Câinii roși
Roșii erau odinioară. Făcură instrucție oltenii cu fundașii lui Dinamo. Iar Uhrin nu a avut nici el antidot în fața problemelor puse de Pițurcă

Stadionul din Severin nu este Anfield Road, dar așa pare dacă este să intrăm în comparația dintre gazonul de coșmar de pe Centralul craiovean și cel pe care s-a jucat meciul oltenilor cu Dinamo. Și, ce să vezi, minune! Toate poticnelile de până acum au dispărut și s-au metamorfozat în acțiuni cursive la capătul cărora Ivanov și Ivan, de două ori, au înscris, exploatând găurile cosmice din apărarea bucureștenilor.
Golurile înscrise de Craiova sunt și o dovadă că lupta lui Pițurcă pentru o suprafață de joc decentă nu era un don quijotism. Dacă vreodată îl puteam bănui de așa ceva pe nea Piți. După etape în care atacul dinamovist a funcționat ascunzând inclusiv problemele de apărare, de data asta fundașii centrali și lateralii roș-albilor au vrut parcă să ne amintim că ridicolul le este mult mai aproape decât sublimul. Dispare Nistor din joc, apar și gafele din apărare. Principiul vaselor comunicante.
Reușitele de până la pauză ale lui Ivanov și Ivan au fost posibile și grație imenselor erori de plasament, sincronizare, marcaj și acroșaj ale elevilor lui Uhrin. Elevi repetenți. Știam cam ce le poate pielea băieților, dar tot ne-a surprins viteza de old boys a lui Ciobotariu, Popescu, Puljici și Moura. Pe care i-a secondat cu brio și Filip la faza primului gol craiovean, mijlocașul defensiv dinamovist alergând ca un pensionar după Bărbuț, care urma să centreze pentru Ivanov.
Din cauza acestor greșeli îngrozitoare aproape că uiți că Dinamo a avut la 0-0 un gol înscris de Moldoveanu și anulat aiurea pe motiv de ofsaid, bașca o bară în contul lui Perovici. Sau uiți de faultul lui Ciobotariu din debutul meciului, comis undeva la marginea careului dinamovist și transformat în corner de Iosefini Marius Avram. Nu poți uita însă prostia făcută de Vlădoiu, care, invidios cumva pe omologii dinamoviști, i-a dat prilejul lui Nistor să intre în meci și să înscrie.
Portița deschisă a fost forțată de Dinamo, care și-a adus aminte că și Viitorul era să revină de la 0-3. La 3-1 pentru Craiova, Avram se preface că nu vede hențul în careu al lui Popescu și parcă vrea să mențină suspansul unui meci dominat totuși de oamenii lui Pițurcă și în repriza secundă. Craiova este o echipă în construcție, iar asta se vede chiar și cu golul de 4-1 al lui Mihăilă. Dinamo trăiește în incertitudine și asta se vede și mai tare. Victorie clară și cu stil a oltenilor, care mai câștigă o săptămână de liniște. Și de visuri. Dincolo, se așteaptă cumpărător. O să vină cum au venit americanii să ne scape de comunism.