Șutează Dan din toate pozițiile!
Premiantul anului s-a dezlănțuit. Plătește polițe rivalilor și coechipierilor și nu uită pe nimeni. Problema este că nu prea poți să-l contrazici

Sărbători. Mâncare multă, spiritul Crăciunului invocat până sațietate și colinde intepretate pe U TV de crăciunițe ieșite parcă din atelierul lui Hugh Hefner. E vacanță, așa că știrile din sport sunt puține spre deloc.
Apocalipsa cu Țiriac și Călinescu
În avanpremiera măcelului de la Balc, Ion Țiriac așteaptă bani de la Stat. Cică pentru sport. Cel mai bogat român așteaptă banii Statului „rumân” pentru relansarea sportului românesc invocând modelul maghiar.
Prezent și el la „Prietenii lui Ovidiu”, Florin Călinescu nu înțelege de ce joacă fotbal femeile și este bântuit de o viziune. Apariția echipelor gay. La pachet cu înființarea unei federații de fotbal cu nasturi. Apocalipsa după Florin.
Un om supărat, un om mulțumit
Răzvan Lucescu se consideră nedreptățit de rezultatul anchetei Gazetei Sporturilor, care l-a desemnat antrenorul anului pe Dan Petrescu și nu pe el. Dan Petrescu se apără, așa cum numai el știe să o facă. Și contraatacă. Publicul, antrenorii, căpitanii de echipă și ziariștii l-au văzut pe el cel mai bun antrenor român al anului. Sigur că lui Dan Petrescu îi convine verdictul votului, dar în esență are dreptate.
E greu ca atît de mulți oameni și din zone profesionale strâns legate de fotbal să se înșele. Răzvan a devenit un antrenor mai bun de-a lungul anilor, a muncit, a învățat mult, dar pare să fi lipsit de la o lecție foarte importantă: „Nu suntem ceea ce credem despre noi înșine, suntem ceea ce cred alții despre noi”. Când începeam să avem tot soiul de impresii despre noi prin redacție, Ovidiu Ioanițoaia ne trezea cu proverbul ăsta.
Doar mama e menajată
Personajul acestor zile rămâne însă Dan Vasile Petrescu. Cu trofeul în mână, fostul coleg de echipă al lui Dennis Wise, Vialli, Zola sau Ruud Gullit are lucruri de spus, iar interviul realizat de colegul și prietenul nostru Radu Naum l-a prins în cea mai bună dispoziție de joc. Parcă îl și vezi pe… mijlocașul?, fundașul dreapta?, cum urcă în atac și ia la țintă poarta adversă. Impetuos, Dănuț șutează din toate pozițiile. Către rivali și adversari, dar și către coechipieri și prieteni. Doar pe mama lui o menajează, nu-i spune că pleacă din nou să antreneze afară, la bani mai mulți, mult mai mulți.
Copilul Epocii de Aur
Delicios dialogul la distanță dintre Dan Vasile Petrescu și Ilie Dumitrescu! Săgețile trimise de Petrescu către Dumitrescu au suficient venin în ele cât să omoare un elefant. Dar conțin și mult adevăr. Bineînțeles, este acolo o formă de revanșă pe care și-o ia antrenorul CFR-ului în contul observațiilor critice emise uneori de Ilie Dumitrescu din studio-ul Digi Sport. Uneori și pe un ton civilizat, dar asta contează prea puțin pentru premiantul nostru, copil al Epocii de Aur. Apoi component al Generației de Aur.
Finalizarea lui Ilie
Nu îl menajează deloc Dan pe Ilie, amintindu-i că de la un moment dat încolo s-a cam irosit. La fel Răducioiu. „N-a făcut carieră ca jucător, ci s-a plimbat”, îl provoacă Dan pe Ilie. Despre care admite că a fost un mare fotbalist și trebuia să fie urmașul natural al lui Hagi. Ilie primește pasa otrăvită ca pe una ideală, numai bună de transformat în gol.
„Dacă nu eram titular, nu voiam să fac deplasarea cu echipa. Nu aveam minte! Gică Popescu e martor. (…) Nu am ştiut să gestionez perioada aia din Anglia. Problema mea a fost că nu am avut o educație profesională. Am apărut în ziare cu diverse ieşiri în decor. Acolo am greşit. Eu nu aveam complexe. Aveam probleme din prea multă personalitate. Fiecare plătește. Eu am plătit. Dacă m-aş mai naşte încă o dată…”
M-aș feri de comentarii pe marginea acestei confesiuni a lui Ilie Dumitrescu. Dar aș recomanda-o ca lectură obligatorie pentru toți fotbaliștii români care s-au transferat deja ori visează să joace în străinătate.
Un film
Altfel, pentru că e o perioadă în care ne mai putem gândi și la suflet, nu doar la burtă, îndrăznesc o recomandare cinefilă.
Nu se adresează snobilor îndemnul meu, ei au alte standarde. Dacă nu l-ați văzut încă, „Cei doi papi”, filmul brazilianului Fernando Meirelles, cred că merită două ore de atenție. Este pe înțelesul tuturor. Este inteligent și profund, fără să fie moralizator. Are umor, explorează zone sensibile ale credinței. Și este un pic și despre fotbal. Normal atunci când regizorul este brazilian, iar personajele sunt un papă neamț și unul argentinian, fan San Lorenzo.