Cojește-mi banana!

Continuă transformarea copiilor de mingi în slugile jucătorilor. Și nimeni nu se revoltă

Nu am auzit până astăzi de Elliot Benchetrit, jucător francez de tenis de 21 de ani, numărul 229 mondial. Dar notorietatea ți-o câștigi și altfel decât prin fapte sportive. De exemplu, prin tupeul vecin cu nesimțirea. Dar să vorbim pe fapte, nu pe impresii. Pe scurt, Benchetrit i-a cerut unui copil de mingi să îi curețe o banană. S-a întâmplat la Melbourne în calificări. Hmm, ce mare scofală?, vor zice unii. Îi era lene. Chiar așa.

Era sau nu în fișa postului?
Copilul de mingi, o fetiță, a luat banana și s-a uitat către arbitrul de scaun, australianul John Blom. Care, într-un gest de curaj absolut, i-a cerut francezului să și-o curețe singur. De notat că fata nu a părut neapărat oripilată de cererea hexagonalului, cât nelămurită. Nu știa dacă munca respectivă făcea parte din fișa postului, de aceea a cerut din priviri ajutorul arbitrului.

Trebuia să se ajungă aici, era logic
Când am scris, cu niște ani în urmă, despre transformarea copiilor de mingi în slugile jucătorilor mi s-a reproșat că nu pricep bucuria specială a micuților de a se afla în jurul marilor campioni. Că nu decriptez modul acesta subtil de a se căli pentru marea performanță. Ca să știm despre ce vorbim, să enumerăm câteva dintre sarcinile pe care copiii de mingi le au de o bună bucată de timp încoace. În afară de a recupera mingile și de a le oferi jucătorilor. Căci odinioară doar astea erau. Ce spunea numele. Ball-child, copii de mingi.

Copilul-orchestră
Astăzi, copilul din jurul terenului de tenis s-a transformat într-o persoană multifuncțională, iar datul mingii înapoi a devenit deja ceva secundar. Puștiul sau puștoaica țin la îndemână prosopul (transpirat) al sportivului. Sportivul i-l cere de 15-20 de ori în fiecare game (exagerez, desigur, numai de 10 ori), cu gestul scurt care arată că îți ștergi fața de sudoare. Dacă micuțul nu reacționează prompt, desfătându-se probabil cu mirosul imprimat în bumbacul prosopului, asupra lui se abat priviri criminale.

Ceva new entry
Mai departe. Copilul bun la toate îi oferă sportivului băuturile răcoritoare din frigider, căci acestuia din urmă îi este greu să se deplaseze doi metri. Totul se petrece în pas alergător, că nu te pui cu setea. De asemenea, copilul ține umbrela, ferind de razele ucigătoare ale soarelui augusta făptură a mânuitorului rachetei. Și asta nu e totul. Am una new entry. La Melbourne plouă, Slavă Domnului, iar copiii de mingi șterg și apa căzută din acoperiș pe suprafața de joc. Deci cumulează și rolul de personal de întreținere. Vă închipuiți ce mândri sunt părinții de ei!

Viitorul e al lor
Ce urmează nu este foarte greu de imaginat. Gesturi ca ale francezului Benchetrit se vor repeta. Poate că unii vor dori și o înghețată pe băț. Sau un pahar de șampanie. De ce nu, alții vor simți nevoia unor scurte ședințe de masaj, atunci când fizioterapeuții („trainerii” cum îi tot dau comentatorii) nu mai au dreptul să le gâdile coarnele lovite brusc de dureri cervicale sau lombare. Exemplar, de fiecare dată își vor intra în rol micuții, că tot ard ei gazul degeaba.

Cum era odinioară
Ajunge! Știați că până prin ’69-’70 jucătorii nu aveau nici măcar un scaun pe care să stea între game-uri? Își beau apa sau sucul lângă scaunul arbitrului, în picioare, se ștergeau pe prosop și o luau de la capăt. Copilul de mingi era doar un copil de mingi, nu sclav, nu paj și în niciun caz nu un flăcău gata obez, ca la US Open, sau vreun fotomodel, ca la Madridul lui Țiriac. Dacă nu mă credeți, intrați pe youtube să vedeți imagini cu finalele de la Wimbledon din anii aceia de demult.

Pe copii cine îi apără?
Mi se va da în cap cu enormul consum fizic și nervos al sportivilor contemporani. Niciun cuvânt despre icnetele și urletele care însoțesc meciurile de astăzi, tăcere deplină despre atmosfera alienantă sau apropo de ticurile marilor campioni. Căci nu vorbești de funie în casa lui Nadal sau a Serenei.
În rest, mi-aș dori totuși ca după organizațiile de protecție ale animalelor, foarte active de când cu incendiile din Australia, să văd/aud o reacție, o luare de atitudine ceva, și a organizațiilor de protecție ale drepturilor copiilor. În măsura în care copiii de mingi nu au decăzut din calitatea de copii pur și simplu.