Verde-laser
Privirea Simonei Halep către Serena Williams merită un tratat de psihologie sportivă.

Simona merită admirația și gratitudinea noastră. Și o celebrare decentă care să nu strivească bucuria ei.
Camerele TV o urmăresc. Ca niciodată până acum vedem imagini din interior de la Wimbledon. Din zona rezervată aristocrației și oficialilor. Televiziunea deschide ușile templului și intră acolo unde au acces doar zeii.
Simona își duce trofeul cu grijă. Se mișcă firesc, natural. Plutește deasupra norilor, dar e și cu noi aici, pe pământ. Ca într-o prelungire a finalei. Stă de vorbă cu Kate Middleton, ducesa de Cambridge, cu președintele federației britanice. Iese la balcon să salute mulțimea, ca o regină. Mulțimea o aclamă, ca pe o regină. Dacă îți spunea cineva că vei vedea aceste imagini îl trimiteai la o clinică de specialitate.
Simona respiră o bucurie calmă, umană. Așa arată învingătoarea finalei cu Serena Williams, pe care a redus-o la o jucătoare anonimă. Fericită, calmă, fără umbre pe chip. Este un om care a realizat ceva uriaș și se comportă atât de normal, atât de neemfatic! Aceste lucruri le ai în sânge, nu se antrenează.
6-2, 6-2, ce banal sună! Ce curat! Cât de clar și de liniștitor! Cum a fost posibil? Ce s-a întâmplat acolo, pe terenul sacru al arenei centrale de la Wimbledon? Miracol, magie sau doar o întâmplare fericită? S-a întâmplat că Simona și-a luat încă o dată soarta în mâini. A crezut în excelența tenisului ei, a ascultat sfaturile celor care se pricep, a învățat să o privească în ochi pe Serena și să îi spună răspicat „Nu mă tem de tine, sunt mai puternică, mai tânără, mai ambițioasă, sunt a naibii, sunt româncă!”. Iar Serena a înțeles de la primele mingi că nu e ziua ei. Că nu mai este timpul ei.
Acest al doilea titlu de Grand Slam al Simonei înseamnă legitimarea deplină. De acum încolo, circuitul feminin are un nou lider moral. Simona Halep este răsplătită pentru că în ultimii 5 ani a fost cea mai constantă jucătoare din elita mondială. De departe cea mai constantă!
Să o lăsăm să își savureze triumful, să simtă parfumul florilor de pe aleile de la All England Club. Să se odihnească, să își îmbrățișeze părinții. Să facă lucruri firești. Să își trăiască fericirea înconjurată de oamenii iubiți. Să nu îi sufocăm victoria cu vorbe, cu bucuria noastră. Asta nu înseamnă că nu putem sărbători. Mulțumim, Simona! Să fii sănătoasă și să ai mereu acea privire verde-laser în finalele pe care le vei juca în viitor!