Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Rus. Român sau ungur? 

Depinde soarta unei naționale de un tânăr jucător? Nu neapărat, dar sărăcia amplifică nevoile

Permalink to Rus. Român sau ungur? 
marți, 27 august 2019, 4:47

România și Ungaria și-l dispută pe Adrian Rus mai ceva decât Real și Barcelona pe Neymar. Comparația poate fi deplasată, nu și înverșunarea. Înainte de a lua în brațe teoria iredentismului/șovinismului/ultranaționalismului maghiar să vedem totuși care sunt faptele. La rece. Ne prinde bine pe căldura asta care topește asfaltul și pârjolește gazonul.

Veni, Vidi, Mol?

Federația română a sesizat UEFA și FIFA despre un posibil act discriminatoriu. Foarte pe scurt, situația se prezintă astfel. Imediat după ce a primit convocarea pentru meciurile pe care România urmează să le dispute cu Spania și Malta, Adrian Rus a fost retrogradat la echipa a doua a clubului Fehervar Mol Vidi, acolo unde este legitimat de la începutul actualului sezon. Oficialii români susțin că trimiterea la formația secundă a lui Mol Vidi nu este o coincidență nefericită. Prin urmare, fac apel la forurile conducătoare ale fotbalului european și mondial să analizeze situația. Comunicatul FRF este neechivoc, fiind scris totodată cu suficientă diplomație.

„Ar fi nedrept ca jucătorului să i se încalce dreptul la performanța sportivă pentru opțiunea lui de a reprezenta România. Această opțiune este protejată, iar orice presiune psihică și orice tratament injust și discriminatoriu ne determină totdeauna să apărăm drepturile și interesele jucătorului”

FRF are dosar subțire

Au sau nu au dreptate cei de la FRF? Sigur că au, acțiunea celor de la Mol Vidi miroase de la o poștă a intimidare. Problema este felul în care ar putea dovedi oficialii de la Casa Fotbalului tratamentul discriminatoriu căruia i-a căzut victimă Rus. Cum se spune în justiție, nu au un dosar solid. Deși mesajul ungurilor este limpede. Vrei să joci pentru România? Poate te mai gândești. Ai timp în eșalonul trei maghiar. Căci acolo evoluează echipa secundă a lui Fehervar. Procedeul nu este nou și este practicat și pe Dâmbovița, și pe Argeș, și pe Tibru, și pe Sena, și pe Tamisa. Dar până acum se aplica în cazurile în care un fotbalist intra în ultimele luni de contract și clubul proprietar risca să nu obțină sumă de transfer la plecarea acestuia spre o destinație mai tentantă.

Produs al Academiei Puskas

Aici, în situația lui Adrian Rus ne găsim în cu totul alt context. Cluburile sunt două țări, România și Ungaria. Vecine și pretine, cum zicea cineva. Pentru România, un fundaș central de 23 de ani, care a evoluat la Euro U21, în meciul cu Franța, este deja o miză importantă. La fel pentru Ungaria. A cărei contribuție la formarea jucătorului nu trebuie escamotată. Rus a pășit în fotbal la Olimpia Satu Mare, dar tot traseul lui ulterior în fotbal se leagă de cluburi din Ungaria și în special de Academia Puskas, al cărei produs premium este. Din această perspectivă, dorința (pretenția) federației de la Budapesta este normală. Noi l-am crescut, iar voi îl vreți de-a gata?

Umbra lui Soros

Dorința, da, nu și procedeul mitocănesc. Și sigur, vrem eleganță? Așteptăm spirit european de la o țară care s-a integrat mai repede în Europa comunitară decât noi? Dar care face tot ce poate, mai nou, să se dezintegreze? Știți că pe autostrăzile din Ungaria, acelea pe care noi nu le avem, sunt plantate din loc în loc postere uriașe cu George Soros, care este prezentat drept marele dușman al națiunii maghiare? Iar noi ne mai mirăm că niște minți înfierbântate l-au trimis pe Rus la echipa a doua?

Ce zice Rus?

Într-un final va conta voința fotbalistului. Numai asta. Rus este la mijloc și are de făcut o alegere nu tocmai ușoară. Cosmin Contra, care chiar îi apreciază calitățile, este hotărât să îl folosească cel puțin la meciul cu Malta. Dar cariera lui Rus, posesor al dublei cetățenii, română și maghiară, nu se încheie la „dubla” cu Spania și Malta. Vorbim după ce apar convocările definitive pentru meciurile din 5 și 8 septembrie.

Comentarii (30)Adaugă comentariu

haideusicfr (141 comentarii)  •  27 august 2019, 17:13

Daca are dubla cetatenie va fi alegerea lui.

haideusicfr (141 comentarii)  •  27 august 2019, 17:14

Putea avea dubla cetatenie si Camora.Un exemplu.

Anonim91 (2 comentarii)  •  27 august 2019, 17:38

Roman din nastere si pana la moarte.

Richard (1 comentarii)  •  27 august 2019, 17:39

Chiar si daca lucrurile par clare, FRF nu o sa aiba dovezi. Problema este ca fotbalul reprezinta politica tarii, cum zice un alt articol foarte bun aici pe blogsport. Asa cum in Romania Gigi este patrounul dictator care are nevoie de niste papuse (antrenori) ca sa poate face echipa, fix ce a facut Dragnea in ultimi ani, In Ungaria oligarhi lui Viktor Orban au echipe de fotbal si foarte probabil ordinile lui sunt ascultate la fiecare club. Cazul lui Rus o sa fie perfect pentru frustrati xenofobi din cele doua parti care au acuma ocazia sa se urasca cu “motiv”, pentru alt rost defapt nu are.

Carol_K (146 comentarii)  •  27 august 2019, 17:59

Daca ar fi avut undeva sub 21 ani poate ar fi intrat mai multe cluburi romanesti sa-l transfere. CFR ar fi gasit probabil o cale cu cei de la Vidi, lucru mai greu pt Becali. Dar ce sa vezi, chiar FRF a facut un fel de discriminare impunand 2 jucatori sub 21, scotandu-l astfel pe Rus din radarul echipelor mari din tara. Acum chiar este al nimanui. OK, i-a facut Becali oferta, dar cui nu i-a facut, a ofertat tot ce misca! El transfera la kilogram, nu pe alt criteriu, sa fie acolo, il probeaza 2-3 partide si vede dupa aia. Pai atunci mai bine ramai in Ungaria, acolo unde ai crescut, in timp se va rezolva si problema asta, are si Vidi niste interese, nu vor sta sa asculte la infinit de federatia de la Budapesta. Asta e treaba cu "discriminarile". Nu-ti convine cand altul ti-o face dar tu, Burleanu, nu te dai in laturi sa o comiti cand nu te afecteaza si e sa-i exasperezi pe altii.

dan (67 comentarii)  •  27 august 2019, 18:11

Nu conteaza nici parerea Ungarie sau ca a fost la Academia Puskas, nici cea a Romaniei ! Doar baiatul asta poate alege ce vrea, dupa cum SIMTE el. (ar fi bine insa sa nu aiba presiune pe el)

a dica (129 comentarii)  •  27 august 2019, 18:55

Se pare ca Rus a ales o data... Sau au facut-o parintii, el fiind minor atunci. Hai sa nu sarim la bataie pentru niste presupuneri. Mai bine FRF s-ar ocupa de Postolachi. Cred ca merita mai mult decat Rus. Oare de ce si-o fi dorit cetatenie maghiara? Nu-i ajungea un pasaport UE? Alearga dupa doi iepuri?

itu52 (288 comentarii)  •  27 august 2019, 19:55

Încurcate sunt căile domnului, dacă ai ști dumneata câți români au și cetățenie maghiară te-ai cruci. Nu etnici maghiari, că ăștia sunt prin definiție, ci români care nu știu 10 cuvinte ungurești. Motivul e simplu, dă mai bine în Europa Centrală(+Vest), pentru că sunt mai serioși și meseriași bine cotați. La un consulat maghiar e suficient să depui cererea și să arăți că de la Adam încoace ai avut ceva încrengături în neamul vecin. Lăsăm la o parte numele maghiarizate de pe vremea imperiului, dar o mătușă, unchi, bunic sau (stră)străbunic care să conducă spre vest, se găsesc. Fiind din Satu Mare, mă mir că nu a sărit și Austria cu pretenții, iar dacă o luăm după nume, de ce Rusia nu a intervenit. În baza celor spuse și pentru că FIFA și UEFA au luat la cunoștință, ar fi corect ca Rus să meargă la FIFA și să dea mutarea în plic, oriunde pe glob, că de aia suntem în plină globalizare. Statul român ce oferă cetățenilor pentru a deveni atractiv? Corupție, scandaluri politice, creștera formală a venitului(la venitul lunar cumperi azi mai puțin decât acum 3 ani), capcane și vicleșuguri nedemne de un stat civilizat. Când necazul e mare și speranțele sunt terfelite prea mult timp, oamenii de la talpă urmează instinctiv calea binelui, se uită în pom după încrengături favorabile sau își iau lumea în cap. Oricum, e un caz de urmărit, poate va da de gândit și celor din background.

dan b (129 comentarii)  •  27 august 2019, 20:31

Hop si FRF sa se afle in treaba. Doar, doar o mai gasi ceva sustinatori... Ce atata tevatura? Daca Rus vrea la nationala Romaniei (unde, parerea mea, nu va avea loc de titular) da curs convocarii, Contra il baga 5 min cu Malta si gata!, treaba e rezolvata. Nu cred ca daca el e de prima echipa, ungurii isi vor bate joc de investitie. Sa fim seriosi!

GopoSapiens (7 comentarii)  •  27 august 2019, 20:39

Eu zic că merită apreciat gestul FRF-ului, acela de a oferi sprijin fotbalistului prin acțiune inițiată la FIFA/UEFA. Simbolic, i-au transmis jucătorului că nu-l lasă să se descurce singur... eu cred că-i un gest frumos.

itu52 (288 comentarii)  •  27 august 2019, 22:14

Încurcate sunt căile domnului, dacă ai ști dumneata câți români au și cetățenie maghiară te-ai cruci. Nu etnici maghiari, că ăștia sunt prin definiție, ci români care nu știu 10 cuvinte ungurești. Motivul e simplu, dă mai bine în Europa Centrală(+Vest), pentru că sunt mai serioși și meseriași bine cotați. La un consulat maghiar e suficient să depui cererea și să arăți că de la Adam încoace ai avut ceva încrengături în neamul vecin. Lăsăm la o parte numele maghiarizate de pe vremea imperiului, dar o mătușă, unchi, bunic sau (stră)străbunic care să conducă spre vest, se găsesc. Fiind din Satu Mare, mă mir că nu a sărit și Austria cu pretenții, iar dacă o luăm după nume, de ce Rusia nu a intervenit. În baza celor spuse și pentru că FIFA și UEFA au luat la cunoștință, ar fi corect ca Rus să meargă la FIFA și să dea mutarea în plic, oriunde pe glob, că de aia suntem în plină globalizare. Statul român ce oferă cetățenilor pentru a deveni atractiv? Corupție, scandaluri politice, creștera formală a venitului(la venitul lunar cumperi azi mai puțin decât acum 3 ani), capcane și vicleșuguri nedemne de un stat civilizat. Când necazul e mare și speranțele sunt terfelite prea mult timp, oamenii de la talpă urmează instinctiv calea binelui, se uită în pom după încrengături favorabile sau își iau lumea în cap. Oricum, e un caz de urmărit, poate va da de gândit și celor din background. Ca la loz în plic - mai trage o dată, poate acum este cu noroc!

jos_cenzura (96 comentarii)  •  27 august 2019, 22:33

Ce *** sunt ăștia de la FRF. Mol e club particular. Rus e jucătorul lor. Mol nu trebuie să se justifice nimănui vis-a-vis de ce decide să facă cu fiecare jucător în parte. Rus poate alege sa se transfere dacă nu-i convine. Cât timp nu încalcă contractul, Mol poate face ce vrea, fără să-i pârască FRF.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ion (1 comentarii)  •  27 august 2019, 22:43

Parcă nu-i primul caz , ca un jucător este înprumutat la o echipă mai slabă , sau este trecut în echipa a doua . Care este problema ?

Danny (1 comentarii)  •  27 august 2019, 23:25

Numele il recomanda a sa joace pentru nationala lui Vladimir. Noi tb sa cautam jucatori de fotbal mai talentati .... nu produse din astea de marketing. Daca era bun juca in alta parte, nu pe lacul Balaton.

Iliev (1 comentarii)  •  27 august 2019, 23:53

Rackitici mijlocaș la Barcelona a fost crescut de Basel și a trecut prin toate Naționalele CH iar cînd să debuteze în Naționala majoră CH a ales HR. Fără scandal. Alte națiuni!

Valentin (33 comentarii)  •  28 august 2019, 2:43

Mi se pare o acțiune de imagine a FRF. Îl chemi, joacă cu Malta şi gata. Nu cred că Vidi refuză cota de formare, ori cota jucătorului de la UEFA. Ungaria joacă şi ea. Putea să-l cheme. Chiar înainte de Euro U21. Ce-i drept, convocările din campionatul intern se fac pe 31 august. Mi se pare, totuși, că nu l-au trimis degeaba. Ceva deplasat o fi făcut. Ce-i drept, atunci când vezi postere cu Soros ca dușman al poporului maghiar te mai gândești. Nu ştiu cât e de reală povestea.

victor (3 comentarii)  •  28 august 2019, 8:36

a plecat la 19 ani din Satu Mare, nu e format de nicio academie Puskas. ziaristi de doi lei.

Budapest (2 comentarii)  •  28 august 2019, 9:26

Chiar ca ar fi binevenita o discutie intre romani si unguri, in ceea ce ma priveste, eu nu cred in acest razboi rece intre cele doua natiuni, dorit de unii dincolo si dincoace de granita. Nu cred nici in ideea ca Adrian Rus va fi salvatorul fotbalului romanesc, mai ales ca omul are si probleme de caracter (in aprilie a declarat ca vrea in nationala Ungariei din motiv de razbunare). Dar ce cauta George Soros in acest articol, greu de priceput.

„Ștefan Covaci” sau Kovács István? (64 comentarii)  •  28 august 2019, 12:48

Adrian Rus nu numai că a fost format ca fotbalist și ca om de "Puskás Ferenc Labdarugó Akadémia", ci este și jumătate român/jumătate maghiar, ca majoritatea sătmărenilor pe care-i credeți voi "români", că de-aia i-a și fost acordată cetățenia maghiară. Vrea FeReFeaua mafiotă de la Bucale să facă și cu el cum a făcut în anii '70 cu "Alexandru Sătmăreanu" care de fapt era Szatmári Sándor? Pentru ce să opteze Rus pentru Bucale? ...ca să se trezească apoi, după primele minute jucate oficial și când nu mai are posibilitatea altei opțiuni, că a ajuns la mâna lor ți că e forțat din culise să semneze cu mafia impresarilor de la Bucale, că altfel nu mai pupă loc în reprezentativa bucălească? Credeți că el nu știe cu cine are de-a face în Bucale? Să stea liniștit în Ungaria, că acolo e normalitate, onestitate și civilizație! ...că dacă ar fi invers, ar emigra ungurii, "sărmanii", la Bucale... Nu ca de 30 de ani românii la Budapesta, fie ei șoferi, zidari, dulgheri, lăcătuși, agricultori, ingineri, oameni de afaceri, schiori, scrimeri sau fotbaliști... Inclusiv un număr mare de "regățeni", sătui de Bucale!

Alin (2 comentarii)  •  28 august 2019, 13:45

Rus nu stie maghiara!

Bölöni Sándor Attila (4 comentarii)  •  28 august 2019, 15:46

Pt Alin, ba știe și vorbește perfect nativ. Cauta frumos interviuri cu el când vorbește în maghiara și la Sepsi. A jucat în primul meci la echipa mare și a jucat prost. Al 2lea meci a fost rezerva și la al 3lea a fost trimis la echipa a 2a cu alți 3 jucători din primul lot ca degeaba stau în tribune. El nu prea are șanse sa fie titular fiindcă sunt alții mai buni sau cu o cota mai buna ca el în echipa plătiți cu salarii enorme și trebuie sa joace. Scandal inventat artificial și întreținut pe o parte... Presa din Ungaria a rămas perplex la comentariile părților romane mai ales ca România nici nu știa de jucătorul Adrian Rus acum 3 ani

andipanda (28 comentarii)  •  28 august 2019, 16:36

Intereant, de urmarit. Iar articolul l-am citit cu aceeasi placere ca de obicei. Nu ii inteleg pe cei care nu cunt de acord cu parerea dv. si de aceea nu apreciaza nici penita. Ma rog, diversificarea e mare...

?????? (278 comentarii)  •  28 august 2019, 18:16

@ Apreciați și că selecționerului Cosmin Contra ar trebui să i se ofere postul de antrenor la FCSB, ?

?????? (278 comentarii)  •  28 august 2019, 18:20

@Prin convocările anunțate considereți că se poate zice că selecționerul Contra pregătește în mod foarte serios partida cu Malta, în care ar putea juca și Chipciu, ?

Comentează