Să ne spălăm pe mâini! Așa, și restul?
Scurt tratat amator de igienă personală. Corporală și intelectuală, că văd că toată lumea bună se pozează cu biblioteca pe fundal
Fără nicio legătură cu fotbalul, cu sportul. Sau dimpotrivă, acum când totul are legătură cu totul, câteva observații provenite din exercițiul profesiei de ziarist. Știți, acea meserie și acea categorie de oameni antipatici, cârcotași, dușmănoși, bănuitori, care intră cu bocancii în sufletele oamenilor. Dar cu un spirit de observație un pic peste medie.
Mesajul unui macho
Aș începe, riscant, într-o notă pozitivă. Vedetele din sport și în general din lumea spectacolului încep să înțeleagă că nu îi separă nimic fundamental de semenii lor cu conturi mai mici sau fără celebritate. Unii reacționează uman, cu o generozitate demnă de admirație. Cristiano Ronaldo, așa macho cum îl știm, a fost și continuă să fie un exemplu de generozitate nezgomotoasă. Alții, pe care îi cunoaștem și nu îi mai numim, își dezvăluie zgârcenia, pe care încearcă că o nuanțeze în culori pastelate, cu discursuri despre farmecul supraviețuirii.
Stayin alive!
Altceva. Ni se amintește obsedant să ne spălăm pe mâini. Doctori, asistente (inclusiv de la emisiunile nerecomandate minorilor), horticultori, apicultori și ingineri în construcții, profesori în drept constituțional și speologi, analiști și realizatori TV, toți, dar absolut toti recomandă și insistă să ne spălăm pe mâini și, în același timp, să nu ne atingem fața, în special gura, nasul și ochii. Am văzut inclusiv un cover după Bee Gees, „Stayin alive”, adaptat cu „Stați acasă”, interpretat de niște băieți care militau pe note să ne frecăm mâinile cu săpun și apă. Frumos și mai ales sănătos! Dar nu cred că ajunge.
Fața nu-i a noastră? Dar capul?
Ca persoană care, asemenea și altora, practica spălatul sistematic pe mâini și înainte de spălatul pe mâini, am o nedumerire cosmică. De ce nu spune nimeni că este necesar să ne spălăm și pe față de mai multe ori? Că această parte a corpului este la fel expusă și la fel de mare purtătoare de microbi. Ne ridăm cumva dacă ne spălăm și pe față repetat cu săpun? Din experiență personală antecoronavirus, vă asigur că nu. Nu vi se pare cel puțin ciudat că nimeni nu spune nimic despre spălatul pe față?
Ca să nu mai zic că dacă tot vrem să fim cu adevărat curați, dușul zilnic (se aude?) ar trebui să includă neapărat și spălatul pe cap. Părul, la fel ca mâinile sau ca fața, este purtătorul tuturor mizeriilor cotidiene la care ne expunem. Nu vă fie frică, în cazul că mai aveți păr. Nu cade! Nu cheliți din asta! Sunt curios care este părerea specialiștilor care îi trag obsedant numai cu spălatul pe mâini. Apropo. Și Pilat din Pont s-a spălat pe mâini.
Imagini retușate
După acest scurt îndrumar amator de igienă personală, pe care am neobrăzarea să îl supun și atenției domnilor doctori, o observație care sper să ne mai descrețească frunțile. Nu e timpul de hohote de râs, dar putem privi cu umor când o parte dintre semeni încearcă să pară ce nu sunt și se căznesc să vândă o imagine retușată. Ați băgat de seamă că, din cauza pandemiei, mulți dintre cei care intervin în emisiuni o fac de acasă, de cele mai multe ori pe Skype. Ați văzut ce au în spate distinșii și distinsele interlocutoare? Biblioteca, dom’le! Cad cărțile pe dânșii. DVD-urile cu filme culte, cu muzică clasică. Mesajul către popor este clar. Suntem intelectuali, băi, fraierilor! Avem lecturi fine și cultură groasă!
Popor de cititori! Hmm
O, da! În spatele dânșilor tronează cărți voluminoase, studii istorice, sociologice. Dostoievski și Tolstoi, Pamuk și Doris Lessing. Uneori vezi și ediții cu coperte cartonate achiziționate la pachet cu ziarele care s-au ocupat cu popularizarea culturii. Dragii noștri, cărțile nu se cumpără și nu se citesc la kil! Asta e, nu l-am văzut pe unul cu baxurile de hârtie igienică în spate! Sau cu frigiderul căruia nu i se mai închide ușa. Asta era cineverite. Mai ceva decât De Sica. Da, dom’le, suntem un popor de intelectuali, de-aia avem cele mai puține cărți vândute pe cap de locuitor din Uniunea Europeană!
Atât deocamdată. Cine se afișează cu prea multe cărți și cu prea multe idei într-o zi e suspect de virusul ipocriziei. De fapt, e dovedit. La bună lectură celor care chiar citesc!