Ginerică și Gică
Ilie Poenaru s-a însurat și după mai puțin de 24 de ore a fost egalul lui Hagi. Să fie nunta cu dar!

Senzație de vertij neprovocată nici de anemie, nici de consumul de alcool. Este suficient să vezi înainte de Chindia-FCSB un Manchester United-Liverpool.
Și ți se cam taie cheful de fotbalul din Liga 1. Nu este nimic original în constatarea asta, au experimentat-o și continuă să o simtă etapă de etapă zeci de mii de microbiști români. Dar persistă senzația neplăcută că la noi se joacă altceva. De fapt, alt sport guvernat în mod paradoxal de aceleași reguli.
Se greșește și acolo, în paradisurile numite Premier League sau LaLiga. Nu toate execuțiile tehnice sunt perfecte, uneori meciurile sunt plicticoase. Sunt și acolo diferențe semnificative între echipele cu bugete mari și cele sărace. Diferența vine însă din ritmul de joc. Iar ritmul de joc concentrează totul. Calitatea fotbaliștilor și clasa antrenorilor. Sau invers dacă vreți. Cum să îl compari pe Rashford cu Gnohere și pe Klopp cu Vintilă? Acolo, mai repede înseamnă mai bine.
Mai puternic înseamnă mai spectaculos. De ce sunt mai puternici? Sigur, pentru că știu să se antreneze mai bine. Și pentru că au susținătoare de efort de ultimă generație, vom adăuga noi, cei care ne-am pierdut inocența. Ce frumos sună sintagma asta, „susținătoare de efort”! Și cât mister chimic ascunde ea.
Înapoi acasă! Slabă etapa a 13-a a primei noastre ligi! Derby-ul searbăd de la Cluj, tranșat autoritar de CFR în fața unei Craiove ostenite de antrenamentele prin nisip comandate de nea Piți, a fost completat de alte și alte meciuri nesărate. Inclusiv victoria de la Ploiești a FCSB-ului în fața celor de la Chindia, 2-1, a fost o demonstrație de fotbal lent, stângace, scremut, desfigurat și de un arbitraj demn de liga județeană. Dar peste toate a venit acest 0-0 al Viitorului în fața Academiei Clinceni.
O surpriză, dom’le, ce n-ai mai văzut? Ba da, dar contextul face toți banii, stimați cititori și telespectatori. Căci Ilie Poenaru, antrenorul Clinceniului și egalul lui Gheorghe Hagi în partida de duminică după-amiază, avusese nuntă cu o seară înainte!
Nu că a participat la o nuntă, nu înțelegeți greșit! Poenaru fusese ginerică doar cu vreo 20 de ore înainte să-l blocheze pe „Rege”. Carevasăzică omul și-a dat jos costumul de nuntaș șef, și-a pus treningul și a făcut egal cu Hagi, cu marele Hagi! Superb! Dar este aceasta o atitudine profesionistă? Despre Poenaru vorbim, nu despre Gică. În mod evident, nu!
Cum să pregătești temeinic întâlnirea cu una dintre candidatele la titlu când tu ești preocupat de meniu, să fie șprițul rece și să așezi nuntașii la mese ca să nu se muște între ei? Ce mesaj transmiți propriilor jucători? Atunci cum să caracterizăm prestația Viitorului? Comică? Neserioasă?
La conferința de presă de după meciul de la Călărași, Hagi nu i-a urat casă de piatră egalului său. S-a certat din nou cu un oponent cumva invizibil, iar până la urmă i-a luat la țintă pe ziariști, dacă tot îi avea în cătare. Am înțeles de la el că avem un selecționer extraordinar, pe care nu știm să îl apreciem.
Dimpotrivă, îl împroșcăm cu noroi. Probabil Cosmin Contra a înregistrat tirada avocatului său din oficiu și, cât va fi el selecționer, nu va mai face greșeala să nu îl titularizeze pe Ianis.
Păcat că Hagi nu ne-a spus părerea despre evoluția decarului Viitorului. Asta așteptam de la omul care ne-a împuiat capul cu rolul decarului în echipă. De-ca-rul. La națională, la club. Dar mai știți cine este decarul Viitorului? Bingo, Eric! Și, cum, nu joacă? E accidentat? E gras? E indolent, e corpolent? Hai, Gică, spune-ne! Suntem în România! În ROMÂNIA! Și dacă nu joacă Eric, de ce nu altul? Vreun Calcan, vreun Mățan. Uite, avem temă de discuție la următoarea conferință de presă. Dialog, nu monolog.