Pentru pantofi mai scumpi

Pildele lui Hagi sunt nemaipomenite. Sunt atât de bune că și el se poate inspira din ele!

Discuție acum câteva zile cu domnul Radu Cosașu. Nu vorbim niciodată porcărioare, nici nu conspirăm să dăm o lovitură de stat, subiectele conversațiilor sunt de regulă inspirate de lumea sportului. Așa că pot desecretiza conținutul ultimului apel telefonic, în care îl rugam pe marele cronicar să amânăm o zi predarea articolului dumnealui. Ca să prindă meciurile de joi ale echipelor noastre din preliminariile cupelor europene.

Autocenzura

„A trecut cam neobservat și necomentat rezultatul Viitorului la Gent, acel 3-6”, îmi aruncă domnul Cosașu la un moment dat. Așa, ca din întâmplare. Stau o clipă să mă gândesc. Niciodată nu spune ceva doar de dragul conversației. „Cred că aveți dreptate”, îi răspund. „Dacă mă gândesc bine, așa e. Să știți totuși că nu ne-a șoptit nimeni să-l menajăm sau să-l protejăm. Dar da, poate fi o formă de autocenzură”, am continuat încercând justificări. La final, am convenit împreună cu marele ziarist ca pe viitor să nu mai ratăm cu poarta goală. Golurile noastre sunt subiectele.

Gratitudine, ingratitudine

De unde vine chestia asta?, m-am întrebat după ce am închis telefonul. Autocenzura relativă la Hagi. Că este un simptom. Probabil din cel puțin două motive. Unu la mână. Respectul și gratitudinea pe care i le datorăm și care îl înconjoară cu un soi de carapace pe care noi cutezăm doar s-o mai ciocănim din când în când. Doi, felul impetuos al lui Gică de a-și apăra ideea, oamenii, construcția, investiția. Modul lui de a ne reproșa că nu îi suntem niciodată suficient de recunoscători pentru ce a făcut. Ceea ce nouă ni se pare gratitudine lui i se pare ingratitudine.

Ce poți face cu 3.000 de euro? Depinde

Viitorul a pierdut calificarea în „dubla” cu Gent, dar a reușit o victorie compensatorie la Ovidiu, scor 2-1. Minutul și scorul, îmi șoptește mereu crainicul Dan Voicilă, nu uita să scrii și să spui minutul și scorul!, mă dăscălea cu drag nenea Dan. Să revenim. După meci, împăcat cu soarta, Gică ne-a povestit mirarea unui băiat de la Salzburg în fața unui băiat de la Viitorul când a aflat ce salariu avea românul. Austriacul i-a râs în nas și i-a spus că el își cumpără pantofi cu 3.000 de euro, echivalentul salariului celui de la Viitorul. Vă dați seama cu cine ne luptăm, cu cine ne măsurăm?, s-a întrebat și ne-a întrebat Hagi.

Contraargumentul Drăguș

Da, cu unii cu un buget mai mare, dar care ca fotbaliști nu sunt mult peste destui dintre elevii tăi, dragă Gică. Dovadă că exact înainte de returul cu Gent l-ai vândut pe Drăguș la Standard Liege. Tot o echipă belgiană, aproape de nivelul lui Gent. Dacă erau așa mari și tari belgienii ăștia specializați în gofre, ce nevoie ar mai fi avut de un românaș ca Drăguș? Doar ca să-l încalțe și pe el cu pantofi mai scumpi?

Iar Drăguș a fost vândut cu 2.000.000 de euro, bani cu care îți poți cumpăra nenumărate perechi de pantofi de lux. Sau pot fi păstrați cu salarii mai mari jucătorii de acum. Că altfel, scenariul celor două fețe ale Viitorului va deveni obositor. Mânji neastâmpărați acasă, în țară, eventual și pretendenți la titlu (de ce nu, pe praful ăsta?) și gloabe afară, în străinătate, unde se fac de râs an de an. Acea străinătate care, potrivit teoriei lui Hagi, ne persecută și ne respinge. Serios, cum să te mai duci să-i cerți și să-i tragi de mânecă acum că nu te primesc la ospățul bogaților, când tu te prăbușești în fața austriecilor și belgienilor?

Sunt convins că Hagi știe bine toate lucrurile astea. Mai cred că spre deosebire de noi, știe și ce trebuie să facă. Vorba lui, o are în cap. Ambițios, muncitor și neîmpăcat cu postura de subaltern, va găsi el o cale să treacă la nivelul următor. Chiar așa negativi cum zice el că am fi, îi vom fi alături. Poate reușim să ne luăm cu toții pantofi mai scumpi. Ar fi bine și de 300 de euro, nu chiar de 3.000.