Falși ca bancnotele
FCSB-Mlada Boleslav 0-0, încă un meci din ciclul “Am jucăria mea și dacă o stric e tot treaba mea”. Prezența lui Lucescu la vestiar și în tribună a sporit senzația de teatru absurd
Bancnote de 500 de euro cu chipul finanțatorului din Pipera aruncate în bătaie de joc de galeria FCSB-ului. Bancnote false. Desigur. False ca jocul echipei al cărei antrenor este autoproclamatul „dirijor” Vergil Andronache. Altfel un nene care se agită mai mult pe marginea terenului decât predecesorul. FCSB, o echipă fără identitate, descompletată de accidentări, măcinată de lipsa de personalitate a jucătorilor, schimonosită de fanteziile lui Becali. Iar în condițiile acestea și fotbaliști ca Florinel Coman sau Florin Tănase se cufundă în mediocritate. Ce să mai spui de nou-veniți, alde Crețu sau Soiledis, Panțâru sau Oaidă, nici în cele mai bune zile ale lor niște lumini fotbalistice.
Meciul de la Giurgiu a confirmat starea de anonimat în care se cufundă cu fiecare zi acea echipă care înflăcăra atâtea și atâtea generații de suporteri. Suporteri pe care purtătorii tricourilor roș-albastre i-au pierdut cu viteza luminii. Sau între două schimbări dictate de Becali. Peste tot acest scenariu de film românesc premiat la Cannes, în care bineînțeles domnește o plictiseală de moarte, alt scenariu. Cel de teatru absurd, dar scris nu de Eugen Ionescu, ci de Mircea Lucescu. Il Luce cu discurs motivațional în vestiarul FCSB-ului, ce nebunie! Te ciupești ca să te convingi că nu visezi. Apoi prezența lui Mircea Lucescu în tribună alături V. Argăseală. Te freci la ochi. De ce? Pe ce post? De consilier? Al lui nea Gigi? Serios, nea Mircea?
Transformate în gol, ratările succesive ale lui Coman și Panțâru din final de partidă ar fi adus o victorie care nu schimba starea de pacient a FCSB-ului. Era o victorie care putea contribui la o eventuală calificare în grupele Europa League. Și la perpetuarea teoriei că patronul le știe pe toate. Obsedantă totuși imaginea cu Mircea Lucescu notându-și de zor observațiile pe marginea partidei. Pe care urma să i le prezinte lui Becali?!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele