Corbu și viața ca o pradă
Poate că Marin Preda ar fi scris un roman despre el. Dar ce li se întâmplă unor fotbaliști dinamoviști nu este deloc literatură. Este un avertisment despre lumea în care trăim

Urmează imagini cu puternic impact emoțional! Cunoașteți textul rostit mereu cu voce gravă de prezentator, avertisment care te face să te aștepți la ce este mai rău. Din fericire, de cele mai multe ori secvențele pregătite atât de teatral sunt un fâs și nu au nimic oripilant ori greu de privit. Dar deh, societatea modernă are grijă de emoțiile noastre. Ca să fim mai preciși în exprimare, le controlează. Le dirijează. De fapt, asta este.
Imaginile care dor
Căzătura dinamovistului Laurențiu Corbu după duelul cu ceferistul Susici nu a fost deloc un fals împachetat să șocheze audiența. Imaginea aceea a fotbalistului care în urma unui duel aerian a căzut rău de tot pe spate, cu gâtul care părea să se fi frânt ca o surcea, a durut cu adevărat ochii celor care au văzut meciul din Ștefan cel Mare. Vreau să cred că indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le au pentru o echipă sau alta, oamenii rămân oameni.
Emoția neagră, apoi ușurarea
Să nu uităm! Mihai Neșu a rămas paraplegic din mai puțin. Au sucombat oamenii din senin pe terenul de fotbal, atinși doar de brațul nefast al sorții rele. Dar povara amintirilor rele s-a spulberat repede de data asta. Laurențiu Corbu s-a mișcat, apoi chiar a dat să se ridice în șezut. S-a ridicat. Se vedea că era ceva în neregulă, fiindcă aproape imediat se lungea din nou pe spate. O dată, de două ori, apoi și-a revenit. Părea că și-a revenit. A fost schimbat, a mers la spital, i s-au făcut investigațiile necesare, a fost pus să poarte un guler cervical, iar acum așteaptă să joace în următorul meci al lui Dinamo.
Plată, nu pomană!
Slavă Domnului, acum în convalescență și trecut printr-o grea cumpănă, mai așteaptă Laurențiu și să fie plătit pentru munca pe care o prestează ca fotbalist profesionist. Ca orice om care muncește și are un contract legal cu angajatorul. Laurențiu Corbu nu este singurul dinamovist neplătit, în situația lui se află, din ce știm, coechipierii, stafful administrativ și cam toți cei care lucrează în clubul unde altădată curgeau lapte, miere și dolari și fumegau havane cubaneze.
De ce el, Corbu
Sigur, Corbu nu este singurul jucător de la Dinamo care nu a mai văzut un ban de două luni, dar este printre foarte puținii care au curajul să vorbească. Poate și pentru că viața l-a călit și l-a pus la tot felul de încercări. Poate și pentru că el și alți câțiva autohtoni au salarii mai mici, considerabil mai mici. De vreo 7 ori decât, să zicem, cel al lui Fabbrini, care e plătit cu 16.000 euro pe lună și nu joacă de vreo lună și jumătate și nu va juca alte trei. Dar Corbu nu vrea deocamdată să fie plătit ca Fabbrini, ci să fie plătit ca el însuși. Nu merită să mori pe teren, la propriu!, pentru nicio sumă din lume, darămite pentru 2.500 de euro lunar!
Între aliment și faliment
Despre situația financiară dezastruoasă de la Dinamo nu ar mai fi multe de spus. Am depășit faza ironiilor, a bănuielilor. Miroase a faliment pe la Săftica, nu a aliment acolo unde și o bucată de friptură a ajuns un lux. Acolo, în cantonamentul recentei egale a CFR-ului, sunt niște oameni care încearcă să își câștige existența jucând fotbal sau ocupându-se ca alții să poată juca fotbal. Poate să nu ne pese, dar bine ar fi ne pese, fiindcă trăim într-o lume dură, în care la orice pas îți poți rupe gâtul. Dacă nu vi se pare nelalocul ei analogia.
În rest, sănătate și curaj, Laurențiu Corbu!