Aurică Rădulescu. Cenușă și diamant

Despre o umbră. Despre un mare fotbalist român dispărut înainte să devină foarte mare. Despre cum ne putem vindeca de uitare

duminică, 5 aprilie 2020, 8:45

Cei care pleacă devreme presară în urmă praful legendei. Ei rămân veșnic tineri, suspendați în memoria noastră așa cum îi știam acum 40 și mai bine de ani. Ieșirea bruscă din ființă, un pas sub roțile trenului, un pas în gol cât o viață neconsumată. Tragedia se suprapune perfect cu tinerețea, are același ritm absurd, nebunesc. Bătrânețea este prea leneșă pentru așa ceva.

Argentina, Covaci, Menotti
Aurică Rădulescu era tânăr, frumos, talentat și neatent. A murit la 25 de ani în Germania. Un accident stupid. Putem filosofa și să spunem că Aurică Rădulescu nu a fost călcat de tren, ci de un destin crud. Nu de necrologuri ducem însă lipsă acum, așa că să rămânem la fotbal. Cât putem.

Să ne concentrăm asupra sezonului 1978-1979. În România se juca un fotbal de calitate, iar antrenorul naționalei era Ștefan Covaci. Ca să pricepem despre cine vorbim. Cu doar câțiva ani mai devreme, Covaci îi antrenase pe Cruyff și pe Neeskens la Ajax, în perioada de glorie absolută a „lăncierilor”. Cu Covaci selecționer, naționala joacă un amical cu Argentina, la Buenos Aires, pe 5 aprilie 1978. Doar cu câteva luni înainte de Cupa Mondială care avea să fie cîștigată chiar de Argentina pregătită de Luis Cesar Menotti. Este momentul debutului lui Aurică Rădulescu, care prinde 73 de minute din meci.

Povestea este derulată cu sensibilitate în articolul colegilor mei Adrian Florea și Liviu Manolache, din ciclul Retro GSP. Acest gen de articole nu ar trebui să se adreseze doar celor care au amintiri, iar acestea le produc noduri în gât. Pe cei a căror viață în fotbal a început cu Dennis Man și cu Florinel Coman ar trebui să îi intereseze și mai mult. A existat viață în fotbalul nostru și în trecut! Oho, și ce viață!

Din alt film
L-am văzut jucând pe Aurică Rădulescu. Știți senzația aceea de bine senzorial și intelectual? Nu părea deloc de pe meleagurile noastre. Era un fotbalist special. Înalt și foarte tehnic, contrazicea teoriile tititeșciene despre mingicari. Era stângaci, era abil, era o minte limpede. Era ceva între Busquets, Iniesta și Xavi, dacă nu vă scandalizează comparațiile. Era destul de lent, dar compensa prin timpul rapid în care procesa faza.

Era tipul de jucător căruia îi luai mingea doar dacă îl desfigurai. Într-o echipă a Sportului Studențesc (care pe atunci mai avea și o legătură cu studenția) cu jucători buni și foarte buni, ca Mihail Marian, Paul Cazan, Gino Iorgulescu, Romică Chihaia, Octavian Ionescu sau Mircea Sandu, Aurică Rădulescu era fotbalistul de clasă. Era din alt film.

Poate, nu știm
Apropo de film. Nu știm cum se scria povestea lui Aurică Rădulescu dacă nu sărea direct în moarte la 25 de ani, pe un peron din Hanovra. Poate că selecționerii ar fi continuat să îl ocolească, așa cum o făcuseră și cât a trăit. Poate ar fi ajuns mare, ca Dobrin, ca Balaci, ca Hagi.

Sigur este că, printr-o coincidență tragică, Aurică Rădulescu a murit exact ca actorul Zbignew Cybulski, interpretul principal al capodoperei „Cenușă si diamant” regizate de Andrzej Wajda. Călcat de tren. Memoria noastră este datoare să dea la o parte cenușa de pe amintirea unor eroi tragici ca Aurică Rădulescu. Doare, dar curăță spiritul mai bine decât orice dezinfectant.

Comentarii (14)Adaugă comentariu

Corector anonim (1 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:12

Articol bun, dar vezi ca faci o confuzie: Zbignew Cybulski e actorul principal din „Cenușă si diamant”. Regizorul e Andrzej Wajda. Si personajul moare impuscat pe un maidan. Iar actorul moare intr-un accident de tren.

Cristian Geambaşu (913 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:16

Da, Wajda este regizorul. Mulțumesc. Cybulski a fost actorul lui fetiș. Cât a trăit, puțin, adică

Mocanu Romeo (1 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:27

Sa fiți mai atenți când scrieți un articol și informați-vă suficient înainte sa păreți genii la toate capitolele, nu de alta, dar acum aveți și timp.

Partizan (4 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:35

patimile mele ca suporter al echipelor sportului studentesc au inceput cu aurica radulescu. amintiri putine si neclare, copilaresti, reconstituite si completate in cea mai mare parte de cei mari, din cartile si textele scrise, din putinele filme ramase, asa cum facem cu cartierul in care se afla stadionul pe care juca atunci sportul, uranus...am trecut pe acolo, am urcat pantele stradutelor pavate cu piatra cubica, dar a fost in alta viata. o nocturna pe "republicii", unde sportul facea egal cu jiul si fratele meu cu mult mai mare imi spunea: "uite, ma, ce jucator!"...moartea lui aurica radulescu a facut sportul anilor '80 sa se transforme din echipa elaborata in gasca de contraatac, spaima tuturor granzilor de atunci, cu tridentul florin grigore (o extrema dreapta mai lacatus decat lacatus) - mircea sandu "nasul" - bucurescu. a venit si epoca seicilor de la utc (cu nicusor, se soptea), care ne-au adus supervedetele timpului, coras si hagi, dar fara gica am eliminat in acea dupa-amiaza cetoasa de chiul de la scoala, a lui 1987, brondby-ul lui schmeichel, lars olsen, vilfort etc etc, in cea mai importanta credinta a unei echipe romanesti ca meciul nu se termina decat in min. 90. nu mai spun de "wild bunch-ul" din anii '90, cand dadeam cu un gol mai mult decat ceilalti, ca o supar pe gazda noastra si pe nea gigi multescu (ramas cu amintiri dureroase dupa un anume meci). dar astea au stat in coada cometei numite aurica radulescu. care merita toata pretuirea si neuitarea. p.s: desigur, wajda era regizorul si magnificul cybulski actorul, dar nu-i bai, ca-mi plac (si fac si eu) scapari de genul asta cand ma ia valul emotiei. ba chiar astea dau autenticitatea.

viorel (1 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:45

super remember !

Filbert (70 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:51

Tin minte cind l-am vazut prima data pe Aurica Radulescu, eram in liceu si m-a uimit imediat tehnica, eleganta si controlul jocului pe care le avea. Apropo de comparatii cu Dobrin, Marcel sau Hagi, eu cred ca Radulescu ar fi fost un Zidane, de fapt, jocul lui Zizou mi-a amintit de Aurica, amindoi inalti, tehnici, cu control si viziune, nu foarte rapizi. Apropo de marele Dobrin, acesta l-a apreciat mult pe Aurica, dupa meciul cu sirbii (3-2) a spus ca va ajunge mare jucator. Peste citeva luni, nu mai era...:(

Braden (1 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:53

Sunt impresionat de acest articol!...Am urmarit acest fotbalist fuoriclase!...INCREDIBIL FOTBALIST!..Putea fi cel mai mare fotbalist roman din toate timpurile!..NU SUNT DE ACORD CA ERA LENT!..EXCLUS!...Geambaşu era mai tanar!..Nu avea capacitatea de a evalua acest diamant Radulescu!..Am regretat mult atunci,acum,si cat voi fi in viață,dispariția prematura a acestui MARE fotbalist!..SUNCERE REGRETE AURICĂ RĂDULESCU!..ODIHNEŞRE,TE ÎN PACE!.😥

Birlic (34 comentarii) • 5 aprilie 2020, 21:59

Chiar imi era dor de un astfel de articol. Domnule Geambasu de subiectele astea avem nevoie nu despre ce declara Goian și Ganea, sau daca Pufi a făcut bine sau rău ca l-a părăsit pe Gigi. Pe cuvânt, chiar m-ati ''uns la suflet''. O seară frumoasă!

Pace Interioara (1 comentarii) • 5 aprilie 2020, 22:44

Exista o substantiala doza de fatalitate in epilogul acestei triste povesti. Daca l-am evoca pe Diderot din "Jacques Fatalistul" am spune simplu ca “asa era scris in ceruri”, cu atat mai mult cu cat 24 ore inainte, Aurica Radulescu schimba fanioanele cu Iordanescu in finala Cupei Romaniei; daca Sportul ar fi castigat acel meci, Steaua ar fi plecat in turneul din Germania.

anti (32 comentarii) • 5 aprilie 2020, 23:35

Despre Gigi Becali si avantajele UE,nimic? "ne-a dat,nu ne-a luat",nu i asa ?

Vlad Cristian Suceveanu (6 comentarii) • 6 aprilie 2020, 2:01

Meciul cu Iugoslavia din toamna anului 1978 a fost meciul vietii pentru Aurel Radulescu. Tricolorii aveau datoria morala de a sterge durerea suporterilor la incredibilul meci tot in Ghencea (inaugurat in 1974, acum gata modernizat). Intr-o echipa cu Rica Raducanu, Anghelini, Sames, C. Stefanescu, Vigu, Boloni, Romila, Iordanescu,Crisan, Dobrin, Doru Nicolae ('46 Aurica Radulescu). Era un compromis intre 11-le de la Zagreb si garda veche (Rica, Dobrin, proaspat aureolat de cucerirea titlului de campioni cu FC Arges chiar in Groapa la Dinamo). Revansa era cuvantul de ordine. Daca la Zagreb unde lipseau Dinu, Dumitru si Dobrin, Pisti Kovacs era jovial si anticipa o mare victorie in fata celei mai tari echipe a plavilor din istorie, acum era circumspect totusi dornic de revansa la 4-6 cu 11 luni in urma si ratarea CM Argentina 1978 unde tricolorii au jucat doar in meci amical. Doru Nicolae era varful de lance, extrema care vibra numai pe acordurile paselor lui Dobrin. In prima repriza nu prea ne-a iesit revansa, ba chiar oaspetii au deschis scorul prin Petrovic din penalty. Erau tot plavii cei celebri Mujinic, Stojkovic, Surjak, Trifunovic, Halilhodzic, Pterovic si mai ales Safet Susic care ne marcase 4 goluri in poarta lui Moraru. Parea ca se va repeta infrangerea tricolorilor. Iese Doru Nicolae si intra Aurica Radulescu care incepe sa ii macine pe adversari pe partea stanga. Dobrin, incantat de asemenea coleg, ii readuce pe tricolori in joc si Sames, Dumnezeu sa-l ierte si pe el, intoarce scorul cu o dubla,unica a lui la nationala, in numai 7 minute. Tribunele exulta si Puiu Iordanescu transforma un penalty. Bomboana de pe tort o pune singurul jucator surd din echipa oaspete, Desnica, spre stupoarea lui Rica Raducanu. Aurica Radulescu a fost cel care a facut diferenta si urma sa fie jucator de baza in viitor la nationala. Vestea mortii lui, calcat de tren sau metrou in RFGermania ne-a lovit pe toti, nationala pierea un giuvaer de mare pret. aveau sa urmeze doi ani tristi pana ce nea tinel Stanescu, zis Zimbrul sa ne readuca zambetul si descretirea fruntilor prin victoria in finala Cupei Balcanice si mai ales prima victorie impotriva Angliei pe 15.10.1980. Incepea sa straluceasca Craiova Maxima.

itu52 (288 comentarii) • 6 aprilie 2020, 10:36

De multe ori viața este crudă cu talentele în afirmare sau cu geniile la care timpul expiră prematur. La noi, căci pe plan mondial sunt prea mulți de înșirat, să-i pomenim pe Labiș în plină afirmare(călcat de tramvai), Eminescu dispărut în vârful carierei, Aurelian Andreescu în plină glorie, grupul de fete Laura Stoica, Mălina Olinescu, Mihaela Runceanu, Mădălina Manole toate cu un sfârșit tragic și mulți alții. În fotbal pe lângă Aurică Rădulescu să-l pomenim pe Cătălin Hâldan. Tuturor, un pios omagiu. Pentru că viața, mai ales acum, sfidează moartea pe care o încleștează în spirala elicoidală a evoluției, avem obligația să-i dăm credit. Are întâietate, ea aspiră viitorul prin perpetuare și lasă morții trecutul, pentru a acoperi căderile în neființă. Capul sus, filonul genetic al neamului naște continuu talente. Iată câteva mlădițe de care trebuie să fim mândri: Vușcan Siena (Clujeanca de 10 care are China la picioare), Jumătate Eva(Ajunge la 10 ani în finala „Suedezii au talent-ediția 2019), Theodor Marcu(genial cu numărarea japoneză și atenția distribuită), Vlad Ciobanu(din Chișinău, poezie și cântec la 4 ani). Nestemate ce așteaptă montarea în coroana de aur cenușiu a neamului. Se găsesc ușor pe youtube, păcat că nu pot plasa link_urile, merită văzute mai ales acum când golurile activității sunt mari. Să sperăm că lăstarii ADN_ului cu știință fotbalistică și cu rădăcinile în țărâna țării, vor rodi cât de curând. Din această perspectivă am nădejde și sunt sigur că #vafibine.

Urod (270 comentarii) • 6 aprilie 2020, 13:14

Nu l-am urmărit cu mare atenție la vremea respectiva, dar îl am în minte ca un jucător bun dar care totuși nu reușea sa confirme 100% la echipa națională. Pentru mine era genul de jucător foarte bun în angrenajul lui Sportul Studențesc, care mai tot timpul avea echipa foarte bună într-o vreme în care chiar se juca fotbal. Un pic exagerată comparația cu marii jucători Dobrin, Hagi... Etc. Totuși, avea 24 de ani și nu reușise sa se impună la națională, dar asta ar trebui sa le arate jucătorilor de acum, care spun ca pe vremea aia se juca fotbal cu țigara în gură, ce concurența și cât de greu era sa prinzi echipa naționala...nu ca acum, faci 2-3 meciuri mai bune și deja ești pe acolo.... Da, este o diferență la viteza de joc, dar problema este ca jucătorii de acum nu fac fata nici în vremurile actuale și nu ar fi făcut față nici atunci, când erau aproximativ 288 de echipe...!!!!!!... Da, cam 288 de echipe erau, la ce se chema divizia A, B și C... Nu mai vorbim despre județ, onoare... Etc... Iar jucătorii de azi, ar fi fost la nivel de divizia B spre C...!!!!!.. Și nu exagerez de loc.... Uite vezi, fără sa vrei devii nostalgic, dar de fapt nu este nostalgie este doar realitatea care era în acele vremuri. Nu este nostalgie dacă prezinți corect situația acelor vremuri, este doar realism cu ceea ce trăim acum. Nu poți fi nostalgic cu amintirile urâte... Poți fi nostalgic, de exemplu, cu cele doua ore de program TV...?!!!!!.. Nu cred....

Vali Talent (1 comentarii) • 7 aprilie 2020, 15:49

NU, DL. Geambasu ,nu semana nici cu Busquets,nici cu Iniesta ,nu mai vorbim de Xavi!Daca doriti o comparatie sau o asemanare(de altfel strict de microbist((neserioasa))),alura lui,stilul de joc,viziunea,controlul balonului(era stangaci pur((Boloni,Irimescu,Iordanescu etc.)),aceasi inaltime(1.85),aceeasi structura fizica,aducea cu …...Fernando Redondo(Argentina,Real Madrid,Milan)