Autopsia lui Nicușor. Dumitru Nicolae Nicușor

Înainte de Hamburg, Liverpool, DDB și ADPD au fost Securitatea, microfoanele și valizele cu bani. Cel puțin așa susține Cornel Dinu

Dinamo este campioana absolută a stării de urgență din România! Și deținătoarea de drept a Cupei Pandemiei 2020. Bineînțeles, la început nimeni nu se gândea la event. Rici Grigore și colegii, suporterii și adversarii nu priveau însă în perspectivă. Degeaba și-a plimbat Gigi oile prin oraș și a ieșit cu Maybach-ul fără declarație! Oricât i-ai detesta metodele, nu poți să nu observi că de o lună și jumătate vorbim aproape la fel de des de Negoiță ca de virus. Și, dacă nu era suficientă toată vânzoleala din prezent, dezvăluirile lui Cornel Dinu aruncă în aer și trecutul. Trecutul glorios, parcursul european al lui Dinamo din sezonul 1983-1984. Acel trecut legendar, intangibil. Ciudat, lovitura vine din interior, nu de la rivali.

Vremuri tulburi, personaje sulfuroase

Nu aș aprofunda amintirile cu miros de praf de pușcă ale lui Dinu. Am citit reacțiile jucătorilor de atunci, de la Țețe Moraru până la Țălnar, Costel Orac și Gigi Mulțescu. Le înțeleg amărăciunea și nu mi-a scăpat reținerea de a-l critica (ataca?) pe Dinu, fostul lor antrenor secund. Am citit totdată replica diplomatică și plină de conținut a domnului Anghelache. Tulburi vremuri, sulfuroase personaje! Am bănuiala totuși că în amintirile lui Mister se amestecă fapte, personaje și întâmplări reale cu ceva ficțiune. Rețeta de succes a oricărui scriitor. Habar nu am însă ce se petrecea atunci la vestiarele jucătorilor și arbitrilor. Ce valize se plimbau pe acolo și cu ce valute în ele, câte microfoane instala Securitatea „patrioată” la străini, dar în egală măsură și la românașii noștri.

Martor ocular. Și miop?

Aș opera cu amintiri la prima mână. Începând cu faimoasa „Lecție de engleză”, acel Dinamo-Aston Villa 0-2, am fost martor pe stadionul 23 August la toate meciurile istorice pomenite de Mister. Și la strălucitoarea victorie contra lui Hamburg, campioana en titre a Europei în toamna lui ‘83. Și la calificarea chinuită cu Dinamo Minsk, din „sferturi”, și la semifinala cu Liverpoolul lui Dalglish și Rush.

După 4 ore de ploaie neîntreruptă, gazonul arăta mizerabil, iar cei 80.000 de oameni din tribune erau ca niște castraveți murați care priveau ca la niște extratereștri la jucătorii lui Liverpool. Îmbrăcați elegant, în costume sau în sacouri scumpe, britanicii ieșiseră să inspecteze starea terenului. Ai noștri, care mai cu o geacă de piele, care cu evazatul pantalonilor mai mare. Cum se spune la fotbal, oaspeții câștigaseră meciul de la vestiare. Mai ales că ei, varianta Dinu, dejucaseră manevra patrioților de la Securitatea condusă de Postelnicu și Iulian Vlad.

Bați Hamburg cu arbitrii?

Din ce îmi aduc aminte, Dinamo a acelor ani era o echipă solidă, chiar spectaculoasă. Mai bună chiar de la mijlocul terenului spre buturile adverse, decât în zona apărării. Tânăr, deci fundamental naiv, nu am observat vreun ajutor din partea arbitrilor la niciunul dintre meciurile în cauză. Hamburgul, campion al Europei, antrenat de marele Ernst Happel, nu putea fi bătut cu 3-0 cu scamatorii de arbitraj de Divizia C, iar băieții de la Minsk dacă nu ar fi vrut să intre cu mingea în poarta lui Țețe Moraru ar fi scris altfel istoria. În naivitatea mea prelungită peste ani, știam că acea echipă era opera de maturitate a lui Dumitru Nicolae Nicușor asistat de ambițiosul și inteligentul lui discipol, Cornel Dinu. Secund pe atunci.

Autopsia legendei Nicușor

Astăzi, Dinu taie chirurgical legenda Nicușor. Povestea celui mai de succes antrenor al lui Dinamo din anii ’70 este urcată pe masa de autopsie. Periculoasă operație, căci Nicușor pentru Dinamo a fost un fel de Matt Busby pentru United sau Bob Paisley pentru Liverpool. Dacă suportați comparațiile. În memorialistica lui Mister, Nicușor este proiectat ca un antrenor modest pe partea tactică și praf în zona de pregătire fizică. „Jucătorii de-abia se țineau pe picioare”, susține la un moment dat autorul. Naivitatea mea în formă continuată simțea nevoia de precizări suplimentare, pe care sunt sigur că Dinu nu va întârzia să ni le furnizeze. Mă atașasem cumva de imaginea lui Nicușor, așa după cum tot mai cred (prostește?) că Ienei este autorul tehnic al triumfului de la Sevilla.

Nu ne lăsa așa, Mister, finalizează acțiunea! Între timp încerc să dau de urma securiștilor aceia patrioți și să fie al naibii dacă reușesc.