Fotbalul, această beizadea planetară

Ce legătură poate fi între Ronaldinho și Mario Iorgulescu? Cum ce legătură, Sportul Rege! Cu toate lăturile pe care le aduce la suprafață

Doi oameni. Unul celebru la scară planetară, Ronaldinho. Celălalt, un golan de București, notoriu prin numele pe care îl poartă și prin actele antisociale pe care le provoacă. Fiul lui Gino Iorgulescu, Mario. Dar justiția lucrează. Este adevărat că în sens invers în cele două cazuri.

Cum a început

Să le luăm pe rând. Cazul Ronaldinho a făcut înconjurul lumii. Starul brazilian a fost arestat acum o lună în Paraguay pentru posesie de acte false, procurate de o doamnă impresar pentru modesta sumă de 18.000 de dolari. Asta a fost prima acuzație, de fapt era vorba despre apartenența fostului fotbalist la un grup infracțional de crimă organizată. Spălare de bani, trafic de droguri, mă rog, acareturile necesare pe la casa omului bogat.

Scriitorii și procurorii

Dințosul Ronaldinho venise în Paraguay împreună cu frățiorul, unde urmau să asiste la promovarea unei cărți. Îi și vezi, doi erudiți brazilieni, compatrioți de-ai lui Jorge Amado ori ai (prea) popularului Paulo Coelho, intră în Paraguay să susțină lansarea unei cărți și sunt arestați de autoritățile paraguayene care nu au deloc fior literar. Deși l-au dat lumii pe marele Augusto Roa Bastos. Urât! Dar de dimensiunea cosmică a umorului pus în operă de viață ce ziceți?

O amendă mică. 2,5 milioane de dolari

E adevărat, odată cu trecerea timpului de încarcerare la Asuncion au apărut elemente noi care să susțină activitatea de romancieri a fraților Ronaldo de Assis Moreira și Roberto de Assis Moreira. În patrie, așa coruptă cum ni se pare nouă Brazilia (o fi, dar se tratează), fostului jucător al Barcelonei îi fusese confiscat pașaportul.

De ce? Simplu, fiindcă uitase să plătească o amendă banală, de 2,5 milioane de dolari, pentru implicarea într-un proiect imobiliar într-o zonă protejată. Exercițiu de perspicacitate. Cui îi erau destinate locuințele acelea, pentru niscaiva bogătani ori pentru cei din favelas, frații de suferință din copilărie ai „Dințosului”? Eu zic că pentru săraci.

Un anumit tip de justiție

Râdem, glumim, dar procurorii din Paraguay au observat că domnul fotbalist era parte a unei rețele care spălase 400 de milioane de dolari numai în ultimele 5 luni. Insensibili la demersurile faimoaselor echipe de avocați ai fraților Moreira, un fel de Barcelone și PSG-uri ale barourilor braziliene angajate inclusiv cu bani puși la bătaie de Messi (un mizilic de 4 milioane), autoritățile de la Asuncion au ignorat celebritatea acuzatului și au respins cererile de eliberare condiționată/arest la domiciliu. Semn că prin zona aceea de lume, pe care mulți o cunosc doar din filme proaste, cu traficanți care corup autoritățile, se mai aplică și legea.

Și alt tip de justiție

Pe la noi, prin Europa, justiția este mai blândă. Mai sensibilă la numele acuzatului, la averea acestuia. Messi însuși a benficiat de statutul de exceptat. Prin Bătrâna „Ieuropă” invoci un viciu de procedură și te-ai scos. Iar România e din Europa. Domnul avocat Ene a întors verdictul Tribunalului București în cazul Mario Iorgulescu cât ai zice Gino! Fără să pună gaj 1,8 milioane ca fraierii ăia din Paraguay, fără tam-tam planetar.

Ăsta-i șpilul, mergi pe burtă, invoci viciul de procedură, ți-ai salvat clientul. E drept, Mario Iorgulescu nu face parte dintr-un grup de crimă organizată. El doar a omorât un om, deși conducea cu atenție, sigur, un pic beat, un pic drogat, dar atent, domnule.

Iar acum se ascunde într-un spital în Italia. Ce mizerie!

L-a auzit cineva pe Gino?

Și morala care e? Că fotbalul, din cauza banilor prea mulți, absurd de mulți, este furnizor permanent de infracționalitate, de comportament antisocial. Direct, vezi exemplare ca Ronaldinho, Kyle Walker sau Dele Alli. Sau indirect, vezi baizadeaua lui Gino. L-ați auzit pe președintele Ligii să spună ceva legat de acest scandal care urmează să fie acoperit de clemența unei justiții care se declară prizoniera viciilor de procedură?

Ceva simplu, de bun-simț, de genul: „Este fiul meu, dar trebuie să răspundă pentru faptele lui. Poate am greșit în educația lui, poate l-am scăpat din mână și am confundat iubirea cu slăbiciunea”.

Nu l-am auzit, nu l-ați auzit. Nici nu o să-l auzim. Tace pentru că tăcerea acoperă urmele, iar uitarea se așterne peste indignarea opiniei publice. Cât o mai fi și indignarea asta, căci, simt eu așa, mulți sunt de partea beizadelei, a lui Ronaldinho. Și a celor ca ei. De ce așa?, ăsta ar fi subiectul altui articol.