Flacăra Jocurilor s-a stins. În sfârșit!
Devine tot mai evident că sportul, Olimpiadele în particular, sunt tichia de mărgăritar a unei lumi care a chelit de atâta ipocrizie!

Știam. Japonezii au o aplecare specială pentru simboluri. Orașul Sendai din nord-estul țării, greu lovit de cutremur și de tsunami în 2011 (peste 16.000 de morți), a fost ales să întâmpine flacăra olimpică. Drept semn al revenirii la normal, la viață.
O ceremonie kamikaze
La ceremoniile prilejuite de intrarea flăcării pe teritoriul nipon au participat peste 50.000 de oameni. Aceștia au format o coadă de peste 500 de metri, ignorând veseli și transpuși de emoție regulile izolării impuse de pandemie. Drept semn al alienării. În frunte cu premierul Shinzo Abe, care nu concepea amânarea sau anularea Jocurilor. Astăzi a acceptat-o.
Canada și Australia nu rezonaseră deloc cu acțiunea kamikaze a japonezilor. Mai întâi canadienii, apoi australienii anunțaseră că nu participă la Jocuri dacă acestea vor avea loc totuși în 2020. Apoi Polonia. Mesajele comitetelor olimpice din cele trei importante națiuni erau clare. Sănătatea sportivilor are prioritate. Realiste, Canada, și Australia propuseseră deja amânarea celei mai mari competiții sportive planetare cu un an. Important de știut, Australia este, alături de Franța, Marea Britanie și Grecia, una dintre cele 4 națiuni care nu au boicotat niciodată JO începând cu 1896, anul ediției fondatoare. Și, slavă cercurilor olimpice, au tot fost boicoturi!
Bach, președintele, nu muzicianul
Asemenea majorității liderilor politici ai lumii, depășit de evenimente și anchilozat în imensa funcție, Thomas Bach a reacționat prost și cu întârziere. Ca președinte al Comitetului Olimpic Internațional, una dintre cele mai importante organizații suprastatale, nici nu era de anticipat că va proceda altfel. Ieri, produsese un comunicat lung, încărcat de lozinci, ipocrizie și banalități vândute pe post de nestemate.
„La fel ca voi, și noi avem o dilemă: să anulăm Jocurile Olimpice și să distrugem visul a 11.000 de atleți din 206 Comitete Sportive Naționale, de la cei din echipa refugiaților Olimpici, la atleții paralimpici, la cei care îi sprijină, antrenori, doctori, oficiali, familie? Anularea nu ar rezolva nicio problemă și nu ar ajuta pe nimeni. O decizie luată astăzi despre o eventuală anulare nu ar determina data viitoare a Jocurilor din cauza incertitudinii mondiale. Muncim din greu și suntem încrezători că vom finaliza discuțiile în mai puțin de 4 săptămâni”
Iete-te că nu le-au trebuit 4 săptămâni, a venit boala peste ei!
Muncesc oamenii!
Haideți să vă traduc ce înseamnă „muncim din greu”. Teoretic, președintele și cei 100 de membri permanenți ai CIO (Comitetul Internațional Olimpic) nu sunt retribuiți. În practică, președintele primește o indemnizație de reprezentare de 225.000 de euro anual, suma totală cheltuită pentru membrii de top într-un ciclu olimpic de 4 ani fiind de 50 de milioane de dolari. Sume rezultate din drepturi de imagine, reclame, sonsorizări. Pentru participarea la ședințe ale board-ului CIO, diurna este de 900 de dolari, incluzând ziua care precede întîlnirile și ziua succesivă acestora. Pentru ședințe obișnuite ale CIO și pentru perioada petrecută la Jocurile propriu-zise diurna este de 450 de dolari. Peste asta, există o indemnizație de 7.000 de dolari, așa-numitul „suport administrativ”.
Samaranch și „independența financiară”
Atunci când își preda mandatul în 1972, președintele Avery Brundage lăsa CIO cu două milioane de dolari în vistierie. Este drept că americanul care stătuse 20 de ani în funcție militase pentru spiritul amator al Jocurilor și fusese adversarul neîmpăcat al încuscririi cercurilor olimpice cu cercurile marilor interese ale corporațiilor. La pachet, Brundage fusese acuzat de rasism și tolerarea politicii de apartheid. Modernizarea conducerii CIO nu a însemnat doar despărțirea de incorectitudinea politică, ci și deschiderea financiară. Alegerea spaniolului Juan Antonio Samaranch în 1980 a deschis definitiv drumul spre „independență financiară” a CIO, adică spre corupție și nepotism. Pentru a înțelege unde au ajuns astăzi sumele este sificient că spunem că postul american NBC a semnat cu CIO în 2014 un contract valabil până în 2032 în valoare de 7,75 miliarde de dolari.
Fandarea scrimerului
Iată ce înseamnă să muncești din greu și motivul pentru care herr Bach nu voia să amâne Jocurile. Fost scrimer de succes, Thomas Bach a executat o eschivă atunci când a simțit că s-a îngroșat gluma și că va deveni penibil. Alterarea idealulului olimpic rămâne însă și nu poate fi ascunsă sub preșul dezideratelor cumva naive ale fondatorului Pierre de Coubertin. Ce dacă Samaranch a fost dovedit că a luat șpagă de la mormonii din Salt Lake City pentru organizarea ediției din 2002? Fiul lui, Juan Antonio Samaranch Jr. este membru CIO cu puteri depline. Ce dacă, pe rând, țările occidentale, apoi cele din blocul comunist au boicotat edițiile din 1980 și 1984? Ori că Olanda, Spania și Elveția nu participau la ediția din 1956, de la Melbourne, în semn de protest față de înăbușirea sângeroasă a Revoluției ungare de către Uniunea Sovietică.
Nota de plată
Când vitrină a propagandei de stat, vezi mai ales ediția Berlin 1936, când a intereselor comerciale- Taiwanul a fost exclus de la Montreal 1976 pentru că premierul canadian de atunci, Pierre Elliot Trudeau, tăticul lui Justin Trudeau de astăzi, nu voia să îi supere pe chinezii lui Mao – Jocurile au fost și un spațiu al excelenței sportive, și o oglindă a vremurilor. 5,2 miliarde de dolari Jocurile de vară și 3,1 miliarde cele de iarnă este nota de plată a competiției din 1960 încoace. Aici nu sunt incluse cheltuielile organizatorilor cu bazele sportive și cu participanții, nici eforturile financiare ale statelor/orașlor gazdă, cheltuieli care ar tripla suma.
Thomas Bach muncește din greu pentru, cum ziceau comuniștii?, propășirea idealurilor olimpice. Îl și vezi cum lustruiește cele 5 cercuri cu un mop de un miliard de dolari. Lumea de mâine, lumea de după virus, s-ar putea să ne ofere altă perspectivă și asupra Jocurilor. Poate, cine știe, vom reveni nu neapărat la inocența idealurilor lui De Coubertin, dar măcar la spiritul auster propus de Avery Brundage. Vedeți, izolarea naște tot felul de utopii.