă Petrescu dacă nu era antrenor!
Acest 1-0 pentru CFR în duelul cu FCSB nu răsplătește presupusul fotbal mai bun al clujenilor. Toți au arătat puțin, de la Omrani la Deac și de la Djokovici la Camora. Dar Man, Coman, Tănase și Moruțan au părut o echipă de puști mingicari care sunt păcăliți de niște vlăjgani din cartier care te iau pe sus când tu vrei să îți driblezi și umbra. Nu este un rezultat moral, dar Clujul nu stă să citească „Minima Moralia” a lui Andrei Pleșu.
Ca să îl parafrăzăm pe filosoful Bogdan Argeș Vintilă, este și mult marketing în această invincibilitate a CFR-ului.