Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

O zecime din România e tânără!

Naționala U21 între vorbe mari, exerciții toxice și posibile metode de însănătoșire

Permalink to O zecime din România e tânără!
luni, 1 iulie 2019, 8:18

Statisticile confirmă trăirile, senzațiile, emoțiile. Prezența României la Euro U21 i-a ținut pe români în fața televizoarelor. Din exterior, pentru națiuni cu fotbal mare, această formă de simpatie necondiționată ar putea părea demnă de o cauză mai bună. Dar doar din exterior? Nu vi se pare, acum, la rece (vorba vine), că ne-am lăsat purtați cam departe de valul entuziasmului?

Un paradox

Înainte să încercăm a descifra resorturile atracției românilor pentru naționala U21, să recapitulăm audiențele prezentate de postul național, deținătorul drepturilor TV pentru partidele Europeanului de tineret. Recordul a fost stabilit, cumva paradoxal, la întâlnirea Franța-România 0-0, cu 2.577.000 de telespectatori. Mai mult decât la semifinala Germania-România 4-2, cu 2.493.000 de telespectatori. În mod normal, interesul pentru semifinală, care pe care contra deținătoarei titlului, ultimul pas spre actul final al competiției, ar fi trebuit să atragă un public mai numeros decât ultimul meci al grupei.

Fie el și cu Franța, în condițiile în care eram ca și calificați și se anticipa un egal de salon. În plus, partidele amintite s-au disputat în zile din cursul săptămânii, luni cu Franța, joi cu Germania, deci nu se poate invoca nici disponibilitatea mărită a publicului în weekend. Putem intui că a contat ora întâlnirii cu francezii (singura jucată de ai noștri la 22) și amănuntul că interesul crescuse exponențial după șocul cu Anglia. Iar meciul cu Germania ni se părea doar o prelungire a acestuia. Un galop spre inevitabila finală.

Trotinete, Tour de France, Houellebecq. Și fotbal

Dincolo de toate interpretările, sentimentul reconfortant a fost acela al regăsirii demnității de suporter al unei naționale române prin acești tineri fotbaliști. Exercițiul cel mai sincer, cel mai curat a venit de la oameni care nu se uită neam la fotbal. De la tineri corporatiști amatori de trotinete, snooker și Tour de France până la doamne și domnișoare pe care le vezi mai degrabă chinuindu-se să citească în metrou „Serotonină”, ultimul roman al lui Michel Houellebecq, această competiție de nișă, care nici măcar nu face parte din calendarul oficial UEFA și FIFA, a adunat în în fața televizoarelor în mod constant peste o zecime din totalul populației României. Enorm! Și nu a fost o asistență neutră, contemplativă. Dimpotrivă.

Vorbele mari și alte aluviuni 

Reziduurile acestui Euro U21 sunt vorbele mari care au tocit performanța sportivă. Epitete repetate obsedant venite din exteriorul naționalei, dar și din interior. Din afară, este explicabil. Penuria de eroi și de povești frumoase predispune la exagerări. Din interior, bravul căpitan Ionuț Radu, „motivatorul” autodeclarat al echipei, interpretul discursurilor motivaționale, mi s-a părut de la un punct încolo propagatorul unui anumit tip de stridență verbală, de exercițiu actoricesc nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Or, noi i-am îndrăgit necondiționat tocmai pentru naturalețea comportării lor, pentru inteligența, bunul simț și modestia sinceră ilustrate cu fiecare apariție.

Dincolo de aluviuni pseudoliterare au mai alterat impresia de aer proaspăt și acele imagini, selfie-uri sau poze de grup, în care interlopi cu acte apăreau alături de câțiva jucători și de gât cu Mirel Rădoi și/sau Cosmin Contra. Era mai mult decât o alăturare întâmplătoare, cum încerca să explice Răzvan Burleanu. Aici, la anturaj, mai trebuie umblat, domnul președinte. Dacă nu la cauze, adică un exercițiu de delimitare, de igienizare, măcar la impresia artistică. Așa, pentru neofiți ca noi.

Transferurile SF

Ultimul of pe lista personală a îndoielilor de suporter al acestei echipe naționale ar fi caruselul transferurilor imaginare. Ianis este plimbat pe la Barcelona și pe la Bayern, asta când nu a ajuns deja la Sevilla, pe Pușcaș se bat marile cluburi din Peninsulă, Nedelcearu și el este ca și cumpărat de Roma, Pașcanu, rulat până acum doar Leicester Under 23, și-a câștigat respectul marilor cluburi din Premier League, iar în cazul lui Tudor Băluță City, United, Chelsea și Arsenal se flagelează că nu au luat fața lui Brighton. Se vehiculează sume amețitoare și destinații aristocrate. Este un exercițiu toxic. Pentru ei și pentru noi.

Un exercițiu sănătos ar fi ca selecționerul așa-zisei naționale mari să urgenteze integrarea jucătorilor de la U21. Băluță, Ianis și Pușcaș sunt deja acolo, ar fi natural să urmeze fundașii centrali, apoi Cicâldău, poate Florin Ștefan și Florinel Coman. Cei care îndeamnă la prudență sunt adversarii cei mai mari ai naționalei, nu Suedia și Norvegia.

Comentarii (28)Adaugă comentariu

tardelli (1 comentarii)  •  1 iulie 2019, 20:57

Un articol plin de aberatii jurnalistice.Sa persiflezi discursurile motivationale ale lui Radu e jenant pt un jurnalist ..In rest multa sila de a termina de citit acest articol...

Aurel (75 comentarii)  •  1 iulie 2019, 21:09

Cristian ești pregătit să sacrifici calificarea la Euro 2020. Inclusiv Contra trebuie sacrificat pentru că el și Rădoi au viziuni tactice diferite. Eu nu cred că rezistă fizic cei de la u21 dacă sunt aduși incorpore la naționala mare

Ioan (1 comentarii)  •  1 iulie 2019, 21:54

Geambasule, m-ai răcorit! Absolut tot ce ai spus e adevărat! Și cu Ionuț Radu, și cu transferurile! Asta cu interlopii, trebuie sa știm, fotbaliștilor le-a plăcut întotdeauna anturajul, cârciuma, iar cei pe care îi numim noi, ma rog, presa, “ interlopi”, sunt oameni de lume, care știu sa se facă plăcuți in felul lir și care pur și simplu, te invadează cu aprecieri, laude și sticle de vin i felurite platouri de mâncare, când au ocazia sa prindă in cârciuma pe fotbaliști. Aceștia, la rândul lor, sunt niște copii, totuși. Cred ca pe Contra l-au “ slăvit”încă de pe când era fotbalist, și nu te poți da la o parte când vezi cât respect și grija îți poarta. In fine, păreri diferite la punctul asta! Dar, Geambașu, aia cu “ corporatiștii care prefera trotinete” și nu mai știu ce chestii d’astea ai spus tu acolo, m-a răcorit! Nu ai idee cât de mult mi-a plăcut! Sunt d’aia crescuți in balcon, cu tablet și ordenador. Trecând peste “ racoreala’ mea, in rest, absolut pertinent și corect tot ce ai spus! Mulțumim, Cristi Geambașu! PS-*** Ziariștii ăștia, scrieți mai bine decât vorbiți la tv! Sa trăiești, numai bine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

a dica (129 comentarii)  •  1 iulie 2019, 22:05

Asa e, starea asta euforica se prelungeste. E normal, de foarte mult timp nu prea am avut ce comenta... Insa, cu mare atentie, episodul urmator pe care ni-l promitea Ianis trebuie bine pregatit. De oameni competenti si responsabil. Avem fotbalisti cu mare potential! Urmeaza sa se maturizeze si sa faca saltul catre marea performanta. Unii vor reusi, altii se vor pierde pe drum. Sentimentele, de multe ori in buna legatura cu subiectivismul, trebuie lasate intr-o parte, iar ciurul pe care-l vor folosi selectionerii sa fie tot mai des. Si sa vedem ce urmeaza ca mai sunt valori si pe langa aceasta selectionata. Eu cred ca foarte curand vor exploda matan, Morutan, Mihaila si mai sunt. Rabdare si... intelepciune. Eu, spre exemplu, sunt convins ca meciul cu Germania nu era pierdut cu Nedelcu, Ghita si Boboc in teren. Dar ce conteaza, Radoi a vazut altfel lucrurile...

Cristian (7 comentarii)  •  1 iulie 2019, 22:34

Cred ca cei care merita sunt deja integrati. Restul mai au mult de invatat si de dovedit. Asadar cred ca exagerati cu integrarea unor jucatori care s-au remarcat doar episodic dar care nu fac dovada unui potential adevarat si nici seriozitatea adecvata atunci cand joaca la echipele de club. Cel putin cu Florinel Coman chiar nu puteti ridica nici o pretentie. Unii mai au perspective dar sa cereti integrarea unui jucator doar dupa evolutia la un meci si cota la care este evaluat de patronul echipei (si ce patron!!!) e putin tras de par.

Galeria lor (141 comentarii)  •  1 iulie 2019, 23:22

Cristi, am o intrebare pt tine: de ce voi puteti jigni (elegant si lelevat credeti voi) si ataca personae in editorialele voastre, iar cand cineva va critica, ii scoate criticile ?!si scrieti bla bla-ul gen...acest comentariu a fost moderat...bla bla bla

Lestie (48 comentarii)  •  1 iulie 2019, 23:27

Incepeti sa va treziti. Dupa cateva saptamani, dupa ce vom rata calificarea la Euro 2020, veti intelege ca "noua generatie de aur" e o perdea de fum. Radu mai mult da din gura decat apara, fundasii sunt usor de depasit, mijlocasii, desi buni, n-au suflu, iar in atac se poate vorbi doar de Puscas, care e o promisiune. Sigur, cativa dintre baietii lui Radoi vor urca la echipa mare. Titular nu va fi insa decat Hagi, pentru ca e fiu de "rege".

Maistor_Kokir (76 comentarii)  •  1 iulie 2019, 23:31

Terasele erau pline cu oameni care se uitau la Germania Romania. Eu cu greu am gasit un loc sa stau jos. Acolo chiar nu stiu cum se calculeaza nr total de telespectatori.

Jean-Paul (174 comentarii)  •  2 iulie 2019, 0:17

Cred ca e exagerat sa spunem ca nationala Under 21 va fi solutia pentru Euro 2020. Ce s- a intamplat in vara asta in Italia nu se compara cu meciurile cu Suedia, Spania sau Norvegia. Vreau sa spun ca echipa trebuie sa se rodeze in cateva meciuri pentru a da rezultatele asteptate. Si oricum, ar trebui sa se renunte la tactica "autobuzului in poarta". Plus ca o echipa de succes trebuie sa aiba jucatori la mijlocul terenului care sa alimenteze "gurile de foc" cu pase , nicidecum cu aruncatul mingii in fata exact ca la rugby, cum se facea pana acum. Jucatorii trebuie sa se maturizeze fizic si mental, sa isi dozeze corect eforturile in teren pentru a nu termina benzina prin minutul 60 ori 70.... Si inca ceva: titularii trebuie sa aiba meciuri in picioare, nu sa faca tusa pe la echipele de club iar la nationala sa fie senatori de drept, adica titulari pe motiv ca au jucat candva la chipa x sau Y...

motanul incaltat (455 comentarii)  •  2 iulie 2019, 5:09

Daca te duci la unul mort de foame, nemincat de citeva zile ca nu a avut ce nu ca vrut el sa-si dezintoxifice organismul- si ii dai seminte si un covrig o sa i se pare un festin. Asa suntem noi. Asta e de fapt o competitie prin care jucatori pot ajunge la echipa mare -aia care de fapt conteaza. Dar de vreo 20 de ani echipa mare la noi a fost o mare batjocura...Acum toti stiau asta chiar daca presa sportiva de 2 bani vehicula ca Daum a fost de vina pt necalificare. Nu ,-de vina e generatia asta penibila de amatori.... Si se asteapta de la U21 ca mortul,colacul....Insa ce vedem este doar o generatie talentata ca dribling dar un dezastru aproape total dpv al conditiei fizice.... Vom face mai mult decit pina acum??? Sigur da. Dar nu vom face nimic la niciun campionat european sau mondial deoarece suntem varza cu pregatirea fizica.... Poate vor ajunge la echipe mari dar vor fi doar rezerve.... Pai acuma mi-am dat seama de ce pe buna dreptate Fiorentina l-a dat afara pe Ianis.... Pt ca talent avea-mostenise ceva de la tasu ,mai si exersase insa era o gaina de gostat la conditie fizica neputind juca un meci de 90 de minute la nivel inalt daramite meciuri din 3 in 3 zile......Si toti sunt la fel. Pentru ca e dificil sa vezi ceva mai plictisitor decit un meci de liga 1.

wolan (1 comentarii)  •  2 iulie 2019, 8:24

Aveti dreptate, dar presa este cea care a impopotzonat acest parcurs bun spre foarte bun al nationalei U21 cu fel de fel de discursuri bombastice. Normal ca apoi si jucatorii care la varsta lor inca nu au nu stiu ce discernamant sa preia aceste supraelogii. Un singur jucator roman este in echipa turneului si surpriza ... nu-i printzishorul pe care marile cluburi vor sa dea milioane si milioane de euro.

Fane (133 comentarii)  •  2 iulie 2019, 8:39

E bun entuziasmul când e cazul, dar nici să nu exagerăm. Dacă tineretul german ne - a dominat clar după pauză, oare cum am putea face față seniorilor Spaniei, Suediei, Norvegiei cu acești tineri talentați dar cu o rezistență fizică deficitară ca a majorității fotbaliștilor români. Nu că echipa mare ar face mare brânză, dar de ce să - i demoralizam pe tinerii care sunt pe val cu șanse de progres în continuare.? Calificarea la Euro 2020 imi pare ratată de la tragerea la sorți . Să avem mare grijă cu moralul tinerilor care dacă vor rămâne cu capul pe umeri vor putea alcătui o națională competitivă pentru ani buni.

Sibelius (23 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:01

@Cristian: Teoria cu "cei care merita" era valabila acum 5-10-n ani. Acum daca luam post pe post in prea putine cazuri cei de la "nationala mare" au vreun argument pentru prezenta pe teren. Dragos Grigore e depasit de vreme si vremuri, introducerea VAR va fi pentru Sapunaru un dusman mai mare decat varsta din biologica, eternele fetisuri-sperante Grozav-Maxim-Anton si recent somerul Nicusor sclipesc de doua ori pe an, in cel mai bun caz. Fundas stanga nu avem. Calificarea la Euro 20-20 e oricum doar o himera, ca si ideea ca Nationala lui Gurita Cholo Contra poate juca altceva decat bufa-bufa clasica.

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:04

Nemtii ne-au batut dintr-o faza pe care centralii n-au jucat-o din instinct – unul trebuia sa atace omul – si apoi din faze fixe obtinute pe tactica gresit aleasa. Mai bine fara, joci tactic cu astia te calca tancul. Am inteles ca nici ei nu stiu cum ne-au batut. ---------- La cum au jucat Hagi si ai lui trebuia sa apara Decebal Radulescu in fondul gol ori sa nu mai apara deloc. Nu stiu cum unii n-au vazut potentialul acestei echipe, nu stiu cum alde decebali n-au oglinda sa se vada in comparatie cu acesti tineri - sint altfel decit noi, „rapidisti“ si hateri. Eu eram sigur ca daca cintam lautareste – face fiecare ce stie – o sa-i executam si pe germani caci in unu la unu sintem imprevizibili si mai buni. N-am vazut meciul dar am inteles ca la pauza li s-a datlatarilor partitura si ne-au pus masinaria - tambalul - pe butuci – am luat-o din ziare europene. Astia joaca de la 6 ani acelasi lucru, puteau alinia 100 de echipe care cinta pe aceleasi note, n-ai cum sa te dai tu antrenor si sa le faci fata daca joci normal ori ii lasi pe ei sa faca jocul. Hagi nu avea ce cauta acolo – a mai avut cel putin o intrare de atacant in propriul careu cu Anglia – trebuia sa iasa un fundas ori sa nu plece iar aiurea Ciciladau, oricum mai mobil si mai bun decit Hagi in fata apararii. Am vazut golurile – e grav cind Nedelcearu trebuie sa se intoarca pe calciie si sa alerge inapoi. ----------------- Teatral ? Radu a motivat bine, englezii chiar meritau un astfel de discurs, iar dupa succesul avut cu Anglia o fi simtit nevoia sa continue chiar daca discursul nu mai putea fi mai bun – de aici impresia de calcul ori teatral cum spui. Si DA, Gica Contra trebuie sa cumpere niste ceasuri de aur pentru asa zisele fotbaliatoare dece-balene gol-iat – de fapt balene autogol-iat care tre sa se care imprastiat - pe la camile, pa unde mai pot.

Adi (12 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:13

Schimbarea se face din interior și cu fiecare în parte. Mai avem mult până departe, mai ales că trebuie să îi identificăm pe autorii blatului istoric și apoi pedepsiți, iar abia după aia vom putea avea ascendent moral. Până atunci vine criza economică și viața în România tot proastă va fi. Ce rușine a fost acel blat! Cine l-a organizat să fie pedepsit!

Aatreyu (4 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:20

Mixed feelings. E usor sa improscam. Discursurile motivationale sunt o tehnica veche. Le folosesc sportivii de orice fel. Si pe San marino ii motiveaza antrenorul.... Poate diferit... "Haideti baieti! Sa luam maxim 3!!! La razboi!" Tot discurs motivational este. Deci... Gresit! Cu umilinta si respect in fotbal esti doar ca un miel de Paste. Apoi... daca analizam meciul cu Anglia, normal ca spunem ca putem bate pe oricine (in felul ala - cu executii si greseli de portar). Altfel Radu... Un portar peste medie. E ok si e tanar. In schimb cu transferurile... Perfect adevarat! S-a vazut imediat diferenta dintre Bundesliga, Premier League, Ligue 1 si Liga 1. Ai nostri inca nu pot face fata la nivelul acela. Va mai dura. Asta pentru ca in Liga 1 nu te intalnesti cu cine se intalneste saptamanal Waldschmitt ala sau Maddison sau Dembele... etc. Te intalnesti cu Cioinac, cu Balaur... (no offense). Asa ca visele cu Bayern, Barcelona, Arsenal etc... chiar le-ar face rau sa se concretizeze. Nu au loc. E greu, sunt crescuti in alt mediu. Dar totusi... sa nu ii subestimam. Sunt peste ce a venit dupa generatia de aur ca grup dar sub Adi Ilie, Chivu sau Mutu ca individualitati. Interlopii.... Mi-a fost sila de pozele respective, dar cred ca asta e Romania. Mai avem si specimene de-astea. La noi inca se asculta manele in 2019. Nu vreau sa spun mai mult ca dau in altele. In consecinta. Lasati omul sa scrie ce crede. Niciunul dintre noi nu este perfect. Iae el este acolo unde este si asta e parerea lui. Sa se sesizeze fituica lor, nu noi. Toate bune!

Observator (211 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:26

Echipa de tineret s-a comportat foarte bine si merita atentia cu care a fost inconjurata. Daca Simona a meritat emotia la scara nationala starnita anul trecut dupa primul trofeu de GS, de ce performantele tinerilor nostri jucatori sa nu ne extazieze? Am devenit blazati dupa atatea si atatea ... succese? Unii dintre jucatorii exponentiali ai acesteia au facut deja pasul spre "nationala" mare, echipa in care ar trebui sa-si gaseasca locul si cativa fundasi (altii decat Manea, care este deja in lotul echipei mari). Radu a alternat paradele extraordinare (una cu Croatia si cateva cu Anglia) cu unele greseli, mai ales in meciul cu Germania; rolul sau de motivator nu trebuie minimalizat, mai ales ca ... are cuvinetele la el si crede in ce spune! Daca un fundas rudimentar si gafeur (si-a "ingropat" echipa in finalul meciului cu Franta) a fost cumparat de United cu 55 mil Euro, de ce sumele vehiculate in legatura cu unii dintre fotbalistii nostri din compartimentul ofensiv par "umflate", in conditiile in care nu vorbim despre 20-50 mil.? Interlopii n-au ce cauta in anturajul echipei nationale si nici in al fotbalistilor mai modesti; orice tentativa din partea acestora ar trebui refuzata politicos! In sfarsit, pe bloguri domina opiniile negativiste, prezumtioase si jignitoare la adresa unora dintre fotbalistii nostri; de exemplu, ce rau le-a facut detractorilor de profesie Hagi (ca jucator si, acum, ca patron)? Viitorul apropiat va da un verdict si in privinta lui Ianis, al carui progres nu poate fi negat, in ciuda acelui nefericit fault, care a insemnat inceputul ... sfarsitului pentru ai nostri in meciul cu "teutonii" (cu o buna conditie fizica, dar cu un potential tehnic limitat)! O.

Cris (5 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:30

Bine punctat: discursurile lui Ionut Radu sunt de ras, dar ok, baiatul incearca insa cineva trebuie sa-i spuna ca nu asta este vocatia lui....Tipului ii place sa fie in centrul atentiei dar asta nu-l face un bun leader si nici un bun portar ( a cam gresit-o in meciul cu Germania...). Organizati un meci U21 vs nationala mare si veti face inca un pas inspre directia ce trebuie urmata. Chestia este ca nationala mare are si un alt antrenor, ( in opinia mea mult mai slab decat Radoi) nu-l vad pe Contra sa plece de buna voie. Fotbalul este amuzament, amuzament de masa; amuzamente de genul asta vor atrage intotdeauna interlopi si bani.... Inteleg ca unui interlop ii sta bine sa se pozeze cu Radoi sau Contra dar NU inteleg de ce Radoi si Contra accepta figuri de genul asta in anturajul lor pt ca ei nu au nevoie, din contra, le strica imaginea. In fine, tine si putin de neuroni aici...;)

Cris (5 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:55

Bine punctat: discursurile lui Ionut Radu sunt de ras, dar ok, baiatul incearca insa cineva trebuie sa-i spuna ca nu asta este vocatia lui....Tipului ii place sa fie in centrul atentiei dar asta nu-l face un bun leader si nici un bun portar ( a cam gresit-o in meciul cu Germania...). Organizati un meci U21 vs nationala mare si veti face inca un pas inspre directia ce trebuie urmata. Chestia este ca nationala mare are si un alt antrenor, ( in opinia mea mult mai slab decat Radoi) nu-l vad pe Contra sa plece de buna voie. Fotbalul este amuzament, amuzament de masa; amuzamente de genul asta vor atrage intotdeauna interlopi si bani.... Inteleg ca unui interlop ii sta bine sa se pozeze cu Radoi sau Contra dar NU inteleg de ce Radoi si Contra accepta figuri de genul asta in anturajul lor pt ca ei nu au nevoie, din contra, le strica imaginea.

octavian (109 comentarii)  •  2 iulie 2019, 9:59

Era fotbalul mai curat daca se califica Italia in locul nostru? Este curat fotbalul ca se platesc 222 de milioane de euro pentru un jucator ( zece stadioane in Romania).Sufar pentru Ianis. Ma tem ca tot rezerva o sa ajunga.

Suporteru’ (2 comentarii)  •  2 iulie 2019, 10:10

Cica (si nu gica) printisorului i se pregateste un contract ,,beton''. Echipa care se aventureaza sa-l ia trebuie: sa-l lase sa joace minim 25 mecuri/ sezon, sa aranjeze cu adversarii ca individul sa ,,marcheze'' minim 10 goluri (ca mijocas va fi acceptabil), adversarii directi tre' sa NU intre barbateste in clinciuri astfel incat sa nu cumva sa se accidenteze pe perioada contractului, la fel si colegii la antrenament, chiar daca sunt invidiosi pe talentul mostenit, sa nu care cumva sa faca vreo alunecare ca-i pericol de rupere a contractului. Pana la sfarsitul saptamanii marile cluburi din cele mai puternice campionate tre' sa vina cu oferte altfel familia nu-l mai dau si va mai juca inca un an in meciurile lui gigi crescandu-i-se si mai mult cota. Din surse apropiate familiei se pare ca totusi vor accepta una dintre oferte si va juca afara. Nu de alta dar la intern o sa-i creasca cota atat de mult incat n-o sa-l mai poata da la nimeni fiind nevoit apoi celaltat gigi sa-l ia pt. a-i face pofta regelui. Cica la ,,nationala'', postul de titular fiindu-i deja aranjat, se lucreaza cu cei de la uefa si fifa ca seniorii nostri sa joace de acum incolo numai cu u21, u19 si u17 (in functie de ,,talentele'' pe care o sa le avem ,,promovate'' la lotul mare).

Urod (270 comentarii)  •  2 iulie 2019, 11:55

In stil nostru personal, valul de entuziasm poate să strice aceasta națională. Caruselul transferurilor arată și lipsa de echilibru cat și faptul că în presa poți să spui orice, fara sa ti se întâmple mare lucru , spre deosebire de alte domenii unde totul este reglementat foarte strict. Deci , prin stilul nostru distructiv, avem mari șanse să stricam și putinele lucruri bune care nu se întâmplă.

Adi (12 comentarii)  •  2 iulie 2019, 13:34

@urod. Tocmai, că nu poți spune orice. Dacă vreunul de la GSP sugerează că a fost blat cu Franța și caută tartorul acelui gest îngrozitor care ne-a îngropat definitiv și irevocabil că nație, acel jurnalist își pierde locul de muncă. Auto cenzură sau cenzură pe față? Rușine!

Adi (12 comentarii)  •  2 iulie 2019, 13:42

@ observator. Întrebarea e greșită. Ce și-a făcut singur Hagi? E mai corect

?????? (278 comentarii)  •  2 iulie 2019, 17:36

După Campionatul European U21 opinați că ar fi firească o "debecalizare" a fotbalului de practicile neproductive ale "becalioților", despre care probabil se putea constata în mod și mai evident că nu realizează performanțe și la nivelul fotbalului, ?

Vio (2 comentarii)  •  3 iulie 2019, 9:35

L-am auzit pe Ioanitoaia analizand eurobu21 la antena3 cu multa judecata. Jos palaria pentru el. Nu a pus botul la laude si la lozinci si a spus corect ca pe occidentali i-a interesat prea putin de competitie. Noi am facut circ. Ioanitoaia nu a creditat prea multi din baietii dinItalia ca vor promova repede la echipa A.

Comentează