Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Să ne spălăm pe mâini! Așa, și restul?

Fără nicio legătură cu fotbalul, cu sportul. Sau dimpotrivă, acum când totul are legătură cu totul, câteva observații provenite din exercițiul profesiei de ziarist. Știți, acea meserie și acea categorie de oameni antipatici, cârcotași, dușmănoși, bănuitori, care intră cu bocancii […]

...

50% FCSB. Urmează avalanșa!

Gigi Becali minte cum respiră. Și respiră ușor, din fericire. Ideea este că nu toată suflarea fotbalistică fecesebistă a aplaudat micșorarea cu 50% a salariilor. Anunțată zgomos de patron, la fel ca atunci când donează un sul de hârtie igienică […]

...

Flacăra Jocurilor s-a stins. În sfârșit!

Știam. Japonezii au o aplecare specială pentru simboluri. Orașul Sendai din nord-estul țării, greu lovit de cutremur și de tsunami în 2011 (peste 16.000 de morți), a fost ales să întâmpine flacăra olimpică. Drept semn al revenirii la normal, la […]

...

Cazul Alin Fică. Un posibil epilog

Timpul nu vindecă orice. Timpul nu șterge orice urme ale răului pe care îl facem invocând mereu cauze nobile. Sau nici măcar. Deși s-a încheiat 0-0, Gaz Metan-CFR nu a fost un meci fără istoric. În primul rând că a […]

...

Țuica și planeta care ne respinge

În vremuri care dau fiori, puțini oameni rămân calmi, lucizi, atenți cu semenii. Grijulii nu doar cu propria igienă corporală, ci și mentală. Netul este inundat de prostii apocaliptice, teorii ale conspirației vâjâie prin blogosferă și Noua Ordine Mondială orchestrată […]

...

De la Pera la Per

Poate că Johansson are motive să fie supărat. Dar atunci când nu îți mai convine, nu arunci cu noroi în stânga și în dreapta în țara care te-a plătit mai bine decât Suedia

Permalink to De la Pera la Per
luni, 16 martie 2020, 5:50

Per Johansson a reacționat dur în presa suedeză în urma scandalului de săptămâna trecută de la derbyul handbalului feminin, CSM București-SCM Râmnicu Vâlcea 23-22. Într-un interviu acordat cotidianului „Aftonbladet”, Johansson spune următoarele despre conflictul pe care l-a avut cu antrenorul rivalei, Florentin Pera:

„Mi-a spus ceva foarte urât, nu vreau să spun ce, dar a întrecut orice limită, după care am fost înjurat și agresat verbal. (…) Trebuie să luăm atitudine pentru fete și pentru antrenorul nostru principal. El, Pera, este un porc nenorocit și se comportă ca un porc. Eu mi-am asumat rolul de a arăta că acest lucru nu este în regulă”.

Scurtă prezentare

Să facem cunoștință cu Per Johansson, căci, îmi închipui, nu toată lumea știe cine este. Și dacă știm, e bine să ne (re)familiarizăm cu personajul. Suedezul în vârstă de 50 de ani (totuși de unde 30 de ani de experiență în antrenorat pe care îi invocă Per?) are un trecut solid în profesie. A fost selecționerul echipei naționale a propriei țări între anii 2009 și 2012, formație pe care a și reușit să o ducă până în finala Campionatului European din 2010. Acolo unde Suedia pierdea în fața Norvegiei. Pentru perioade scurte, între aprilie-iunie 2017 și martie-mai 2018, Johansson a fost și antrenorul lui CSM București.

Rocada rocambolescă

Acum, Per Johansson este antrenorul naționalei feminine a Muntenegrului și secundul lui Adrian Vasile la CSM București. Situație cumva în rocadă, dacă nu cumva și rocambolescă, la naționala muntenegreană Adrian Vasile îi este secund lui Johansson. Să mai spunem că ultimele performanțe decente ale „tigroaicelor”, bronzul în Liga Campioanelor în 2017 și 2018, au fost cu Johansson pe banca tehnică, după demiterea lui Aurelian Roșca și a Hellei Thomsen. Desfășurată fără public, partida dintre CSM București și Vâlcea s-a încheiat, cam ca de fiecare dată, cu scandal.

Presa din România și genunchiul unui suedez

Per Johansson identifică în evenimentele de săptămâna trecută un complot al „paranoiei clanului antrenorilor români” și al mass-media române, care, citez, „nu îmi ajung nici la genunchi atunci când vine vorba despre experiență și cunoștințe”. Straniu, rechizitoriul lui Johansson la adresa presei din România continuă cu alte și alte acuzații într-o declarație încredințată ProSport, adică exact o parte a acelei mass-media ostile, neprofesioniste și aservite bădărăniei de care se plângea. Sau, cine știe?, poate vede în colegii noștri excepția de la regulă. Oricum ar sta lucrurile, ciudată ieșirea lui Per Johansson. Care se plânge de limbajul lui Pera, dar pe care nu se sfiește să îl facă „porc nenorocit”.

Viteazul din spatele Draganei

Apoi, printre multe alte declarații care se bat cap în cap, Per se laudă în Aftonbladet că și-ar fi învins adversarul în luptă dreaptă („Am câștigat fiindcă sunt mai rapid decât el!”), dar, involuntar, adaugă un element suplimentar. Acela că Dragana Cvijici, citez din nou, „este destul de mare și a fost scutul meu în fața lui”. De-a dreptul comic, dacă nu ar fi timpul pentru probleme mai grave decât hăhăiala. Ideea este însă alta. Ultima experiență a lui Per Johansson în România nu trebuia să aibă loc. Din bun-simț, era nevoie de un cordon sanitar moral. Este toxic ca antrenorul principal al Muntenegrului să devină secundul antrenorului principal al CSM-ului cu câteva săptămâni înaintea turneului preolimpic. Turneu suspendat acum din cauza coronavirusului. După cum nici poziția de secund a lui Adrian Vasile la naționala muntenegreană nu este deloc firească, în pofida faptului că el ocupa acest post cu mult înainte să știm adversarele din turneul de calificare la JO. Dacă trăiam într-o lume imaculată, poate mai credeam că totul e în regulă.

Decența, floare rară. Peste tot

Per Johansson a spus ce avea de spus și chiar mai mult decât era cazul. E trist că un om care în general a fost înconjurat cu simpatie și care a lucrat bine în România (timp în care a și câștigat la nivel de Suedia, nu de România) și i s-a părut totul în regulă – oamenii prietenoși, mâncarea bună, peisajele și fetele frumoase, mă rog, tot tacâmul – motive pentru care a și tras să vină iarăși, punându-se și punându-ne într-o situație contra naturii, e trist, zic, că a ales să iasă din scenă jignindu-i la pachet pe antrenorii români și țara care ar permite derapajele pe care le invocă. Derapaje de care, prin prea lunga lui scrisoare, se dovedește că nu este deloc străin.

Anticipez că destui vor citi în aceste rânduri încă o dovadă de ranchiună neaoș românească. În limbaj corect politic, o mostră clară de xenofobie, de ură primitivă contra străinilor care vin să ne modernizeze. Personal, mi se pare că mitocănia, bădărănia și neam-prostia nu au granițe. Sunt viruși universali, care călătoresc liber de la București la Stockholm și de la Punta Arenas la Reykjavik.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

CRISTI (1 comentarii)  •  16 martie 2020, 19:33

E totusi un pic jenant- probabil de dragul demonstratiei- sa numesti "performanta decenta" bronzul in Liga Campionilor .......poate nu am fost toti atenti si castigam in toate sporturile Ligi, CM si CE-uri

Cristian Geambaşu (834 comentarii)  •  16 martie 2020, 21:27

Vă spun de ce nu este jenant. Pentru că CSM are al doilea sau al treilea cel mai mare buget (asta se realizează din banii bucureștenilor) dintre echipele care se luptă în Ligă. Vezi cazurile Gyor (sponsorizată majoritar de Audi) și Rostov sponsorizată de miliardarii de carton ai lui taica Putin. Iar performanțele CSM sunt mult sub finanțare. Gyor câștigă an de an Liga cu salarii similare CSM-ului. Apropo, ce ziceți de calificarea pe brânci în sferturile Ligii de anul acesta? Vă simțiți mândru? Sau mulțumit ca suporter?

Gigi carabină (11 comentarii)  •  16 martie 2020, 23:13

Virusuri universale. Altfel, mi se pare că sunteți de acord cu ce zice CRISTI :)

Cristian Geambaşu (834 comentarii)  •  16 martie 2020, 23:57

Știți desigur că și pluralul viruși este acceptat și corect. DEX așa zice. Și nu doar cel online

Crisan hary (7 comentarii)  •  17 martie 2020, 0:34

Dacă era in alta tara primea interdictie!!! Dupa ce ne fura tara( ikea ne defriseaza pădurile, franța ne fura gazul, etc) ne mai si injura!!! Afara din tara cu acest golan!!!

Crisan hary (7 comentarii)  •  17 martie 2020, 0:38

Afara cu acest golan

Ilie (13 comentarii)  •  17 martie 2020, 6:20

Totuși, tot tu numești țări precum Suedia ca fiind civilizate in comparație cu România. Deci, sunt și la ei gherțoi, ca să spun așa. Civilizație nu înseamnă drepturi exagerate pentru a-ți satisface toate viciile, mai puțin băutura. Sau să transformi bisericile în discoteci. Sau să desparți copiii de părinți. Sau, dacă asta înseamnă, eu vreau să fiu necivilizat.

Radu (2 comentarii)  •  17 martie 2020, 8:57

Felicitati dle Geambasu ! Un suedez nebagat in seama in tara lui dovada ca de ani de zile nu are un contract acolo , a venit sa denigreze oficiali si presa din Romania, fiind platit pt rezultate intamplatoare , la finalul competitiei cand a aparut el , din banul public al bucurestenilor. Interviuri acordate prin barurile de noapte .....Se stie cu cine de la FRH ..Un abandonat de tara lui , pentru exact asemenea atitudini .. Daca un roman dadea asemenea interviu , sa blameze astfel , era EXPULZAT din Suedia . Un neispravit...

17 Nentori Tirana (598 comentarii)  •  17 martie 2020, 10:01

M-ar fi interesat ce repertoriu a folosit „domnul“ ce are meritul de a fi roman in „conversatia“ cu strainul Per. Daca Per asta nu multumeste Patriei noastre scumpe oare de ce nu-l dam afara ? Cezarul Oprea si partidul generalilor ar fi reusit. Oare strainul cunoste – intelege, a putut macar traduce suedejilor – ceva din fonoteca de aur a limbii romane ? Lipsesc din articol si loturile clonelor, marcatorii, sala unde a jucat clubul milionar, salarii si alte nimicuri. Dar nici o grije, cind sint lasat sa va ajut, ma aveti pe mine: --- Pentru CSM au marcat Dragana Cvijici (6 goluri), Cristina Neagu (5), Andrea Lekic (4), Itana Grbic (3), Carmen Martin (2), Elizabeth Omoregie (2), Andrea Klikovac (1). Pintea absenta. Golurile echipei vâlcene au fost înscrise de către Irina Glibko (6), Marta Lopez (6), Mireya Gonzalez (4), Ann Grete Norgaard (3), Asma Elghaoui (1), Kristina Liscevic (1), Cristina Florica (1). --- Doua clone neoco care-l fac pe Birlic sa fie mandru ca e roman. Sa simta si el ca romanii sint mai buni – decit altii, se subintelege. Jucarii ale politicienilor, o modalitate de a asigura salarii imense clientelei de partid fara ocupatie. Reamintesc ca la Clubul la care cotizeza bucurestenii fara sa-si dea acordul se duc de ani buni 20 milioane euroi – sala polivalenta din Cluj, singura in care se poate juca si tenis a costat doar 14,7 milioane !!! - doar pentru salarii, un club care asteapta de ani buni ca bucurestenii sa le faca si o sala „a lor“ unde sa poata juca aceste trupe tri pardon multi-colore si multi-culti. --- Pacat de Neagu. A pacalit-o Petrache, baiat destept care a simtit ca echipei ii lipseste o ramanca, apoi a semnat cu neocomunistii cind era in pioneze – n-o pot acuza. Bine, mai e azi si *** pivot, care n-a dat gol, poate era la ***, in pat racita ori plecata la alta echipa de partid.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gigi Carabina (11 comentarii)  •  17 martie 2020, 12:39

Virusuri, virusi. Mai aruncati o privire la cele doua sensuri. Si nu doar in cel online. Si daca tot mai sunt dubii, intrebati si pe cineva care vine din zona biologiei.

Eulescu (1 comentarii)  •  17 martie 2020, 13:29

@Ilie 12 comentarii. Sigur ca *** sunt si la ei, dar mult mai putini ca la noi. Cat despre biserici, o fi mai civilizat oare sa te caftesti pt o sarma si un pupat de oase ? Sau sa-ti bati nevasta si copiii fara nicio repercursiune ? Nu , Ilie, civilizatia e acolo, in tarile nordice, unde invatamantul, stiinta, cultura si bunul simt sunt la ani lumina de noi. Ca sa nu mai zic de consumul de sapun pe cap de locuitor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

scorilo (34 comentarii)  •  17 martie 2020, 14:26

@Eulescu: "Pupat de oase"? Expresia tipică a ignoranților. Habar n-ai despre problemele reale ale societății suedeze, dar te lansezi în verdicte. În plus, se spune corect "repercusiune". Înțeleg de ce-ți plac suedezii, văzând forma folosită de tine!

AlexMarinescu (1 comentarii)  •  18 martie 2020, 7:07

@ilie, @scorilo: nu fiti naivi, nu mai cititi propapanda de la Est daca nu puteti sa vedeti fake-ul.

Comentează